Țara europeană care introduce pensia privată de la vârsta de 6 ani. Câți bani va oferi statul lunar

Țara europeană care introduce pensia privată de la vârsta de 6 ani. Câți bani va oferi statul lunarCopil pusculita. Sursă foto: ChatGPT

Guvernul german a aprobat un proiect prin care copiii ar urma să primească, începând de la șase ani și până la majorat, câte 10 euro lunar din partea statului într-un cont destinat pentru pensia privată. Măsura trebuie să treacă și prin Parlament și urmărește formarea unui capital propriu încă din copilărie, care va putea fi completat ulterior prin contribuțiile părinților, potrivit Ministerului Federal de Finanțe al Germaniei.

Inițiativa privind „pensia timpurie” a fost prezentată pentru prima dată în decembrie, ca parte a unui proiect mai amplu pentru consolidarea componentei private a sistemului german de pensii.

Țara europeană care introduce pensia privată de la vârsta de 6 ani. Câți bani va oferi statul lunar

Sumele acordate de stat vor intra într-un cont individual deschis pentru copil, iar părinții vor avea posibilitatea să adauge contribuții voluntare. Vicecancelarul și ministrul Finanțelor, Lars Klingbeil, a explicat obiectivul măsurii.

„În acest fel, tinerii vor acumula de-a lungul anilor un patrimoniu propriu şi vor învăţa de la o vârstă fragedă cum funcţionează planificarea financiară pe pieţele de capital".

Klingbeil a mai spus că accesul la astfel de economii depinde în prezent prea mult de situația financiară a familiei.

„Astăzi, acest lucru depinde prea des de situaţia economică a familiei. Această inegalitate tinde să dureze până la bătrâneţe. Vrem să schimbăm" această situaţie, a declarat Klingbeil.

Ce se întâmplă dacă părinții nu deschid un cont

Pentru copiii care nu vor avea un cont individual deschis de părinți, contribuția statului ar urma să fie direcționată către o investiție colectivă pe piețele de capital.

Aceasta va fi administrată de Banca Centrală.

Măsura nu este încă definitivă, proiectul urmând să treacă prin Parlament înainte de aplicare.

Euro

Euro. Sursă foto: magnific.com

Câți bani se pot acumula până la 18 ani

Dacă statul virează 10 euro lunar timp de 12 ani, între vârsta de 6 și 18 ani, contribuția publică directă ar ajunge la 1.440 de euro, fără a lua în calcul eventualele randamente ale investițiilor sau sumele suplimentare depuse de familie.

La împlinirea vârstei de 18 ani, contul va fi transferat în sistemul de pensii private și va beneficia de avantaje fiscale.

Randamentul sumelor investite va fi scutit de taxe până în momentul în care începe retragerea banilor.

Capitalul subvenționat nu va putea fi retras, în mod obișnuit, înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani. Pe lângă contribuția statului, în cont vor putea fi depuse suplimentar până la 6.840 de euro pe an.