transnistria

Cuvântul „Transnistria” (cu echivalentele semantice în rusă: Приднестровье și în ucraineană: Придністров'я) se referă la regiunea de peste râul Nistru (dinspre Moldova sau România) și, din punct de vedere istorico-geografic, desemnează trei teritorii:

Unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului: De jure regiunea autonomă din componența Republicii Moldova, aflată la răsărit de Nistru (exclusiv localitățile raionului Dubăsari subordonate autorităților oficiale ale Republicii Moldova).

Republica Moldovenească Nistreană (RMN): De facto, autoritățile separatiste autoproclamate, care controlează acea parte din teritoriul Republicii Moldova, aflată la est de Nistru (malul stâng), cu excepția celor câteva comune din raionul Dubăsari care au ales obediența guvernului Moldovei, dar cu alte șase comune și municipiul Tighina de la vest de Nistru (malul drept): prin urmare, teritoriile UATSN-ului și RMN-ului nu corespund în întregime; RMN-ul este recunoscută de trei alte state-paiațe ale Rusiei (dar, nu și de aceasta însăși) care nu sunt membre ONU: Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud. Teritoriul ei corespunde în mare parte fostei RASS Moldovenești, din perioada interbelică.

Guvernământul Transnistriei: Istoric, regiunea sovietică ocupată de România în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, între 1941 și 1944, situată între fluviile Bug și Nistru, care cuprindea părți din regiunile istorice Podolia și Edisan.

Denumirea regiunii provine de la numele râului Nistru și înseamnă „țara de dincolo de Nistru”. În limbile rusă și ucraineană, denumirea teritoriului este „Пpиднecтpoвьe” (Pridniestrovie), ceea ce înseamnă „țara/ținutul de dinaintea Nistrului”. Echivalentele cuvântului „Transnistria” în limbile rusă și ucraineană sunt Заднестровие, și, respectiv, Задністро́в'я.

Chișinăul cere predarea lui Nesterovschi, dar Tiraspolul neagă prezența acestuia în regiune

Chișinăul cere predarea lui Nesterovschi, dar Tiraspolul neagă prezența acestuia în regiune

Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău a solicitat așa-ziselor autorități de la Tiraspol predarea deputatului condamnat, Alexandr Nesterovschi, care a fugit în regiunea transnistreană. Precizările au fost făcute de șefa...

Șeful SIS: Alexandr Nesterovschi, ajutat de serviciile speciale ruse să fugă de închisoare. Filmul evadării

Șeful SIS: Alexandr Nesterovschi, ajutat de serviciile speciale ruse să fugă de închisoare. Filmul evadării

Republica Moldova. Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi a fost ajutat de serviciile speciale ruse să evadeze de pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale și să fugă de închisoare. Declarația a fost...

Incendii devastatoare în stânga Nistrului. Sute de hectare de vegetație, cuprinse de flăcări

Incendii devastatoare în stânga Nistrului. Sute de hectare de vegetație, cuprinse de flăcări

Republica Moldova. Incendii devastatoare în stânga Nistrului. Sute de hectare de vegetație au ars noaptea trecută. Potrivit informațiilor preliminare, 100 de hectare de vegetație uscată au fost cuprinse de flăcări....

Tiraspolul acuză autoritățile de la Chișinău și UE de condiții imposibile privind livrarea gazelor

Tiraspolul acuză autoritățile de la Chișinău și UE de condiții imposibile privind livrarea gazelor

Republica Moldova. Acuzațiile așa-zisului lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, nu încetează să aducă acuzații la adresa autorităților de la Chișinău, dar și a Uniunii Europeane. După ce în luna...

Deputat PAS: Nesterovschi nu a părăsit legal țara, fiind posibil în Ambasada Rusiei sau Transnistria

Deputat PAS: Nesterovschi nu a părăsit legal țara, fiind posibil în Ambasada Rusiei sau Transnistria

Republica Moldova. Deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat în data de 19 martie la 12 ani de închisoare într-un dosar de corupție, nu a părăsit legal teritoriul Republicii Moldova. Afirmația a fost...

Rusia, responsabilă pentru încălcarea dreptului la educație în limba română în Transnistria

Rusia, responsabilă pentru încălcarea dreptului la educație în limba română în Transnistria

Republica Moldova. Federația Rusă a fost găsită responsabilă de încălcarea dreptului la educație al copiilor în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Precum și a părinților și...

Răpire în plină zi pe o stradă din Chișinău. Suspecții, eliberați din arest

Răpire în plină zi pe o stradă din Chișinău. Suspecții, eliberați din arest

Republica Moldova. Cei trei milițieni transnistreni, care la începutul lunii februarie au răpit o persoană în plină zi, chiar în centrul Chișinăului, au fost eliberați din arest preventiv și plasați...

Posturile ilegale din Zona de Securitate, evacuate

Posturile ilegale din Zona de Securitate, evacuate

Republica Moldova. Toate posturile și obstacolele instalate ilegal de administrația separatistă în 2022, sub pretextul de pretinsă „amenințare teroristă”, au fost scoase. Despre acest lucru a anunțat Biroul politici de...

33 de ani de la Războiul de la Nistru. Ziua Memoriei și Recunoștinței în Republica Moldova

33 de ani de la Războiul de la Nistru. Ziua Memoriei și Recunoștinței în Republica Moldova

Republica Moldova. Astăzi este marcată Ziua Memoriei şi a Recunoştinţei, care comemorează eroii căzuţi în conflictul armat din anul 1992. În urmă cu 33 de ani, Republica Moldova a luptat...

Krasnoselski vrea sa relanseze economia din contul cetăţenilor. Regiunea transnistreană, în continuare fără apă caldă

Krasnoselski vrea sa relanseze economia din contul cetăţenilor. Regiunea transnistreană, în continuare fără apă caldă

Republica Moldova. Locuitorii din regiunea transnistreană continuă să nu aibă apă caldă în robinete. Pretinsul lider separatist, Vadim Krasnoselski, afirmă că primordial este repornirea industriei. Uulterior va fi furnizată și...

Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană, marcată de practici ilegale și abuzuri. Mărturiile unui fost deținut politic

Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană, marcată de practici ilegale și abuzuri. Mărturiile unui fost deținut politic

Republica Moldova. În anul 2024, situația drepturilor omului în regiunea transnistreană a fost marcată de practici ilegale, abuzuri instituționalizate și un climat cronic de impunitate. Concluziile sunt incluse în raportul...

Ambasadorul Republicii Moldova la Kiev: Pacea în Ucraina va influența soluționarea problemei transnistrene

Ambasadorul Republicii Moldova la Kiev: Pacea în Ucraina va influența soluționarea problemei transnistrene

Republica Moldova. Modul în care va fi încheiat războiul din Ucraina va avea un impact semnificativ asupra rezolvării conflictului transnistrean. Declarația a fost făcută de ambasadorul Republicii Moldova la Kiev,...

Criza energetică în Transnistria: Aproape 40 de fabrici închise

Criza energetică în Transnistria: Aproape 40 de fabrici închise

Republica Moldova. În urma suspendării livrărilor de gaze rusești către regiunea transnistreană, aproximativ 40 de întreprinderi și-au suspendat activitatea. Aceasta a dus la o scădere alarmantă a producției industriale cu...

Chișinăul cere eliminarea tarifelor aplicate abuziv de Tiraspol. Pierderi imense pentru agenții economici

Chișinăul cere eliminarea tarifelor aplicate abuziv de Tiraspol. Pierderi imense pentru agenții economici

Republica Moldova. Chișinăul încearcă să elimine taxele abuzive impuse de regimul separatist de la Tiraspol. Autoritățile constituționale au solicitat eliminarea tarifelor aplicate ilegal de Tiraspol în procesul circulației mărfurilor pentru...

Cel mai în vârstă deținut politic, eliberat după 2 ani de detenție în regiunea transnistreană

Cel mai în vârstă deținut politic, eliberat după 2 ani de detenție în regiunea transnistreană

Republica Moldova. Deținutul politic Mihail Ermurachi a fost eliberat din detenția ilegală din regiunea transnistreană. Acesta a stat în izolatorul din stânga Nistrului 26 de luni și o săptămână. Acesta...

Probleme pentru regiunea transnistreană din cauza Gazprom

Probleme pentru regiunea transnistreană din cauza Gazprom

Republica Moldova. Gazprom nu a făcut rezervări pentru capacitatea de transport a gazelor naturale prin gazoductul transbalcanic pentru luna martie. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului...

Locuitorii din regiunea transnistreană nu au apă caldă. Cauza: volumul mic de gaz

Locuitorii din regiunea transnistreană nu au apă caldă. Cauza: volumul mic de gaz

Republica Moldova. La aproape trei săptămâni de când în Transnistria au fost reluate livrările de gaz, locuitorii din stânga Nistrului nu au încă apă caldă. Potrivit așa-zisului lider de la...

Compania maghiară MET Group a început livrările de gaze în regiunea transnistreană

Compania maghiară MET Group a început livrările de gaze în regiunea transnistreană

Republica Moldova. Compania maghiară MET Group a început în data de 14 februarie livrările de gaze destinate regiunii transnistrene. Volumele, care sunt cumpărate prin intermediul unei firme din Dubai, vor...

Dorin Recean: Oferta de ajutor propusă de Uniunea Europeană este încă valabilă pentru regiunea transnistreană

Dorin Recean: Oferta de ajutor propusă de Uniunea Europeană este încă valabilă pentru regiunea transnistreană

Guvernul continuă să insiste ca Tiraspolul să accepte ajutorul propus de Uniunea Europeană, cu respectarea condițiilor. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean. Premierul Dorin Recean a spus că...

Oleg Serebrean: Posturile ilegale din Zona de Securitate încep să fie demontate

Oleg Serebrean: Posturile ilegale din Zona de Securitate încep să fie demontate

Republica Moldova. Tiraspolul a început demontarea posturilor de control instalate ilegal în Zona de securitate. Anunțul a fost făcut de vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, după ședința Guvernului. Potrivit lui,...