Tarom, companie prăbușită sub interesele și nepriceperea politicienilor. Din 2007 nu mai are profit

Tarom, companie prăbușită sub interesele și nepriceperea politicienilor. Din 2007 nu mai are profit Sursa Foto: Arhiva EVZ

Tarom trebuie vândut. S-a prăbușit sub interesele și nepriceperea politicienilor. Tarom, compania aeriană a statului român, a fost inclusă de vicepremierul Oana Gheorghiu și echipa ei guvernamentală pe lista celor 22 de societăți care vor fi listate la bursă. Se vor vinde procente din ele unor investitori care să le scape de faliment. Apoi vom rămâne fără unele din ele, cum mai avem cazuri. Care sunt cauzele pentru care Tarom este aproape de insolvență?

Toate societățile în deficit, acolo unde statul nu s-a priceput să gestioneze afacerea economică, sunt din domeniile Transporturi și Energie, entități unde „băieții deștepți” au știut să căpușeze zeci de ani, sporindu-și averile.

Potrivit vicepremierului Oana Gheorghiu, TAROM înregistrează pierderi mari, dar a fost și este considerată o companie strategică pentru statul român. De aceea nu a fost vândută până acum sau nu a fost declarat falimentul.

La finalul ședinței de Guvern din 16 aprilie, Oana Gheorghiu a confirmat că Tarom se află într-un plan de restructurare la comanda Comisiei Europene, dar că nu s-a avansat în acest sens „din motive obiective sau mai puțin obiective”. Ne-a informat că Tarom este în picaj și că actualul model de business este nesustenabil.

Care sunt cauzele pentru care Tarom este aproape de insolvență?

De ce compania din subordinea Ministerului Transporturilor nu a mai avut profit din anul 2007?

Din miile de articole apărute în presă despre situația de la Tarom, pe parcursul a aproape 30 de ani, reiese că miniștrii și camarila lor din partid au împletit interesele financiare cu priceperea strategică și managerială. Poate fi surprinzător, dar miniștrii care s-au aflat la cârma Ministerului Transporturilor nu au fost de PSD, ci de la PNL și PD. Lista miniștrilor poate fi consultată pe internet.

La Transporturi, miniștrii s-au perindat într-un ritm alert în toate guvernele de după 1990. Stăteau în funcții de la câteva luni la un an și jumătate. Singurul care și-a dus mandatul de 4 ani până la capăt a fost Miron Mitrea. A fost ministru între anii 2000-2004, în Guvernul Adrian Năstase, cu președinte Ion Iliescu.

Oana Gheorghiu

Oana Gheorghiu. Sursă foto: Facebook

Înainte de anunțul Oanei Gheorghiu, publicasem știrea că TAROM se află într-un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană. Probabil s-a ales vânzarea unei părți către un investitor extern. Cu ani în urmă s-a încercat salvarea companiei învestind în funcția de director general un cetățean german.

Wolff Werner-Wilhelm a fost numit director general al companiei Tarom în noiembrie 2017. Era al cincilea director numit într-un an la acea vreme, după ce directorii români fie au demisionat, fie au fost demiși la scurt timp de la instalare. Mandatul de director general al lui Wolff s-a încheiat  în martie 2019. Nu a reușit să facă mare lucru, iar la plecare a vorbit despre frânele puse de eșalonul politic.

Comisia Europeană a transmis ca statul să nu mai finanțeze Tarom după 2026

Situația critică a companiei TAROM, care o plasează în pragul insolvenței în 2026, este rezultatul unui cumul de factori, dar în lista eșecurilor care au condus spre dezastru primează deciziile directorilor plantați la Tarom pe criterii politice, fără vreo pregătire specială în domeniu, dar executanți docili ai miniștrilor.

De-a lungul timpului, reprezentanții Sindicatului din Tarom ne-au vizitat la redacție și ne-au semnalat jaful din companie. Au reclamat încheierea unor contracte păguboase, renunțarea la unele rute bune, vânzarea păguboasă a unor avioane, ne-au vorbit despre căpușarea companiei de niște firme recomandate pe linie politică. S-au plâns mereu că directorii vin și pleacă într-un ritm nemaiîntâlnit în alte sectoare. La 3-4-5 luni era instalat un alt director general fiindcă cel în funcție fie își dădea demisia, fie era demis.

Protest al angajaților Tarom apr. 2026

Pe 28 aprilie, angajații Tarom au protestat împotriva deciziei Guvernului Bolojan. Captură video

Sindicatul a sesizat mereu guvernele, au făcut proteste, au pus pe masa premierilor toate problemele cu care se confrunta compania aeriană. Nicio reformă încercată de guvernanți nu a avut succes.

Astfel, an de an, Tarom a înregistrat pierderi financiare fără a se gândi vreun plan de redresare viabil pentru o companie aeriană care face parte din strategia națională.

Piloții Tarom reclamă ajutoarele acordate de autorități companiei Wizz Air

Cabinetul Bolojan, în frunte cu vicepremierul Oana Gheorghiu, știe că miniștrii liberali de la Transporturi au aprobat concurența agresivă a operatorilor low-cost? Tarom a pierdut o cotă semnificativă de piață în favoarea companiilor low-cost (Wizz Air și Ryanair, cândva și Blue Air) și a operatorilor români emergenți (HiSky, Animawings), din cauza limitărilor impuse asupra rutelor și flotei.

Nici astăzi nu s-a finalizat procesul dintre Societatea Naţională “Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia” SA și compania aeriană Wizz Air din Ungaria, proces început în 2010, la sesizarea altei companii românești, Carpatair, la Comisia Europeană.

Compania, dar și piloții Tarom, au reclamat cu insistență ajutoarele acordate de autoritățile române (directorul Aeroportului Timișoara și Ministerul Transporturilor) în favoarea lui Wizz Air. Contractul care ar fi dus la modernizarea aeroportului prin atragerea unor curse low-cost a fost, de fapt, o dedicație mascată către compania maghiară căreia i s-au creat condiții favorabile prin reduceri la tarifele de aeroport. A fost semnat în 2008 și refăcut în 2010. Miniștrii Transporturilor erau Radu Berceanu (PD) și Ludovic Orban (PNL).

În 2020, Guvernul Ludovic Orban a aprobat planul de redresare al Tarom. Și așa a rămas, nu s-a găsit cine să-l aplice cu succes.

Pentru Tarom se pare că nu s-a găsit soluție de redresare. De la Bruxelles a venit decizia că, după 31 decembrie 2026, România nu va mai putea acorda TAROM un nou ajutor de stat.

Tarom are o istorie pe care nu am știut să o conservăm

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954, în timpul regimului comunist. Îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, compania fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). Deţine o flotă de 14 aeronave, majoritatea învechite, şi are în portofoliul său un număr de peste 50 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de parteneri.

În plan extern, TAROM este menționat printre companiile aeriene din Europa fără mari întârzieri la zboruri, fără prăbușiri de avioane, iar piloții români sunt printre cei mai bine cotați.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]