Tentația „celor 14 puncte” ale Președintelui Wilson. Cât de periculos este să absolutizăm respectiva declarație?

Tentația „celor 14 puncte” ale Președintelui Wilson. Cât de periculos este să absolutizăm respectiva declarație?

Fac parte din prima generație care după 1990, eram în clasa a IV-a în 1990-1991, am studiat așa zisa istorie liberă de cenzură. Nu știu dacă atunci sau în anii următori, într-o revistă de istorie, citisem despre „cele 14 puncte”, Declarația emisă la 8 ianuarie 1918, de către Președintele Woodrow Thomas Wilson.

Semnificația „celor 14 puncte”: ce s-a vrut și ce a ieșit

Desigur, dorind ca să aibă sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Marea Unire, luptătorul unionist român care a activat peste Ocean, Vasile Stoica, a lăudat Declarația celor 14 puncte ca un element de gândire politică superioară de după Marele Război.

Fusese un Război Mondial, primul din cele două ale secolului XX.  Așadar, Woodrow Wilson visa la tratate fără înțelegeri secrete, autodeterminarea popoarelor, atragerea Rusiei între marile puteri pacifiste, reglementarea problemelor coloniale, păstrarea Belgiei.

Evident, Declarația a nemulțumit Franța și Marea Britanie atât în privința coloniilor cât și a faptuluo că pentru Washington, nu era o prioritate redobândirea de către Franța a Alsaciei și Lorena, luate de Germania după 1870.

Evident, SUA căutau să intre pe arena marii politici mondiale deși intraseră în război în aprilie 1917, cam târziu, dar suficient cât să fii putere învingătoare pentru că atunci, echilibrul s-a rupt și balanța a înclinat în favoarea Antantei și în defavoarea Puterilor Centrale.

Viziunea celor „14 puncte”: idealism și lipsa viabilității

Autodeterminarea popoarelor nu apare doar la Wilson. Apare la Lenin, în momentul în care declanșează Contrarevoluția în 25 octombrie/7 noiembrie 1918. Era și este greu și azi să vezi până unde merge autodeterminarea. Au fost și sunt încă teritorii complexe etnic pe care nu le puteai și nu le poți împărți cu rigla fiindcă sunt un mozaic: Epirul, Banatul sunt numai două exemple celebre în epocă. Și nu sunt singurele.

Viabilitatea „celor 14 puncte” era nulă. Dat fiind faptul că abia în decembrie 1917, SUA declară război Austro-Ungariei, iar principalul sfetnic al lui Wilson este colonelul Edward M. House care fusese ultimul atașat militar american la Viena.

Woodrow Wilson dorea să păstreze Austro-Ungaria. I se părea că era viabilă economic. Atunci, unde era autodeterminarea popoarelor? Autodeterminarea popoarelor putea însemna și autoguvenarea politică, nu neapărat unirea lor cu state-mamă.

Bunele intenții ale Președintelui Wilson

Păstrarea Austro-Ungariei venea și pe fondul unei puternice emigrații maghiare și austriece în SUA. Din nefericire, un inamic al „declarației celor 14 puncte” a fost Congresul American însuși. Se știe că acest for instituțional fundamental american nu a ratificat Tratatul de la Versailles, din 28 octombrie 1919 cu Germania.

Nimeni nu poate să nege bunele intenții ale Președintelui Wilson. Dar, pentru noi românii, în niciun caz, nici atunci și nici astăzi, această declarație nu a avut viabilitatea pe care i-o atribuie azi nume grele din istoriografie și politică. S-a văzut cum oficialii maghiari au fost sprijiniți de un important general american să nu se retragă conform planului Franchet D Esperey pe acea linie de demarcație.

Și mai este ceva. Oare ce statuie au dezvelit maghiarii în 1936, la Budapesta? Exact, statuia generalului Harry Hill Bandholtz membru în comisia inter-aliată de la Budapesta care a mediat în 1919 retragerea trupelor române din Budapesta pe care o ocupaseră tocmai ca făcând apel la dreptul românilor la autodeterminare în Ardeal pe care maghiarii îl negau prin Bela Kun, liderul Ungariei bolșevice. Întâmplător când seniorul George Bush, liderul SUA a vizitat în vara lui 1918, Budapesta, maghiarii au aranjat ca drumul președintelui să treacă și pe la acea statuie care rămăsese acolo în ciuda vicisitudinilor istoriei de după 1939.