Politica
Tânără găsită moartă în subsolul unui bloc, alături de copilul nou-născut
- Cristina Botezatu
- 15 iunie 2014, 19:16
O tânără de 25 de ani a fost găsită moartă în subsolul unui bloc din Piatra Neamţ, alături de trupul neînsufleţit al bebeluşului ei nou-născut, informează Mediafax.
Potrivit poliţiei locale, un bărbat de 34 ani din municipiu anunţase cu o zi înainte dispariţia prietenei sale în vârstă de 25 ani.
Tânăra a fost găsită într-o boxă din subsolul blocului în care locuia bărbatul, alături de cadavrul bebeluşului său.
Ambele cadavre au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru stabilirea cauzei deceselor, iar cercetările au fost preluate de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului Tribunalului Neamţ. Una dintre ipoteze luate în considerare este că femeia ar fi născut în subsolul blocului.
Recomandările noastre