Horoscopul lui Dom’ Profesor, 19 decembrie 2024. Ajunul Ignatului

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 19 decembrie 2024. Ajunul Ignatului

19 decembrie

Pe 19 decembrie s-au născut Edith Piaf, Leonid Brejnev, Bronislav Huberman, George Snell, Steven Isserilis, Ion Sima, George Enache.

În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Bonifatie, Aglaia și Grighentie.

Tradiţional, în ”Kalendar”, pe 19 decembrie este Ajunul Ignatului. În această noapte creaturile nopţii conduse de vrăjitoare malefice umblă să ia belşugul casei. De aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, a hambarelor şi a curţii. (Speranţia).

Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: În ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează, aruncă grunțe în sus, zicând: „Atâta de mare!“ Din grâu mănâncă toți ai casei și ce rămâne dă dimineață la păsări. În ziua aceasta, dacă intră cineva în casă, e poftit cu tot dinadinsul ca să șadă, pentru ca să clocească bine cloștile (Speranția, VI, f. 173 v). ✦ În Mehedinți, în ajunul Ignatului se ține post negru, fără pâine și apă, ca vara să ai norocul de a găsi cuiburi de păsări prin copaci (Chicet-6, p. 30).

Marele antropolog şi etnograf german Julius Lips arăta similitudinea unor obiceiuri dintre diferitele popoare. Se referea la cerşetorie, uneori, cerșetorie religioasă, rituală.

Pe la sfârşitul neoliticului au apărut în Europa, deci și în ţinuturile noastre, primele acumulări de produse, în special alimente pentru iarnă. Cei mai harnici şi mai abili reuşeau să facă rezerve pentru iarnă. Alţii, din diverse motive, între care se găsea şi lenea, nu puteau să pună nimic deoparte. Istoria cu greierele și furnica. Cam pe la timpul solstiţiului de iarnă cei urgisiţi de soartă nu mai aveau cum să-şi procure de ale gurii şi urlau, în sensul propriu al cuvântului, de foame. Cete de „urlători” înconjurau sălaşurile celor mai norocoşi, care aveau rezerve de hrană.

 

Cei "bogaţi" împărţeau puţinul lor cu ceilalţi, unii răniţi de animale sălbatice, sau triburi duşmane, alţii cu prea mulţi copii. Dar, uneori, se lăsa cu scandal și bătaie.

 

Trecând vremea, „urlătorii” s-au transformat în „colindători”. Sărăcimea satului „colindau” pe cei harnici şi avuţi ca să primească şi ei ceva de hrană. Dacă nu primeau, „urlau”, fluierau, înjurau şi scuipau – blesteme ţărăneşti de pasaj!

 

Dâra de mei şi de sare are rolul unei bariere magice. Sarea şi meiul sunt produse, reprezintă rodul unei munci! Hărnicia împotriva lenei. Rodul muncii grele împotriva obrăzniciei puturoşilor.

 

Cerşetoria rituală, în mii de ani, a luat forme din ce în ce mai sofisticate, preluând motive creştine şi devenind, prin lungimea în timp a practicării ei, un obicei folcloric. Practicat, urban, de cete dubioase de țigani. Aici, în Prahova submontană, nu sunt nici creștini, nici români. Au uitat obiceiurile. De prea mult alcool și de prea mult televizor!

Acum vă rog să mă scuzați, trebuie să intru pe ”Dimineața astrologilor” este un întreg scandal acolo cu un articol dintr-o revistă de știință și migrația Polului Nord, magnetic. Să văd exact despre ce este vorba și o să vă povestesc și domniilor voastre. Poate, mâine!

Dragii mei, trăim vremuri grele, trăim timpuri periculoase. Se pare că măsurile luate sunt mai periculoase decât ceea ce s-ar fi întâmplat fără ele. Din ce în ce mai multe informații se adună, o să aflăm adevărul, până la urmă. O să aflăm, nimic ascuns nu rămâne pentru vecie, scrie în Scripturi.

Sunt foarte preocupat și, în astfel de situații, mă refugiez în amintiri, într-un trecut idealizat de trecerea anilor. O amintire nu-mi dă pace, nu pot să o localizez în timp!

Copil fiind, cred că prin anii 1958-1959, dar eram înalt și dezvoltat, păream un adolescent, nu un puști de zece ani. A fost o Serbare a Pomului de Iarnă, cum se spunea pe atunci, cu costume și măști care a avut loc în Palatul Regal din București. Adică în Palatul Republicii, cum se spunea pe atunci. Sala Palatului nu era construită, cred, ceea ce restrânge căutarea la perioada înainte de 1959.

Țin minte perfect că purtam un costum de... drac! Un leotard roșu cu ciorapi lungi negri, cu pantaloni scurți bufanți și cu coadă de drac, lungă și neagră. O pelerină cochetă, neagră și roșie ascundea spada de Toledo, a bunicului meu, cavalerul de Malta. Pe cap purtam două cornițe, roșii, pe o bonetă-scalp de culoare neagră, foarte bine făcută. Mănuși roșii și un fel de învelitori pentru pantofi, care imitau destul de bine copitele. O mască neagră, de catifea, întregea costumul de carnaval. Toată noaptea am dansat cu o prințesă blondă, care mirosea frumos. Niște adulți au trecut și au exclamat: ”Iată, pe Mefisto și Margareta!”

Ținându-mi prințesa de mână am explorat tot Palatul Regal. Am câștigat și un concurs, împreună, cea mai frumoasă pereche. Sau, la dans? Au trecut aproape 70 de ani, dar parcă mai simt strângerea de mână a frumoasei prințese și mirosul ei de vanilie. Nu mai știu cum o chema, a fost doar o noapte de carnaval. Eram singurul drac din tot carnavalul, cineva, poate, o să-și amintească. Tare aș vrea să știu dacă mai împărtășesc această amintire a balului din Palatul Regal, cu cineva. Mai își amintește cineva, a mai fost cineva la carnavalul cu costume de la Palatul Regal? Amintiri… dar ce plăcute sunt într-o noapte cețoasă de decembrie, cu un ceai Darjeeling, dres cu o feliuță de gutuie!

Chiar trebuie să răspund la Dimineața Astro(logilor)nomilor, sunt mai mult de 30 de apeluri, haideți să vedem ce o să mai aducă pisica !

Mă duc să pun sare pe pragul casei. Așa se face, așa a făcut familia mea de două sute de ani, chiar dacă nu am fost bogați, am avut, dar tot ceea ce aveam, nu prea mult, a fost obținut prin muncă cinstită și efort zilnic, cu speranța că mâine este, în definitiv, o altă zi!

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  19  decembrie  2024

BERBEC   Pregătiri pentru Crăciun! Nu mai sta, conjunctura indică că ai noroc, ai putea profita: astăzi termini repede ce ai de făcut și poți colinda magazinele în căutare de cadouri drăguțe și ieftine. Doreşti multe de la viaţă. Ce să zic, astăzi este joi, ziua lui Jupiter - nu sunt şanse, fii rezonabil şi mai aşteaptă. Într-o bună zi  rezultatele vor fi peste aşteptări! Mare oboseală şi monotonie în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraîncărcat - sau tocmai de aceea. O realizare notabilă în a doua jumătate a zilei, mai pe seară. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te distrezi, moderat şi în locuri cunoscute, verificate și neinflamabile.

TAUR  De la o vreme te-ai cam lăsat cuprins de lene şi ai multe lucruri începute și neterminate. Ieşi puţin afară, în ger, ca să vezi ce bine este în casă, la căldură! Și să te pui pe treabă! Vrei să înţelegi de ce nu ai spor în ceea ce faci. Poate nu colaborezi cu cine trebuie, sau, poate, nu îţi pui în valoare potenţialul. Analizează la rece şi ia masuri. Seară plăcută, culturală. Cu toate că oboseala te-a ajuns din urmă, continuă cu dinamism, dispui de o mare rezervă de „încăpăţânare bovină”. O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină. Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, fiind o zi explicită, transparentă aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Stelele au un moment de bunăvoinţă.

GEMENI  Eşti nehotărât şi nu ştii dacă să mergi pe mâna cuiva din jurul tău pentru mica vacanţa de Crăciun. Si stelele cred că trebuie să te mai gândeşti şi să vezi dacă este în intereseul tău! Sfera comunicării este afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente. În a doua parte a intervalului, după prânz, trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii.

RAC   Eşti pe cale să culegi roadele pe care le-ai plănuit de mult. Numai că nu iese chiar cum vrei tu şi va trebui să mai munceşti. Bine este că mai este o săptămână lucrătoare până la Crăciun!  Ai reînodat o prietenie doar ca să te afli în treabă. Dar atenţie, persoana în cauză nu este sinceră. Dar, ştiai! Peste puţin timp te va ataca din nou, exact unde ştie că te doare mai tare. O veste bună şi una invers. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată. Aşa au căzut ele! Deseori învingatorii sunt desemnaţi dintre cei care par a fi invingatori, din cauza ca anturajul nu prea are timp sa judece pe fiecare in parte. Limitează-te la activităţile obişnuite, de rutină!

LEU   Crezi că cineva te nedreptăţeşte şi ai dreptate. Motivul este invidia şi nu prea ai cum să lupţi cu ea. Păstrează-ţi calmul şi continuă. Până la urmă vor recunoaşte că eşti cel mai... Leu! Eşti mai hotărât ca niciodată să schimbi ceva în viaţa ta. Iar auspiciile sunt favorabile, trebuie doar să te mişti repede şi să nu amâni. Hotărârea este buna, treci la fapte! Perioada zilei de astăzi nu este foarte rea, dar nici cea mai buna din viaţa ta! Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela cronică sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. Şi gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune!

FECIOARĂ   Deşi crezi că te vei descurca singur într-o problemă dificilă, este scris că nu vei putea fără ajutorul celor apropiaţi. Ai, sau nu ai încredere în familie şi prieteni, aproape nu contează. Pari zdrobit de timp şi obosit de ce ţi se cere să faci. Vrei veselie, muzică bună şi un pahar de vin bun. Ei bine, nu se poate! Mai ai răbdare. Trebuie să te încordezi încă o dată şi să rezolvi totul rapid. Nu acţiona după prima bârfă pe care o auzi. Nu te repezi imediat şi lua de bun pe primul venit. Reflectează cui foloseşte ingineria respectivă. Configuratia astrologica iti indică sa nu te repezi să tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru că lucrurile se vor lamuri.

BALANŢĂ   Îţi pilotezi cu măiestrie destinul prin curbe periculoase, între dezastre și bucurie! Dar, trebuie să dai Cezarului, ce este al Cezarului, să-ţi achiţi datoriile sentimentale către cei dragi! Cu toate ca vremea si vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, fă în aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Cam de multă vreme nu comunici, nu vorbeşti şi lucrul ăsta a început să se ştie şi să plictisească până şi pe proprii prieteni. Mai multa discreţie nu strică, dar foarte multă discreţie înstrăinează pe cei apropiaţi! Nu te enerva, oricum nu este la îndemâna ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Singurul care se pricepe este Destinul. Aşteaptă, ai răbdare!

SCORPION   Ziua de astăzi îţi aduce o veste şi o poveste. Depinde de tine cum să gestionezi corect situaţia. O evaluare echilibrată îţi salvează timp şi bani. Nu te grăbi, dar nici nu amâna ”sine die”! Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Dacă telefonul tău nu sună asta nu înseamnă că rudele tale, copii, părinţii, prietenii te-au uitat. Toată lumea este ocupată şi strivită de sistem. În a doua parte a zilei sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii (cei rămaşi) şi rudele, reuniunile de familie.

SĂGETĂTOR  Ai de câştigat, poate în registrul sentimental, dar  depinde numai de tine să ai succes şi să nu dai de gustul amar al înfrângerii și respingerii. Reuşita e aproape, ai răbdare, fii discret! Treci printr-o perioadă de iritabilitate acută, aşa că evită hotărârile pripite şi starea de nervozitate. Zâmbeşte şi totul se rezolvă. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste.  Astăzi, de joi, ultima zi întreagă de lucru de anul acesta pentru mulți, problemele Săgetătorilor par să să devină mai serioase. Pentru că tu le consideri aşa. Dacă într-adevăr lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.

CAPRICORN   Dimineaţa ai un prag de trecut de care depinde cum îţi așterni vacanţa de Crăciun, ce bani poți câştiga în continuare. Bazează-te pe intuiție, fii calm, zâmbitor, competent şi poţi câştiga! Cu o conjunctură complicată, lucrurile nu sunt simple, dar nu negative. Atenție mărită, vreo trei săptămâni, de aici-încolo, la comunicare și la ce cumperi. O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Sănătatea este la cote modeste, eşti în pierdere de energie, totuşi nu trebuie să te alarmezi – totul este, încă, în echilibru !

VĂRSĂTOR   Realizezi că armonia şi colaborarea pot exista între caractere opuse. Eşti îndrăgostit, sau vrei să demonstrezi bunele intenţii în această perioadă dominată de Spiritul Crăciunului. Grija pentru un membru al familiei te chinuie şi azi. Nu ai motive întemeiate însă, lucrurile se vor rezolva şi fără intervenţia ta. O veste din străinătate este cheia tuturor problemelor. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu te implica total. Unele surprize plăcute, dar până la urmă previzibile – din partea copiilor sau a fraţilor mai mici. Pentru un procent dintre Vărsătorii de apă: în scenariul pe care-l construieşti lipsesc unele amanunte, dar fiind vorba de familie, afaceri sau bani nu trebuie sa uiti nici un detaliu.

PEŞTI  Astăzi ai un dar special să transformi urmarea unor evenimente neplăcute în favoarea ta, în interesul tău. Isteţime sau viclenie, este mai puţin important, principalul este că funcţionează! Nu încurca tehnologia cu sentimentele. Excesul de tehnică ruinează relaţiile dintre oameni. Foloseşte-ţi imaginaţia bogată, nu pentru a găsi motive şi justificări, ci ca să-ţi faci viaţa mai plină şi interesantă. Evita la birou orice lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicatie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudenţei. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri. Nu te duce la bancă sau la bursă, nici măcar în piaţa la cumpărături. Un aspect disarmonic te poate face să pierzi ceva bani - ceea ce ar fi un adevărat dezastru în acest timp de sărbători!

 

Ne puteți urmări și pe Google News