"Şoferul de taxi" este deja o figură consacrată în cultura urbană a României postdecembriste.
De la “tupeul” demonstrat în trafic şi muzica « exotică » ce umple adesea cu decibeli incinta maşinilor galbene, până la opinia tăioasă şi hiper-civismul cu care orice taximetrist tratează subiectele zilei (cele mai multe preluate pe filiera Libertatea – Cancan)– toate strâng imaginea unei meserii aflate mai curând la graniţa cu zona crepusculară. Există taximetristul-om şi taximetristul-demon?
Sunt ele doar prejudecăţi? Sau e adevărat că există oameni buni, oameni răi şi taximetrişti?
O Românie în mic Nea Sandu, bătrânul fără pensie care face taximetrie pentru a-şi plăti întreţinerea, Costel, « italianul » reîntors în ţară, sau Marcel, copia perfectă a lui Vali Vijelie, sunt personaje cunoscute pentru orice român care a apelat măcar o dată în viaţă la serviciile unui taximetrist. Psihologi neîntrecuţi, analişti nemiloşi ai lumii politice, adversari de moarte ai motocicliştilor, câteodată homofobi şi mai mereu misogini, taximetriştii conturează o lume aparte, colorată şi kitch-oasă.
O lume cu poveştile ei senzaţionale, un fel de Românie la scară redusă purtată dintr-un colţ în altul de mâinile unor oameni. Sau demoni? Pentru mulţi, taximetriştii sunt doar nişte ticăloşi care ştiu întotdeauna cum se ajunge pe cel mai lung drum posibil din punctul A în punctul B. Vizitatorii străini au împânzit internetul cu poveştile lor despre « iadul » taximetrelor bucureştene. În mai toate ghidurile turistice occidentale, cetăţenii ţărilor vestice sunt avertizaţi cu privire la « problema taxi-urilor ».
Ce credeţi? Există cu adevărat o asemenea problemă? Voi aţi fost păcăliţi vreodată de un taximetrist?
« Taxi Driver » de Bucureşti Din Lacul Tei, mergând şerpuit pe linia plină de capcane a tramvaiului, până la Piaţa Unirii, unde comercianţii se grăbesc spre miez de noapte să tragă obloanele, de la şaormeria din Dristor, locul care strânge laolaltă clubberi, cocalari, prinţese şi jurnalişti, până pe Brâncoveanu, la palmierii ce stau la graniţa Ferentarilor, din Grozăveşti, miezul studenţimii autohtone şi al poveştilor de capă şi spadă, până la Rosetti, în mijlocul oraşului perforat zgomotos de motoarele turate ale puştilor inconştienţi, România se întinde lăbărţată şi colorată. Iar taximetriştii o bat în lung şi-n lat, spunându-i povestea.
Într-un Bucureşti nocturn, reporterii EVZ au încercat să surprindă ceva din tabloul mereu în schimbare al acestei lumi. Iar dincolo de istorii hilare, griji cotidiene sau opinii ferme, jurnaliştii au descoperit, precum într-un roman de Mircea Cărtărescu, că mintea şi inima şoferilor de taxi au luat forma oraşului şi a oamenilor săi. Voi ce credeţi?
Există taximetristul-om şi taximetristul-demon?
CITIŢI ŞI:
Recomandările noastre
