Tăriceanu, după majorarea pensiilor: „Orban nu înţelege economie nici cât un școlar”
- Alexandru Toader
- 17 septembrie 2020, 16:15
Călin Popescu-Tăriceanu, liderul partidului ALDE, se declară satisfăcut de faptul că o astfel de majorare (a pensiilor) ar avea un impact pozitiv în economie.
Tăriceanu salută faptul că miercuri, în Parlament, la Comisia de buget-finanţe, a fost modificată prevederea de majorare a pensiilor cu 14% şi s-a adoptat „ceea ce este prevăzut în lege şi obligatoriu, adică majorarea pensiilor cu 40%”.
„Am văzut ieşirea de ieri foarte disperată a lui Orban, nu înţelege economie nici cât un elev de şcoală. Majorarea pensiilor are un efect pozitiv în economie, pentru că stimulează consumul. Toate ţările din lume, în această perioadă de criză, au adoptat o conduită care este diametral opusă faţă de aceea ce s-a întâmplat în anii 2009 - 2010, când s-a mers cu măsuri de reducere extraordinară a cheltuielilor.
Toate economiile au căzut şi a trebuit ani de zile să îşi revină. De data aceasta au înţeles, se stimulează consumul. În America au dat câte 1.000 dolari pentru fiecare persoană pentru consum, în Germania acelaşi lucru au făcut", a spus Tăriceanu.
Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că pensionarii „nu depun banii la bancă, îi vor consuma pe alimente, pe lucruri de necesitate şi banii se întorc în economie”.
„Parlamentul a luat ieri o decizie corectă, aştept votul final”, a spus aceasta, adăugând că ALDE va susţine în continuare majorarea cu 40% a pensiilor, conform Agerpres.
PSD merge până la capăt
Senatorul PSD Daniel Zamfir critică Guvernul Orban pentru refuzul de a majora pensiile cu 40%.
„Legea în vigoare prevede ca punctul de pensie să crească cu 40%. Ceea ce a făcut Guvernul propunând acea majorare cu 14% este de fapt o reducere, o diminuare, o tăiere a punctului de pensie cu 26%. Noi nu suntem acum în situația în care să decidem cu cât va crește punctul de pensie, pentru că este o lege în vigoare (...).
Nu pot să invoce pandemia, pentru că la rectificările din aprilie și din iulie au fost menținute în buget fondurile pentru majorarea pensiilor (...). Noi mergem până la capăt în a susține ceea ce am promovat și am votat, punctul de pensie trebuie să crească cu 40%.
De ce să plătească pensionarii până la urmă incompetența și mai ales iresponsabilitatea actualului Guvern, care au deteriorat extrem de grav echilibrele economice pe care le reușise PSD? Nu cumva este vorba pe lângă incompetență și de rea-credință? Bani sunt, important este ce priorități ai. Dacă nu sunt bani, de ce au făcut cadou liberalii zeci de miliarde băncilor și corporațiilor din telefonia mobilă și din energie, diminuând cu bună știință veniturile la bugetul statului?”, a declarat senatorul PSD Daniel Zamfir, pentru RFI.