Eugen Teodorovici a afirmat, marţi, că o funcţie foarte înaltă în PSD sau în stat ar tenta orice membru de partid. Întrebat dacă va candida pentru vreo funcţie la Congresul PSD din 29 iunie, Teodorovici a oferit un răspuns evaziv.

„Să vină Congresul. (…) Cred că pe oricine ar tenta o funcţie foarte înaltă în PSD, fiind cel mai mare partid din România”, a spus ministrul de Finanțe, conform Agerpres.

Referitor la posibilitatea de a fi candidatul PSD pentru prezidenţiale şi dacă este inclus în cercetările sociologice pentru acest post, Teodorovici a precizat că nu cunoaşte acest lucru.

„Nu ştiu asta. (…) Probabil că de ziua mea vor să-mi facă o surpriză, ziua mea e în august, mă gândesc. Numai să-mi spună din timp.”, a adăugat Teodorovici.

El a mai spus că orice politician şi-ar dori să ajungă în cea mai înaltă funcţie în stat. „Sunt întrebări la care eu am dat răspuns de foarte multe luni de zile. (…) Arătaţi-mi şi mie un politician care nu şi-ar dori să ajungă în cea mai înaltă funcţie în stat.”, a arătat Teodorovici.

De asemenea, acesta a spus că aşteaptă o discuţie în partid.

„Fiecare are propria sa strategie. (…) Aştept un moment de discuţie în partid. Ştiţi foarte bine, cu toate că am fost de multe ori pus la colţ de declaraţii, să spunem, în afara unui for din partid, având în vedere şi firea mea puţin mai altfel decât linia în zona politică, de astă dată eu spun şi dau sfaturi şi colegilor mei şi trimit către alte partide, când după întâlnirile pe care le au la nivel de conducere, nu ies declaraţii care mai de care sau e un concurs de a ieşi în presă şi a da fel de fel de declaraţii. La noi, din păcate, în partid, poate e şi o situaţie mai deosebită, imediat declaraţii, fel de fel de declaraţii, chiar şi în timpul şedinţelor apar informaţii pe surse, totul este transparent.”, a afirmat Teodorovici.

 

Te-ar putea interesa și: