Scandal cu o directoare din PMB care ar fi amenințat mai mulți taximetriști cu pistolul. COTAR cere PMB măsuri urgente

Scandal cu o directoare din PMB care ar fi amenințat mai mulți taximetriști cu pistolul. COTAR cere PMB măsuri urgenteSursă foto: Facebook

După ce directoarea Violeta Grigore a afirmat într-o ședință desfășurată în 2025 că a fost nevoită să scoată bâta și pistolul în fața unor taximetriști, reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) susțin că nu au fost luate măsurile necesare în cazul ei și îi cer primarului Ciprian Ciucu o abordare corectă a situației. Potrivit transportatorilor, declarațiile respective ar fi trebuit să conducă la o cercetare penală, nu doar la o anchetă internă la nivelul PMB.

Transportatorii, apel către Ciprian Ciucu legat de cazul directoarei care a recunoscut că a scos pistolul în fața unor taximetriști

C.O.T.A.R. mai solicită și o evaluare serioasă a modului în care funcționarul public își exercită atribuțiile, inclusiv din perspectiva comportamentului în situații profesionale tensionate.

„Cerem Primarului General o anchetă serioasă în legătură cu „directoarea pistolară” care amenință taximetriștii. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cere Primăriei Municipiului București o abordare corectă în legătură cu situația creată de doamna Violeta Grigore,directoare în cadrul Departamentului Transporturi al Primăriei Municipiului București, care a scăpat de orice fel de răspundere, după declarația la adresa șoferilor de taxi, făcută într-o ședință de lucru la care au participat reprezentanți ai firmelor de taxi din București”, se arată într-un comunicat.

Taxi

Taxi / sursa foto: dreamstime.com

Cum a încercat să se apere angajata din PMB

Potrivit sursei, după publicarea în presă a unei înregistrări audio din ședința în care directoarea din cadrul PMB ar fi afirmat că a scos pistolul în plină stradă, aceasta a transmis un drept la replică în care susținea că declarațiile ar fi fost interpretate greșit și că se refereau la un alt context.

Totuși, în înregistrare apare și o referire la fiul său, despre care spune că ar fi fost implicat prin conducerea unui alt autovehicul în momentul incidentului, detaliu care nu este menționat în explicațiile ulterioare.

„Ulterior publicării în presă a înregistrării audio din ședința în care directoarea din cadrul PMB a declarat că a amenințat cu pistolul un taximetrist, în plină stradă, aceasta a dat un drept la replică în care pretinde că declarația se referea la altceva, doar că a uitat de partea din înregistrare în care făcea referire la fiul ei care ar fi condus o altă mașină în momentul incidentului – ceea ce o-ncurcă la calculul vârstelor, după ce a plasat povestea din dreptul la replică „imediat după Revoluție””, mai spun transportatorii.

Declarația dată de Violeta Grigore în timpul ședinței de la finalul anului 2025

„Eu, personal, am avut altercații în trafic, când m-am dat jos ori cu bâta, ori cu pistolul, la șoferul de taxi (...) Vă dau exemplu: În spate la Arhitectură, domnul taximetrist parcat de nu se putea trece pe lângă el (...) nu se putea trece, cel care era în fața mea, cu un Polo, a trecut (... ) când am deschis geamul și i-am zis să își tragă mașina. (...) Am luat pistolul, m-am dat jos, l-am trântit și i-am pus pistolu-n cap și i-am spus: ieși, în m*** m*** și mută-ți mașina!”, spunea directoarea din PMB.

Transportatorii solicită PMB declanșarea unei anchete în acest caz și desemnarea unui responsabil pentru gestionarea relației cu mediul de afaceri, în special cu reprezentanții firmelor de transport.

Ciprian Ciucu, îndemnat să ia măsuri în cazul acestei directoare

COTAR susține că situația este cu atât mai gravă cu cât declarațiile au fost făcute într-un cadru instituțional, fiind ulterior înregistrate de participanți și publicate în presă. Organizația consideră că actuala situație ridică probleme privind modul de colaborare dintre autorități și operatorii din domeniu și cere măsuri administrative clare.

„Am înțeles că ședința în care doamna directoare a făcut acele declarații halucinante a avut loc înainte de Crăciun și că anchetele nu se fac în perioada sărbătorilor, dara trecut și Paștele, iar PMB este o instituție serioasă care ar trebui să țină cont de conduita angajaților, mai ales dacă ocupă funcții de conducere”, declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Potrivit acestuia, primarul general ar trebui să țină cont de comportamentul angajaților din PMB.

„Nu este orice funcție de conducere, ci doamna este responsabilă chiar cu transporturile, ceea ce înseamnă că șoferii și firmele de taxi trebuie să suporte represalii din partea unei persoane care nu-și poate controla comportamentul și reacțiile violente, dar conduce exact departamentul care are legătură cu șoferii pe care îi detestă și îi atacă pe stradă”, a adăugat reprezentantul transportatorilor.

Ancheta ar putea fi extinsă

De asemenea, COTAR solicită instituțiilor abilitate să verifice dacă directoarea Violeta Grigore a respectat regimul armelor și munițiilor în momentul în care ar fi scos arma în plină stradă.

În legătură cu nerespectarea regimului armelor și munițiilor, Poliția se autosesizează, dar în cazul doammnei directoare din PMB nu s-a făcut nicio anchetă.

După izbucnirea scandalului, directoarea din PMB a oferit explicații în acest sens și a susținut că declarația a fost scoasă din context.

„Discuția respectivă făcea referire la anii de început ai taximetriei, de după Revoluție , o perioadă în care regulile erau neclare, iar fiecare acționa cum credea de cuviință. În acel pasaj, folosirea pronumelui „eu” nu era una personală, ci reprezenta un exemplu generic, de tipul -eu, ca simplu cetățean în acele vremuri-”, spunea ea.

Transportatorii fac referire la martori

COTAR susține că declarațiile directoarei din PMB nu pot fi interpretate ca simple neînțelegeri, în condițiile în care, potrivit organizației, ar exista martori care confirmă că aceasta nu ar fi descris situație ipotetică. Reprezentanții transportatorilor mai afirmă că plasarea evenimentelor „imediat după Revoluție” ridică neconcordanțe legate de vârstele menționate în relatare, inclusiv în ceea ce privește implicarea fiului acesteia. În opinia COTAR, aceste detalii ar intra în contradicție cu cronologia prezentată în dreptul la replică.

Organizația mai susține că, în condițiile existenței unei înregistrări audio și a unor martori ai ședinței de la PMB, este necesară o anchetă din partea instituțiilor abilitate pentru clarificarea situației și stabilirea exactă a contextului declarațiilor făcute.

„Dacă doamna ar putea demonstra că fiul ei avea cel puțin 18 ani imediat după Revoluție, deci putea conduce mașina din aceeași poveste, ar mai fi o problemă, pentru că ea ar fi depășit deja vârsta pensionării, cu cel puțin 10 ani. Cum matematica nu o ajută deloc pe doamna directoare, cerem instituțiilor abilitate să ancheteze acest caz, în legătură cu declarația pe care doamna a dat-o în mod real, existând atât înregistrarea audio din timpul șeinței de la PMB, cât și martorii”, au încheiat transportatorii.