Sursa foto: Arhiva EVZFoarte multe boli au legătură cu ceea ce mâncăm, spune medicul Gheorghe Cerin. Acesta susține că talia este un indicator important legat de bolile cardiovasculare.
Talia, indicator esențial
Potrivit medicului bărbații și femeile trebuie să se încadreze într-un număr de centimetri, în talie, mai ales după 45 de ani. Aceștia sunt indicatorul pentru grăsimea viscerală. Aceasta ar fi mult mai importantă decât grăsimea de pe corp, din punct de vedere anatomic. “Ne cumpărăm un centimetru și ne măsuram în talie.
Bărbatul trebuie să aibă 94 maxim în talie. La 45 de ani. La femei 80 de centimetri în talie. Mai putem aburi, până la 102 la bărbați, sunt în clasa de risc de boli cardiovasculare. După 102, dacă voi fi curios și merg la laborator am colesterolul mare. Cam în același timp am hdr-ul mic. Cu răbdare devin și diabetic. Acesta este sindromul metabolic”, a explicat medicul la un podcast.
Foarte mulți pacienți suferă de această afecțiune
Acesta a continuat argumentația și a spus cat de mulți pacienți suferă de această afecțiune. “Și 7 din cei 10 pacienți au așa ceva. Adică dintre oamenii pe care îi văd eu în Italia și în România. Deci de ce să ne mirăm ca ne ducem la sfântul Petru cu boli cardiovasculare când carburarea mașinii umane noi nu o facem cum trebuie.
Mergem la o stație peco care nu ne dă combustibilul de care avem nevoie. Adică hrană. Prevenția începe cu centimetrul de croitorie, care nu e așa de scump! Prevenția pentru bolile cardiace! Cea mai importantă este grăsimea viscerală. Sunt importante și kilogramele, dar nu atât de importante”, a încheiat medicul. Astfel că acesta a mai precizat că este important numărul de calorii, dar la fel de important este și unde se depune. De cele mai multe ori, hormonul stresului, cartizolul, este esențial. La femei mai ales, este factorul care duce la depunerea grăsimii pe abdomen.