viorel hrebenciuc

Viorel Hrebenciuc este o figură proeminentă și controversată a scenei politice românești post-decembriste, caracterizat ca un strateg politic influent, un negociator abil în spatele ușilor închise și o personalitate centrală în numeroase scandaluri de corupție. Ascensiunea sa a fost rapidă, de la funcții administrative locale în Bacău, la poziții cheie în cadrul Partidului Social Democrat (PSD), unde a fost recunoscut ca un "regizor" al jocurilor de culise, un politician pragmatic capabil să gestioneze crize și să mențină disciplina partidului. Influența sa a atins apogeul în perioada guvernărilor Năstase și ulterior, fiind văzut ca un "baron local" cu putere reală la nivel național. Cu toate acestea, moștenirea sa politică este umbrită de problemele penale; a fost implicat și condamnat definitiv în mai multe dosare de corupție de rezonanță, inclusiv în celebrul dosar "Retrocedările", petrecându-și perioade semnificative în detenție. În esență, Hrebenciuc este caracterizat de o dualitate puternică: un politician de calibrul vechii gărzi, respectat pentru viziunea strategică, dar a cărui carieră a fost distrusă de acuzațiile de trafic de influență și acte de corupție.

Viorel Hrebenciuc, probleme mari după ieșirea din închisoare. Ar putea rămâne sărac lipit

Viorel Hrebenciuc, probleme mari după ieșirea din închisoare. Ar putea rămâne sărac lipit

Proaspăt ieșit din închisoare, Viorel Hrebenciuc întâmpină o nouă problemă. Fostul deputat riscă să rămână fără o sumă importantă de bani, după un control al Agenției Naționale de Integritate. Viorel...

Prima apariție în spațiul public a lui Viorel Hrebenciuc, după eliberarea din închisoare. Cu cine s-a întâlnit fostul politician

Prima apariție în spațiul public a lui Viorel Hrebenciuc, după eliberarea din închisoare. Cu cine s-a întâlnit fostul politician

Fostul politician și om de afaceri Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din penitenciar pe data de 6 iulie 2022, după executarea unei pedepse privative de libertate timp de 10 luni....

Exclusiv. Legătura dintre Viorel Hrebenciuc, fosta eminență cenușie a PSD, și Mohammad Munaf, fostul co-organizator al răpirii jurnaliștilor români din Irak

Exclusiv. Legătura dintre Viorel Hrebenciuc, fosta eminență cenușie a PSD, și Mohammad Munaf, fostul co-organizator al răpirii jurnaliștilor români din Irak

Tribunalul Ilfov a decis miercuri ca Viorel Hrebenciuc să fie eliberat condiționat din închisoare. Fostul lider PSD avea de executat o pedeapsă de 3 ani, prin contopirea a două sentințe....

Viorel Hrebenciuc, eliberat! Judecătorii de la Tribunalul Ilfov tocmai au luat decizia

Viorel Hrebenciuc, eliberat! Judecătorii de la Tribunalul Ilfov tocmai au luat decizia

Viorel Hrebenciu o să iasă din pușcărie miercuri, 6 iulie. Tribunalul Ilfov a admis cerea de liberare condiționată, împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4. „Eminența cenușie” a PSD, Viorel Hrebenciuc, se...

Viorel Hrebenciuc a aflat cum putea evita închisoarea cu executare. Dezvăluiri de ultimă oră

Viorel Hrebenciuc a aflat cum putea evita închisoarea cu executare. Dezvăluiri de ultimă oră

Jurnaliștii de la Lumea Justiției au dezvăluit recent că Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru că nu a beneficiat de aplicarea unor circumstanțe...

Dosarul Giga TV. Viorel Hrebenciuc- 3 ani de închisoare, Gheorghe Ștefan - 3 ani, Laura Georgescu- 4 ani

Dosarul Giga TV. Viorel Hrebenciuc- 3 ani de închisoare, Gheorghe Ștefan - 3 ani, Laura Georgescu- 4 ani

Judecătorii Curții de Apel București au stabilit, marți, verdictul definitiv în dosarul de corupție în care fostul lider al PSD Viorel Hrebenciuc și fosta șefă a CNA, Laura Georgescu, au...

Viorel Hrebenciuc, doi ani cu executare în dosarul retrocedărilor. Fiul său, Andrei, doi ani cu suspendare

Viorel Hrebenciuc, doi ani cu executare în dosarul retrocedărilor. Fiul său, Andrei, doi ani cu suspendare

Curtea de Apel Brașov a dat o primă sentință în dosarul retrocedărilor în care este implicat fostul lider al PSD, Viorel Hrebenciuc. Decizia nu este definitivă. Magistrații de la Curtea...

VIDEO. A fost un personaj marcant în politica românescă, dar de câțiva ani s-a retras total. Ce mai face Hrebe senior?

VIDEO. A fost un personaj marcant în politica românescă, dar de câțiva ani s-a retras total. Ce mai face Hrebe senior?

O incursiune în cartierul bucureștean Primăverii e o bună ocazie să întâlnești personaje care n-au mai apărut public de perioade lungi de timp. Este cazul politicianului care, vreme de ani...

Șocantul Dosar CNA–Giga TV. O ziaristă, judecată că i-a instigat pe inculpații Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Laura Georgescu

Șocantul Dosar CNA–Giga TV. O ziaristă, judecată că i-a instigat pe inculpații Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Laura Georgescu

Greu de crezut că o jurnalistă, membră în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) ar fi putut să îi instige la comiterea de infracțiuni pe marii lideri politici ai momentului de...

Cozmin Gușă aruncă bomba! Noul cuplu nociv de pe scena politicii românești

Cozmin Gușă aruncă bomba! Noul cuplu nociv de pe scena politicii românești

Analistul politic avertizează că pe scena politicii românești a început să joace puternic un cuplu nociv, respectiv fostul prim adjunct al SRI, generalul locotenent Florian Coldea, și Viorel Hrebenciuc, fosta...

Condamnați la închisoare în Ajunul Crăciunului. Nume grele din PSD trimise după gratii

Condamnați la închisoare în Ajunul Crăciunului. Nume grele din PSD trimise după gratii

Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD, a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul intervențiilor pentru licența Giga TV. Și fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a primit...

Hotărâre șoc a ÎCCJ. Un dosar greu se judecă de la zero. Cine sunt beneficiarii

Hotărâre șoc a ÎCCJ. Un dosar greu se judecă de la zero. Cine sunt beneficiarii

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni ca dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt acuzaţi foştii deputaţi Viorel Hrebenciuc şi...

Cât ar putea dura până se va pronunța Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe sesizările Înaltei Curți. Avocat: Dreptul la un proces echitabil este încălcat

Cât ar putea dura până se va pronunța Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe sesizările Înaltei Curți. Avocat: Dreptul la un proces echitabil este încălcat

Cel puțin trei ani ar putea dura până Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunța cu privire la aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale la solicitarea Înaltei Curți. Avocatul lui...

Răsturnare de situație în procesul lui Hrebenciuc. Ce a decis instanța. Breaking news

Răsturnare de situație în procesul lui Hrebenciuc. Ce a decis instanța. Breaking news

Înalta Curte a admis solicitarea Secției Speciale de retragere a apelului în dosarul de corupție al lui Viorel Hrebenciuc și Tudor Chiuariu Revenim cu detalii

Gigi Becali, dezvăluiri incendiare despre CS U Craiova. Cine este celebrul politician implicat în scandalul momentului

Gigi Becali, dezvăluiri incendiare despre CS U Craiova. Cine este celebrul politician implicat în scandalul momentului

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre modul în care CS U Craiova a fost primită în Liga a II-a. Acesta a dezvăluit detalii despre implicarea lui Viorel Hrebenciuc în...

Situație halucinantă în justiție. Efectul OUG 7 în dosarul lui Hrebenciuc. Parchetul General este în derivă

Situație halucinantă în justiție. Efectul OUG 7 în dosarul lui Hrebenciuc. Parchetul General este în derivă

Luni, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea unei adrese către Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru a...

Dosarele lui Ponta, Hrebenciuc şi Ghiţă, suspendate. Se vor judeca în 4 februarie

Dosarele lui Ponta, Hrebenciuc şi Ghiţă, suspendate. Se vor judeca în 4 februarie

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, ieri, suspendarea judecării mai multor dosare puternic mediatizate, astfel încât Secţiile Unite să stabilească dacă este necesară schimbarea jurisprudenţei...

MUTARE BOMBĂ în mai multe procese în care sunt JUDECATE nume grele din România

MUTARE BOMBĂ în mai multe procese în care sunt JUDECATE nume grele din România

Conform ultimelor informații, procurorii DNA ar putea fi excluși de la procesele în care sunt judecați Viorel Hrebenciuc, Alina Bica sau Sebastian Ghiță.  „Sunt destule dosare cu greutate in care...

Fiul lui Victor Hrebenciuc a ajuns în Consiliul de Administrație a Biofarm

Fiul lui Victor Hrebenciuc a ajuns în Consiliul de Administrație a Biofarm

Producătorul român de medicamente Biofarm a anunțat că Dănuț Vasile se retrage din funcția de președinte al Conisliului de Administrație, astfel că board-ul a decis numirea Daniela Traiana Comșa ca...

Fostul lider PSD, Viorel Hrebenciuc, așteaptă decizia Instanței Supreme

Fostul lider PSD, Viorel Hrebenciuc, așteaptă decizia Instanței Supreme

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea pronunţa miercuri sentinţa în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu...