Tarif orar pe mijloacele de transport în comun din Capitală. Călătoria va costa ca în marile orașe europene

Tarif orar pe mijloacele de transport în comun din Capitală. Călătoria va costa ca în marile orașe europeneSursa foto: EVZ

Deși transportul cu mijloacele STB este subvenționat generos de stat, în Capitală, conducătorii instituției se gândesc la o majorare semnificativă a prețului unei călătorii, dar și la modificarea conceptului de transport urban, după modelul marilor capitale ale Europei.

Directorul Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, a afirmat că doreşte introducerea unui tarif orar pe mijloacele de transport în comun. Noul proiect de majorare a prețurilor ar urma să intre în dezbatere publică. Mai precis, tariful orar ar urma să fie de 3 lei, iar un abonament anual va costa cel mult 500 de lei.

Se va alinia Capitala la modelul din marile capitale ale Europei?

Adrian Criţ a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că doreşte realizarea unei noi politici tarifare pentru alinierea la politicile din marile oraşe europene.

“O nouă politică tarifară, prin care să ne aliniem cu ceea ce se întâmplă în marile metropole, e necesară luând în considerare şi contextul actual. Ştim cu toţii că bugetul Capitalei, din păcate, nu suportă anumite servicii astfel încât să avem suportul necesar pentru facilităţile acordate prin hotărâre de Consiliu General”, a afirmat directorul STB.

Oficialul a menţionat că s-a gândit la un model care să avantajeze utilizatorul frecvent al mijloacelor de transport în comun faţă de călătorii ocazionali.

Abonații vor fi avantajați față de cei care circulă ocazional cu STB

“Împreună cu colegii mei am gândit un model care să avantajeze utilizatorul frecvent al mijlocului de transport în comun. La ce ne-am gândit? La faptul că trebuie să promovăm abonamentele în defavoarea călătorilor ocazionali. Cetăţeanul care circulă zilnic cu transportul în comun trebuie să aibă beneficii, iar aceste beneficii trebuie cuantificate pe de o parte prin calitatea transportului, pe de altă parte prin tarife care să-l avantajeze. În acest sens, avem propuneri către primarul general de majorare de tarife şi aici mă refer la tariful pe oră, tariful orar. De asemenea, dorim implementarea pe modelul european a unor abonamente anuale cu beneficii majore pentru cetăţeni”, a explicat Criţ.

El a mai afirmat că doreşte realizarea unui tarif pe oră care să fie de 3 lei.

“Ceea ce propunem noi va intra într-o dezbatere. Luând în considerare ce se întâmplă în Europa, tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ consider că un tarif pentru utilizarea în decurs de o oră, tarif de circa trei lei ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maxim 500 de lei”, a explicat directorul STB.

 

Ne puteți urmări și pe Google News