Horoscop Cum s-au transformat ”urlătorii” în ”colindători”. Comisia Europeană va studia efectul unei eventuale legislaţii referitoare la conţinuturile teroriste online.
- Radu Ştef ănescu
- 19 decembrie 2017, 01:04
Horoscop În această noapte creaturile nopţii conduse de vrăjitoare malefice umblă să ia belşugul casei. De aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, a hambarelor şi a curţii. (Speranţia VI, pagina 236).
Horoscop Pe 19 decembrie s-au născut Edith Piaf, Leonid Brejnev, Bronislav Huberman, George Snell, Steven Isserilis, Ion Sima, George Enache.
Horoscop În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Bonifatie, Aglaia, Trifon și Grighentie. Dezlegare la ulei și vin.
Horoscop Tradiţional, folcloric, în ”Kalendar”, pe 19 decembrie este Ajunul Ignatului. În această noapte creaturile nopţii conduse de vrăjitoare malefice umblă să ia belşugul casei. De aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, a hambarelor şi a curţii. (Speranţia). În ajunul Ignatului se ierbe grâu din anul acela. Capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează, aruncă grăunțele în sus strigând: ”Atât de mare!”. Din grâu mănâncă toți ai casei și ce rămâne dimineața se dă la păsări. În ziua aceasta, dacă intră cineva în casă e poftit cu tot dinadinsul ca să șadă, pentru sănătate și să clocească bine cloștile. (Speranția, Olteanu).
Marele antropolog şi etnograf german, Julius Lips, autorul ”Obârșiei lucrurilor”, arăta similitudinea unor obiceiuri dintre diferitele popoare. Se referea la cerşetorie, uneori, cerșetorie religioasă, rituală.
Horoscop Pe la sfârşitul neoliticului au apărut în Europa, deci și în ţinuturile noastre, primele acumulări de produse, în special alimente pentru iarnă. Cei mai harnici şi mai abili reuşeau să facă rezerve pentru iarnă. Alţii, din diverse motive, între care se găsea şi lenea, nu puteau să pună nimic deoparte. Istoria cu greierele și furnica. Cam pe la timpul solstiţiului de iarnă cei urgisiţi de soartă nu mai aveau cum să-şi procure de ale gurii şi urlau, în sensul propriu al cuvântului, de foame. Cete de „urlători” înconjurau sălaşurile celor mai norocoşi, care aveau rezerve de hrană.
Cei "bogaţi" împărţeau puţinul lor cu ceilalţi, unii răniţi de animale sălbatice, sau triburi duşmane, alţii cu prea mulţi copii. Dar, uneori, se lăsa cu bătaie, jaf şi omor.
Horoscop Trecând vremea, „urlătorii” s-au transformat în „colindători”. Sărăcimea şi puturoşii satului „colindau” pe cei harnici şi avuţi ca să primească şi ei ceva de hrană. Dacă nu primeau, „urlau”, fluierau, înjurau şi scuipau – blesteme ţărăneşti de pasaj!
Dâra de mei şi de sare are rolul unei bariere magice. Sarea şi meiul sunt produse, reprezintă rodul unei munci! Hărnicia împotriva lenei. Rodul muncii grele împotriva obrăzniciei puturoşilor.
Horoscop Cerşetoria, în mii de ani, a luat forme din ce în ce mai complexe, preluând motive creştine, cerșetorie rituală şi a devenit, prin lungimea în timp a practicării ei, un obicei folcloric. Acum, degenerat, ca multe altele, practicat, urban, de cete dubioase de țigani. Aici, în Prahova submontană, nu sunt nici creștini, nici români. Au uitat obiceiurile, doar aruncă cu pocnitori chinezești, să li se usuce mâna, vorba blestemului lui Caragea Vodă! Au uitat de prea multă țuică, de prea mult televizor și de prea multă ”democrație”!
⃰ ⃰ ⃰
Horoscop Dar am rămas în urmă cu știrile primite de la Bruxelles și se pare că intersează pe mulți dintre domniile vostre. Iată:
Parlamentul European şi-a dat acordul pentru deschiderea negocierilor cu guvernele statelor UE în vederea stabilirii reglementărilor prin care consumatorii vor putea avea acces la piaţa de televiziune şi radio online. Săptămâna trecută deputaţii au adoptat cu 344 de voturi pentru, 226 împotrivă şi 36 de abţineri, mandatul negocierilor pregătit de comisia pentru afaceri juridice în luna noiembrie ac. Parlamentul va începe negocierile cu Consiliul imediat ce guvernele statelor membre îşi vor fi precizat poziţiile în negocieri. Se va negocia accesul transfrontalier sporit pentru programele de actualităţi ale televiziunilor şi radiourilor online, dar şi modul în care se vor achita drepturile de autor de către operatorii care propun pachete de canale. În momentul de faţă, operatorii trebuie să plătească drepturile de autor într-un interval scurt de timp pentru fiecare dintre ţările în care îşi difuzează programele de actualităţi şi informaţii generale online. Prin noile reglementări, operatorii vor plăti drepturile de autor doar în propria ţară. Totuşi, eurodeputaţii subliniază că este important ca blocajul geografic să rămână posibil dacă deţinătorul de drepturi şi difuzorul au căzut de acord asupra acestui punct prin acordul semnat între ei. Sursă UE.
Parlamentul European ar trebui să creeze o nouă autoritate centrală pentru protecţia datelor care să poată superviza anchetele supra cazurilor de încălcare a dreptului la viaţă privată, situaţie ce afectează mai multe state din UE. Declaraţia îi aparţine lui Giovanni Buttarelli, Controlorul european pentru protecţia datelor. El a adăugat că este necesară o asemenea autoritate, în condiţiile în care autorităţile naţionale de supraveghere se confruntă adeseori cu plângeri din partea cetăţenilor şi a altor autorităţi implicate. Dar schimbarea va putea fi făcută doar pe termen lung, deoarece va necesita modificarea legislaţiei europene în materie de protejare a vieţii private şi acordarea de puteri sporite unui singur organism de reglementare care va fi însărcinat să ancheteze şi să sancţioneze companiile. Buttarelli a mai declarat că va publica anul viitor un aviz asupra modului în care ştirile false afectează protecţia datelor. Sursă PE.
Comisia Europeană va studia efectul unei eventuale legislaţii referitoare la conţinuturile teroriste online. Lansarea unei asemenea „evaluări de impact” poate conduce la adoptarea unor reglementări stricte pe Internet, respectiv pe Facebook, Twitter şi YouTube care vor fi obligate să suprime postările video ale Daesh sau ale altor organizaţii teroriste. Departamentele care analizează problemele digitale au dezbătut aceste aspecte, încercând să afle dacă este preferabil să se propună reguli ţintite pentru conţinuturile teroriste on line sau pentru toate conţinuturile ilegale. Săptămâna trecută, principalele cabinete ale Comisiei Europene au decis să aprobe oficial o cercetare asupra necesităţii unei abordări legislative. Studiul va fi făcut de DG HOME din cadrul Comisiei. Analiza asupra conţinuturilor teroriste este diferită de cea pe care o efectuează DG CNECT asupra conţinuturilor ilegale. Evoluţiile din cadrul celor două programe vor fi rediscutate pe 15 ianuarie. Sursă CE.
Horoscop S-a așternut zăpada, am făcut aprovizionare pentru căței. Ne pregătim pentru Crăciun, așa cum am apucat în familia mea, fără lumini sclipitoare pe casă și stroboscoape scumpe. Își au locul lor prin baruri și cluburi. Bun, dacă vor să-și transforme casele ca să arate ca și cârciumi și bordeluri este treaba lor, noi facem cum am apucat. Neamuri proaste, așa au văzut la televizor!
Acum trebuie să lucrez, monseniorul Paul Mueller de la Specola Vaticana, Observatorul Astronomic al Vaticanului a avut bunăvoința să-mi pună o întrebare. Cred că răspunsul vă interesează și pe domniile voastre, așa că mă apuc să caut prin biblioteca mea, prin tabele astronomice și vechi documente, copiate și traduse.
Horoscop Poate o să văd și un film, sau mai bine un serial, este mai scurt, nu este bine ca de la muncă să treci direct în somn, trebuie ceva intermediar, care nu te solicită și te relaxează.
Așa o să mai treacă o noapte albă, nu le-am ținut rândul, pentru că răsplata este mâine, o altă zi!
horoscop
BERBEC Nu mai sta, ai putea profita: astăzi ai mai puţin de lucru, sau laşi totul baltă şi închiriezi nişte patine. Chiar dacă nu știi să patinezi, este așa de nostim, dar atenție să nu cazi! Doreşti multe de la viaţă, să ai ceea ce meriți. Ce să zic, astăzi nu prea sunt şanse, fii rezonabil şi mai aşteaptă. Într-o bună zi rezultatele vor fi peste aşteptări! Mare oboseală şi monotonie în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraâncărcat - sau tocmai de aceea. O realizare notabilă în a doua jumătate a zilei, mai pe seară. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te distrezi, moderat şi în locuri cunoscute, verificate. Patine, ai?
horoscop
TAUR De la o vreme te-ai cam lenevit şi nu eşti tu acela, ba nici energie se pare că nu prea mai ai multă. Ieşi puţin afară, în frig şi umezeală, ca să vezi ce bine este în casă, la adăpost! Poate nu colaborezi cu cine trebuie sau poate nu îţi pui în valoare potenţialul. Analizează la rece şi ia masuri. Seară plăcută, culturală. Cu toate că oboseala cronică te-a ajuns din urmă, continuă cu dinamism, dispui de o mare rezervă de „încăpăţânare taurină”. O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină. Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, fiind o zi explicită, transparentă aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Stelele au un moment de bunăvoinţă.
horoscop
GEMENI Eşti cam nehotărât şi nu ştii dacă să mergi pe mâna cuiva din familie pentru vacanţa de Crăciun. Si stelele cred că trebuie să te mai gândeşti şi să vezi dacă este bine şi pentru tine! Sfera comunicării este afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente. În a doua parte a intervalului, după prânz, trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii.
horoscop
RAC Eşti pe cale să culegi roadele pe care le-ai plănuit de mult. Numai că nu iese chiar cum vrei tu şi va trebui să mai munceşti. Bine este că mai este o săptămână de zile până la Crăciun! Ai reînodat o prietenie doar ca să te afli în treabă. Dar atenţie, persoana în cauză nu este sinceră. Dar, ştiai! Peste puţin timp te va ataca din nou, exact unde ştie că te doare mai tare. O veste bună şi una invers. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată. Aşa au căzut ele! Deseori învingatorii sunt desemnaţi dintre cei care par a fi invingatori, din cauza ca anturajul nu prea are timp sa judece pe fiecare in parte. Limitează-te la activităţile obişnuite, de rutină.
horoscop
LEU Crezi că cineva te nedreptăţeşte şi ai dreptate. Motivul este invidia şi nu prea ai cum să lupţi cu ea. Păstrează-ţi calmul şi continuă. Până la urmă vor recunoaşte că eşti cel mai... Leu! Eşti mai hotărât ca niciodată să schimbi ceva în viaţa ta. Iar auspiciile sunt favorabile, trebuie doar să te mişti repede şi să nu amâni. Hotărârea este buna, treci la fapte! Perioada zilei de astăzi nu este foarte rea, dar nici cea mai buna din viaţa ta! Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela cronică sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. Şi gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune!
horoscop
FECIOARĂ Ai, sau nu ai încredere în familie, prieteni, aproape nu contează. Deşi crezi că te vei descurca singur într-o problemă dificilă, stelele indică că nu vei putea fără ajutorul celor apropiaţi. Pari zdrobit de timp şi obosit de ce ţi se cere să faci. Vrei calm, muzică bună şi un pahar de vin bun. Ei bine, nu se poate! Mai ai puțintică răbdare! Trebuie să te încordezi încă o dată şi să rezolvi totul rapid. Nu acţiona după prima bârfă pe care o auzi. Dar nu te repezi imediat şi lua de bun pe primul venit. Reflectează cui foloseşte ingineria respectivă. Configuratia astrologica iti indică sa nu te repezi să tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru că lucrurile se vor lamuri.
horoscop
BALANŢĂ Îţi pilotezi cu măiestrie destinul printre prăpăstii şi curbe în ac de păr! Dar, astăzi, trebuie să dai Cezarului, ce este al Cezarului, să-ţi achiţi datoriile de suflet către cei dragi! Cu toate ca vremea si vremurile te influenţează negativ şi treci printr-o perioadă mediocră, fă în aşa fel ca să nu fie vizibil pentru anturaj. Cam de multă vreme nu comunici, nu vorbeşti şi lucrul ăsta a început să se ştie şi să plictisească până şi pe proprii prieteni. Mai multa discreţie nu strică, dar foarte multă discreţie înstrăinează pe cei apropiaţi! Nu te enerva, oricum nu este la îndemâna ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Singurul care se pricepe este Destinul. Iar destinul este făcut din suma alegerilor, deciziilor tale.
horoscop
SCORPION Ziua de azi îţi aduce o veste şi o poveste. Depinde de tine cum să gestionezi corect situaţia. O evaluare echilibrată îţi salvează timp şi bani. Nu te grăbi, dar nu intra în criză de timp! Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Dacă telefonul tău nu sună asta nu înseamnă că rudele tale, copii, părinţii, prietenii te-au uitat. Toată lumea este ocupată şi strivită de sistem. În a doua parte a zilei sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii (cei rămaşi) şi rudele, reuniunile de familie.
horoscop
SĂGETĂTOR Ai de câştigat ceva, poate în registrul sentimental, dar depinde de tine să ai succes şi să nu dai naştere la bârfe. Reuşita este aproape sigura, condiţile sunt însă răbdarea şi discreţia! Treci printr-o perioadă de iritabilitate acută, aşa că evită hotărârile pripite şi starea de nervozitate. Zâmbeşte şi totul se poate rezolva. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Astăzi problemele Săgetătorilor par să devină mai serioase. Pentru că tu le consideri aşa. Dacă într-adevăr lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung.
horoscop
CAPRICORN Astăzi ai un prag de trecut de care poate depinde cum îţi vei petrece vacanţa de iarnă, ce bani vei cheltui în continuare. Bazează-te pe intuiție, fii calm și zâmbitor, așa poţi câştiga! E de bine! O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Sănătatea este la cote modeste, eşti în pierdere de energie, totuşi nu trebuie să te alarmezi – eternul Pluton din zodie se ocupă cu „regenerarea”. De astăzi intră și Saturn, protectorul tău, în zodie, acasă. Spaţiile largi te aşteaptă: în filosofie şi în viaţa proprie. Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii şi să nu ceri ajutor decat când este absolut necesar. Asa poți sa eviti refuzurile şi decepţiile.
horoscop
VĂRSĂTOR Poți să demonstrezi că armonia şi colaborarea poate exista între caractere opuse. Eşti îndrăgostit, sau vrei să arăți bunele intenţii în această perioadă dominată de Spiritul Crăciunului. Grija pentru un membru al familiei te chinuie şi azi. Nu ai motive întemeiate, însă, lucrurile se pot rezolva şi fără intervenţia ta. O veste din străinătate este cheia multor problemele. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu te implica total. Unele surprize plăcute, dar până la urmă previzibile – din partea copiilor sau a fraţilor mai mici. Pentru un procent dintre Vărsătorii de apă: în scenariul pe care-l construieşti lipsesc unele amanunte, dar fiind vorba de familie, afaceri şi bani nu trebuie sa uiti nici un detaliu. Orice început este greu şi nesigur.
horoscop
PEŞTI Astăzi ai un dar special să transformi urmarea unor evenimente neplăcute în favoarea ta, în interesul tău. Isteţime sau viclenie, este mai puţin important, principalul este că funcţionează! Nu încurca tehnologia cu sentimentele. Excesul de tehnică ruinează relaţiile dintre oameni. Foloseşte-ţi imaginaţia bogată, nu pentru a găsi motive şi justificări, ci ca să-ţi faci viaţa mai plină şi interesantă. Evita la birou orice lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicatie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudenţei. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri. Nu te duce la bancă sau la bursă, nici măcar în piaţa la cumpărături. Un aspect disarmonic te poate face să pierzi ceva bani - ceea ce ar fi un adevărat dezastru în aceste timpuri dinaintea Crăciunului!
horoscop