Taxa second-hand, modificata intr-o luna

Taxa second-hand, modificata intr-o luna

Noua taxa de inmatriculare ar putea fi adoptata pana in vara.

Comisia Europeana le-a cerut oficialilor romani, aflati ieri la Bruxelles pentru a prezenta noua formula a taxei second-hand, sa vina cu un proiect legislativ concret prin care sa se reglementeze modificarea sistemului de taxare.

„Comisia a avut o atitudine pozitiva, dar partea romana trebuie sa introduca aceste propuneri intr-un proiect de lege ce trebuie inaintat Uniunii Europene”, ne-au declarat surse din Ministerul Economiei si Finantelor. Comisia Europeana isi va exprima o opinie cu privire la acest proiect de lege, iar daca avizul va fi unul pozitiv, taxa ar putea fi modificata in aproximativ o luna.

„In urma discutiilor, concluzia a fost ca acest proiect de lege in care vor fi introduse modificarile trebuie adoptat pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare (sfarsitul lui iunie - n.r.)”, au mai precizat sursele citate. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Noua varianta propusa de oficialii de la Bucuresti presupune reducerea la aproape jumatate a taxei in cazul masinilor Euro4, dar mentine sau chiar majoreaza valoarea pentru autoturismele cu motorizari Euro3 sau Euro2.

Delegatia romana care a prezentat ieri pozitia guvernului de la Bucuresti, condusa de secretarul de stat Catalin Doica, a pus pe masa Comisiei Europene si o noua formula concreta de calcul pentru taxa, din care dispare un coeficient de corelare. Acesta marea valoarea taxei direct proportional cu vechimea masinii. In formula practicata in prezent acest coeficient este utilizat.

Noua formula a taxei ii avantajeaza, ca si acum, in primul rand pe producatorii de autovehicule, care scapa de amenintarea masinilor second-hand Euro3 sau Euro2 aduse din afara tarii.  

Termen la limita Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a reusit sa respecte termenul de trei luni pe care Comisia Europeana l-a dat pentru a primi raspuns la o serie de critici aduse actualului sistem de taxare. Termenul dat de Comisie expira astazi, iar in cazul in care executivul nu ar fi prezentat un raspuns multumitor, Romania ar fi putut ajunge in fata Curtii Europene de Justitie.

Pana cand reprezentantii guvernului vor reusi sa incropeasca un proiect de lege si sa-l treaca prin parlament, romanii vor scoate in continuare din buzunare sume foarte mari pentru a-si inmatricula masinile. Daca CE va aviza noua taxa si nu se va ajunge in fata justitiei europene, cei care au platit taxa in sistemul actual nu-si vor mai putea recupera banii.