Simulare de război pe malul Nistrului. Separatiștii transnistreni au reconstituit „Operațiunea Iași-Chișinău” pe ritmuri sovietice

Simulare de război pe malul Nistrului. Separatiștii transnistreni au reconstituit „Operațiunea Iași-Chișinău” pe ritmuri sovieticeSursa foto: novostipmr.com

Republica Moldova. Structurile militare ale administrației separatiste de la Tiraspol au organizat sâmbătă, 21 iunie, o amplă reconstituire a „Operațiunii Iași-Chișinău”. Eveniment desfășurat în vara anului 1944 în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Totul a avut loc pe malul râului Nistru, în apropiere de orașul Tiraspol. Acesta a inclus paradă de tehnică militară sovietică, simulări de luptă și momente artistice patriotice. Evenimentul s-a desfășurat în prezența liderului separatist Vadim Krasnoselski.

Tancuri, „Katiușa” și explozii simulate lângă Tiraspol

Evenimentul a început cu defilarea mai multor vehicule militare istorice, inclusiv tancul T-34, lansatoarele de rachete „Katiușa” și camioane militare de tip „Polutorka”. Ulterior, „soldații eliberatori”, întruchipați de participanții la reconstituire, au simulat traversarea râului Nistru. De asemenea și înfruntarea trupelor fasciste, în timp ce pe fundal răsunau explozii și cântece sovietice precum celebrul „Katiușa”.

Sursa foto: novostipmr.com

Potrivit așa-numitului minister de interne transnistrean, în scenariul militar au fost implicați elevi ai „Corpului republican de cadeți”, membri ai Uniunii Tineretului Militar. Totodată și angajați ai detașamentului de dresaj canin SOBR „Nistru”. Organizatorii au folosit muniții oarbe și articole pirotehnice pentru a reda atmosfera de război.

Sursa foto: novostipmr.com

Evenimentul are loc în contextul în care autoritățile Republicii Moldova au cerut în repetate rânduri încetarea oricăror activități cu caracter militar în Zona de Securitate, creată pentru a preveni escaladarea tensiunilor în regiune. Chișinăul consideră astfel de acțiuni drept ilegale, abuzive și provocatoare. Acest lucru accentuând că prezența forțelor militare și utilizarea tehnicii de luptă în astfel de zone contravine acordurilor stabilite în cadrul mecanismului de pacificare.

Tiraspol, opreraținea Iași-Chișinău

Sursa foto: novostipmr.com

Operațiunea Iași-Chișinău, denumită în literatura de specialitate și Bătălia pentru România sau A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la confruntările dintre Armata Roșie și Armata Română din estul României, desfășurate la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944. Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor 2 și 3 Ucrainean a fost distrugerea Grupului de Armate Sud, ceea ce a condus la ocuparea României.