Termoenergetica, datorii de 1,75 miliarde de lei la ELCEN. PMB, calcule pentru un nou sistem de termoficare
- Mădălina Sfrijan
- 26 august 2026, 18:42
Termoficare. Sursa foto Arhiva EVZ
- Termoenergetica pierde bani din cauza rețelei vechi
- Rețeaua veche generează pierderi importante de agent termic
- Costul real al gigacaloriei depășește prețul plătit de populație
- Ciucu vrea ca producția și transportul să treacă la Primăria Capitalei
- Primăria vrea să folosească banii pentru repararea rețelei
- Termoenergetica acumulează penalități din cauza datoriilor
- Primăria Capitalei pregătește preluarea ELCEN
Termoenergetica se află într-o situație financiară dificilă, cu datorii de aproape 2 miliarde de lei către ELCEN, spun reprezentanții Primăriei Capitalei (PMB). Primarul general Ciprian Ciucu afirmă că problema este legată atât de structura actuală a sistemului de termoficare, cât și de pierderile mari din rețea, iar soluția pe termen lung ar fi unificarea producției și transportului sub autoritatea municipalității.
Termoenergetica pierde bani din cauza rețelei vechi
Ciprian Ciucu a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, situația companiei Termoenergetica și a explicat cum s-a ajuns la acumularea datoriilor. Potrivit edilului, actuala companie a preluat o serie de probleme care au existat și în cazul RADET, companie intrată în faliment în 2018-2019.
„În 2018-2019, RADET a intrat în faliment, cu o datorie de 3,5 miliarde de lei. Compania a fost trecută pe linie moartă. Avem datorii la Ministerul Energiei, ne judecăm, dacă pierdem va fi foarte rău pentru Bucureşti. Sistemul pus în loc e fix acelaşi. Termoenergetica are fix aceleaşi hibe pe care le avea şi RADET, administrativ şi structural. Am schimbat sigla, dar am păstrat mecanismul care a falimentat RADET. Termoenergetica a ajuns azi la datorii de 1,75 de miliarde de lei către ELCEN şi penalităţi de 410 milioane. Bugetul PMB e de 5-6 miliarde pe an”, a arătat Ciprian Ciucu.

Elcen. Sursa foto: Facebook
Rețeaua veche generează pierderi importante de agent termic
Una dintre principalele probleme semnalate de primarul general este starea rețelei de termoficare. Conductele vechi generează pierderi semnificative, iar o parte dintre acestea nu sunt recunoscute de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.
„Avem pierderi masive de agent termic prin conductele vechi. În plus, costurile fixe se împart la o cantitate consumată de energie tot mai mică. Consumul actual a scăzut la jumătate în ultimii 25 de ani. E un sistem gândit să ofere energie marilor consumatori industriali din jurul Bucureştiului. Nu tot ce este produs ca pierdere de Termoenergetica e recunoscut de ANRE. Există o pierdere recunoscută, de 22%. Acum, în iunie 2026, pierderea reală e la 38%. Pe reţeaua principală sunt cele mai multe pierderi. Au scăzut pierderile, dau roade investiţiile din sistemul de termoficare. Sper să scadă cât mai mult. Ce se întâmplă când ANRE recunoaşte doar parţial pierderile? Rămâne un procent care nu e acoperit bugetar, iar Termoenergetica nu îl poate factura la PMB. Într-un an vorbim de 130 de milioane de lei”, a detaliat Ciucu.
Municipalitatea suportă și costurile generate de apa pierdută prin fisuri și avarii. Potrivit lui Ciucu, acestea ajung la aproximativ 60 de milioane de lei anual.
Costul real al gigacaloriei depășește prețul plătit de populație
Primarul general a explicat că diferențele dintre costul real al energiei termice și prețul plătit de populație sunt acoperite prin compensații de la bugetul municipalității.
„Pierderile recunoscute se facturează cu 9% TVA, cele nerecunoscute cu 20%. Alte 96,5 de milioane de lei. Preţul gigacaloriei e stabilit politic, PMB trebuie să vină cu compensaţii. Preţul real acum al gigacaloriei e de 921,82 lei. Termoenergetica o cumpără de la ELCEN cu 485,37 lei şi vinde către populaţie cu 330 lei. Avem o problemă şi la nivelul ELCEN. Costul de producţie e foarte mare. Ei folosesc tehnologie din anii 1970-1980. CET-urile tot atunci au fost făcute. Doar CET Vest are tehnologie din anii 2000”, a punctat edilul.
În plus, sistemul de producție al ELCEN se confruntă la rândul său cu problema infrastructurii învechite. Potrivit primarului, modernizarea centralelor ar trebui să reprezinte o componentă importantă a reformării întregului sistem de termoficare din București.
Ciucu vrea ca producția și transportul să treacă la Primăria Capitalei
Ciprian Ciucu susține că unificarea producției și transportului într-un singur sistem ar putea elimina o parte dintre problemele financiare și administrative existente în prezent. ELCEN produce energia termică și se află sub autoritatea Ministerului Energiei, în timp ce Termoenergetica, companie a municipalității, gestionează transportul și distribuția.
„În toată ţara s-au unificat producţia cu transportul, e o logică economică în spate. E nevoie să eliminăm această aberaţie administrativă. Povara PMB e imensă, ne-am împrumutat să plătim subvenţia”, a subliniat Ciucu.
Primarul general propune astfel înființarea unui sistem centralizat de termoficare, SACET, prin care producția și transportul să fie gestionate de municipalitate.
Primăria vrea să folosească banii pentru repararea rețelei
Unificarea sistemului ar avea, potrivit lui Ciucu, și avantajul reducerii penalităților acumulate de Termoenergetica. Banii care nu ar mai fi direcționați către plata acestor penalități ar putea fi folosiți pentru lucrări de modernizare a rețelei.
„Dacă nu mai avem penalităţi, vom putea duce banii în şantiere să nu mai avem pierderi. 75% din reţeaua primară este neînlocuită, acolo sunt cele mai multe pierderi. Sunt conducte vechi de 50-60 de ani. Au început să scadă pierderile, e important, de aceea avem şantiere”, a adăugat Ciucu.
Edilul a susținut și că profitul ELCEN, estimat la 85 de milioane de lei, ar putea rămâne în sistem și ar putea fi direcționat către investiții. Potrivit acestuia, Termoenergetica este principalul client al producătorului de energie termică, iar municipalitatea ar putea utiliza resursele pentru modernizarea infrastructurii.
Preluarea ELCEN ar permite Primăriei Capitalei să gestioneze și procesul de retehnologizare a termocentralelor, susține Ciucu.
Termoenergetica acumulează penalități din cauza datoriilor
Primarul general a afirmat că actualul mecanism de plată contribuie la perpetuarea problemei. Termoenergetica achită mai întâi penalitățile, în timp ce datoria de bază rămâne, ceea ce duce la apariția unor noi penalități.
„Termoenergetica e mereu obligată să plătească penalităţile mai întâi, ceea ce înseamnă că rămâne baza datoriei şi se acumulează permanent alte penalităţi”, a punctat edilul.
În urma discuțiilor dintre Primăria Capitalei, Ministerul Energiei, ELCEN, ANRE și Termoenergetica, autoritățile au identificat o formulă prin care să poată fi achitată și o parte din datoria principală.
De asemenea, plata facturilor către ELCEN nu va mai fi făcută cu un decalaj de 15 zile, situație care contribuia la acumularea penalităților.
Primăria Capitalei pregătește preluarea ELCEN
Consiliul General al Municipiului București a mandatat, în luna iunie, primarul general să gestioneze procedurile pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei.
Municipalitatea a anunțat că transferul urmează să fie realizat printr-un contract de vânzare-cumpărare. Pentru finalizarea operațiunii va fi necesară o nouă hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.
Planul prezentat de Ciprian Ciucu presupune astfel schimbarea modului în care este administrat sistemul de termoficare al Capitalei, prin apropierea producției de transport și prin direcționarea resurselor către modernizarea infrastructurii care generează cele mai mari pierderi.