Târguri de Crăciun în Europa. Când începe sezonul sărbătorilor. Video

Târguri de Crăciun în Europa. Când începe sezonul sărbătorilor. VideoTîrgul de Crăciun de la Viena. Sursa foto: Dreamstime.com

În perioada următoare vor fi deschise tîrgurile de Crăciun organizate în marile orașe europene. O tradiție care durează de zeci de ani și care atrage milioane de turiști care vor să petreacă sărbătorile într-un loc special.

Târguri de Crăciun se deschid, în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă în mai toate orașele mari ale Europei. Nici Bucureștiul nu face excepție, Capitala fiind înscrisă pe listă, la fel ca și alte localități.

Sunt manifestări intrate în tradiție și care atrag un număr foarte mare de turiști. Mulți doresc să petreacă această perioadă într-o atmosferă specială, specifică.

Până la sărbătoarea Crăciunului mai sunt câteva săptămâni, însă organizatorii se grăbesc. Oferta este destul de largă, iar pentru a-i atrage pe turiști este nevoie de imaginație și de originalitate.

Drept care, planurile pregătite din vreme sunt transpuse în practică.

Astfel, în aceste zile se vor deschide cele mai îndrăgite târguri de Crăciun din Europa.

Iar cei interesați ar trebui să se grăbească, dacă nu au făcut-o, să-și rezerve călătoriile.

Târguri de Crăciun o tradiție europeană

Așa cum arătam, se fac ultimele pregătiri pentru aceste evenimente, în marile orașe europene.

Pe de altă parte, agențiile de turism își lansează ofertele pentru vacanțe de tip city break, dar și pentru tururi special concepute.

Acestea din urmă sunt concepute pentru vizitarea unui număr mai mare de asemenea târguri.

Indiferent despre varianta aleasă, pentru turiști vor fi, cu siguranță, experiențe de neuitat. Drept care, agențiile se așteaptă ca ofertele să se epuizeze într-un ritm rapid.

Programul de inaugurare pentru evenimente

Primul care se deschide este și cel mai popular de pe continent. Manifestarea de la Viena, una dintre cele mai atrăgătoare târguri de Crăciun de pe continent își deschide porțile pe 11 noiembrie.

Cei interesați trebuie să știe că vor putea să-l viziteze până în cea de-a doua zi de Crăciun conform programului stabilit de organizatori.

Un alt târg, aflat în drumul celor care aleg călătoria cu mașina, este cel de la Budapesta. Turiștii amatori de asemenea sărbători îl pot bifa, pe traseu. Evenimentul va fi deschis publicului larg între 18 noiembrie și 1 ianuarie.

Vizitatorii vor fi întâmpinați cu produse tradiționale, mâncare bună și un brad spectaculos.

Cei care merg mai spre vest, vor putea admira și târgul din Bruxelles, organizat în Grand Place.

Acesta va funcționa între 24 noiembrie și 31 decembrie.

Pe aceeași dată se deschid și alte târguri de Crăciun, la Strassbourg, în Franța sau la Koln, în Germania.

De regulă, aici sunt așteptați în jur de 4 milioane de turiști, în fiecare an.

Tradiții vechi, clădiri istorice și atmosferă de poveste vor avea parte și vizitatorii târgurilor de Crăciun din Tallin (Estonia), Praga (Cehia), Salzburg (Austria) sau Berlin (Germania). Toate acestea sunt deschise până la începutul lunii ianuarie.

Târguri de Crăciun mai scumpe

Petrecerea turiștilor va fi umbrită, într-o oarecare măsură, de prețurile mai mari.

Prin comparație cu anii trecuți, costurile pentru vizitarea acestor târguri de Crăciun vor fi ceva mai mari. Specialiștii în turism se așteaptă ma creșteri de 5 - 10%, în medie.

În funcție de durata vizitei, pentru un cuplu, călătoria va ajunge undeva în jur de o mie de euro, mai mult sau mai puțin.

Vorbim aici de costurile de transport, cu avionul li cazarea. Partea bună este că există o mulțime de curse aviatice low-cost care acoperă multe din destinațiile în care se țin astfel de târguri de Crăciun