Un tânăr din Satu Mare a amenințat elevii dintr-un liceu cu o macetă
- Antonia Hendrik
- 13 octombrie 2023, 11:06
Un tânăr din Satu Mare a amenințat elevii dintr-un liceu. Jandarmii au găsit asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă.
Un tânăr a fost prins cu un box, o macetă și un baston telescopic din metal asupra sa într-un liceu din Satu Mare. Inspectoratul Județean de Jandarmi a fost sesizată joi, despre faptul că în curtea școlii a pătruns un fost elev, care amenință pe toată lumea.
Un tânăr din Satu Mare avea asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă
Tânărul a încercat să fugă, dar a fost prins de patrula de jandarmi. După legitimare, jandarmii au încercat să-i facă un control corporal. Dar individul a rupt-o la fugă. Jandarmii l-au imobilizat şi au constat că asupra sa avea un baston telescopic din metal, un box si o macetă.
„În timp ce se afla în misiune în zona instituțiilor de învățământ, conform Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară întocmit la nivelul județului Satu Mare, o patrulă de jandarmi a fost sesizată de către administratorul unui liceu situat pe strada Mioriței din municipiu despre faptul că în curtea școlii a pătruns fără drept un fost elev, care amenință elevii”, transmite IJJ Satu Mare.
Sursa foto: presasm.ro.
Tânărul a fost condus la sediul IJJ Satu Mare, unde i s-au întocmit actele de sesizare, urmând ca cercetările să fie continuate de către instituțiile abilitate.
„După legitimare, jandarmii i-au comunicat tânărului că-i vor face un control corporal, moment în care tânărul a rupt-o la fugă încă odată. Din nou jandarmii l-au interceptat, l-au imobilizat, iar cu ocazia controlului corporal efectuat au descoperit motivul tentativei de alergare. Tânărul avea asupra sa un baston telescopic din metal, un box si o macetă.
Acesta a fost condus la sediul IJJ Satu Mare, unde i s-au întocmit actele de sesizare, urmând ca cercetările să fie continuate de către instituțiile abilitate. Totodată, încurajăm atât elevii, cât și dascălii să apeleze Numărul Unic Național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență exercitată asupra copilului”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Satu Mare.