Avocado, o păcăleală de marketing. Argumentele nutriționistului Mihaela Bilic
- Ramona Rotaru
- 21 septembrie 2024, 10:03
Avocado a devenit foarte popular în ultimii ani. El este aproape nelipsit din meniul zilnic al oamenilor care vor să mănânce sănătos, iar în social media sunt postate numeroase rețete. Fructul sațios este extreme de versatil în bucătăria modernă, putând fi intergrat în diverse rețete, inclusiv în preparate gătite, nu doar în salate. Unele persoane îl folosesc chiar și în deserturi. Deși multă lume îl consideră un fruct sănătos, nutriționistul Mihaela Bilic susține că ar fi doar o păcăleală de marketing.
Avocado, un trend alimentar
Avocado este bogat în grăsimi sănătoase, în special acid oleic, care este benefic pentru sănătatea inimii. De asemenea, conține vitamine (K, C, E, B5, B6) și minerale precum potasiul. Oamenii au început să îl considere un aliment „superfood” datorită acestor proprietăți nutritive. Fructul are beneficii și pentru sistemul nervos, îmbunătățind atenția și memoria. Poate diminua simptomele neplăcute ale afecțiunilor digestive și reglează tranzitul intestinal.
Datorită numeroaselor sale beneficii a ajuns extrem de popular la nivel mondial. A fost introdus în multe diete, printre care cea mediteraneană, ketogenică sau cele vegetariene. Versatilitatea sa este un alt avantaj care îl face un fruct extreme de cumpărat. În plus, este viral și pe rețelele de socializare. „Toast-ul cu avocado” a devenit un simbol al stilului de viață sănătos.
Mihaela Bilic susține că avocado nu ar fi așa de sănătos
Nutriționistul Mihaela Bilic nu are o părere atât de bună despre avocado. Ea susține că acest fruct este sănătos doar pentru oamenii din America de Sud. Din punctul său de vedere, popularitatea fructului nu este decât „o făcătură la nivel de marketing și la nivel de industrie alimentară pentru a crește profitul și comerțul din țările care îl produc”.
„Practic da, ne-au prostit. Acum a devenit o adevărată industrie. Se taie păduri pentru a fi cultivat avocado. Este o isterie generală. Toată lumea mănâncă avocado. Noi nu avem nevoie de avocado în fiecare zi. Poate și el să facă parte dintr-o dietă diversificată, dar nu ne culcăm și ne trezim cu avocado! Nu este ok. În plus, are multe grăsimi. Un avocado are 350 calorii!”, a declarat Mihaela Bilic în cadrul unei apariții TV.
De ce n-ar fi indicat să consumi zilnic avocado
Avocado este bogat în grăsimi, ceea ce îl face dens din punct de vedere caloric. O porție mică din acest fruct (aproximativ 100 g) conține în jur de 160-200 calorii. Dacă este consumat zilnic în cantități mari, ar putea duce la un aport caloric excesiv și la creșterea în greutate. El este bogat și în fibre, lucru benefic pentru sistemul digestiv. Cu toate acestea, consumat zilnic, el poate provoca balonare sau disconfort abdominal, în special pentru persoanele care au un sistem digestiv sensibil.
Un studiu din 2021 publicat în The Journal of Nutrition a arătat că consumul zilnic al acestui fruct a dus la o abundență mai mare de bacterii care fermentează fibrele. De asemenea a dus și la creșterea producției de acizi grași și la scăderea concentrațiilor fecale de acizi biliari. Concentrațiile ridicate de acizi biliari sunt problematice. Ele pot crește inflamația intestinală și pot duce la mai multe afecțiuni, inclusiv probleme ale vezicii biliare, potrivit Eating Well.