Temperaturi extrem de ridicate în România. Când se răcește vremea în țara noastră
- Mădălina Sfrijan
- 22 septembrie 2023, 07:03
Temperaturile se mențin ridicate în această perioadă. Totuși, toamna își va intra în drepturi în curând
Vremea se menține deosebit de caldă deși ne apropiem de finalul lunii septembrie. Dacă în alți ani, într-o astfel de perioadă, frigul era deja instalat, 2023 aduce o vară prelungită. Astfel că, inclusiv în următoarele zile în anumite regiuni ale țării, mercurul va urca în termometre chiar până la 35 de grade.
Vremea se menține deosebit de caldă însă vor urma și ploile în România
Meteorologii au anunțat că vremea va rămâne caldă, cu temperaturi neobișnuite pentru această perioadă a anului. Astfel, maximele vor ajunge inclusiv până la 35 de grade în unele zone. Valul de aer cald vine din partea sudică a continentului, dinspre zona de nord a Africii. Din acest motiv, vremea va rămâne la fel de caldă și în următoarele zile. Cald va fi în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au precizat că la orele amiezii, mercurul va urca în termometre mai mult de 30 de grade.
Sâmbătă, 23 septembrie este considerată, susțin reprezentanții ANM, ziua cu cele mai mari valori termice diurne. Mai exact, la această dată, în zona de sud a Munteniei, precum și izolat în câmpia Olteniei și a Banatului, maximele vor atinge 35 de grade Celsius.Conform specialiștilor, vremea caniculară din această perioadă atinge temperaturi cu până la 10 grade mai mult peste limitele normale.
Ploi și descărcări electrice începând de sâmbătă
Pentru noaptea de sâmbătă spre duminică însă, meteorologii anunță instabilitate atmosferică. Este vorba despre averse cu caracter torențial. Izolat, în unele zone pot fi inclusiv descărcări electrice.
Totodată, reprezentanții ANM anunță pentru intervalul respectiv și posibile condiții de grindină. De altfel, cantități însemnate de apă, în urma ploilor se pot aduna în diferite zone.Începând de duminică, vremea se răcește cu maxim 3 grade Celsius în majoritatea regiunilor. Totuși, românii vor avea parte de vreme caldă inclusiv la începutul săptămânii viitoare.
Ploi se anunță în weekend în regiunile intracarpatice.Zonele de sud și est ale României se confruntă însă cu o secetă moderată și în perioada următoare, spun reprezentanții ANM.
"Și, din păcate, din datele de care spunem în acest moment, cel puțin în următoarele aproape două săptămâni, ploile vor lipsi din această parte a teritoriului", a precizat Mihai Timu, reprezentant al Administrației Naționale de Meteorologie.
De asemenea, pe parcursul săptămânii viitoare, românii se vor putea bucura în continuare de vremea caldă