transilvania

Transilvania este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României.

Regional aparține Europei Centrale. De-a lungul timpului a făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Habsburgic/Imperiul Austriac înainte de a se uni cu Regatul României la începutul secolului al XX-lea. Timp de circa 170 de ani, între 1526 și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. În această calitate a jucat un rol însemnat în Războiul de Treizeci de Ani, de partea coaliției protestante. Odată cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena.

Viktor Orban vrea anexarea unor teritorii. Un oficial rus dă totul în vileag

Viktor Orban vrea anexarea unor teritorii. Un oficial rus dă totul în vileag

Viktor Orban își dorește anexarea unor teritorii din România, Croația și Ucraina, la Ungaria. Este punctul de vedere al unui economist rus, Mihail Khazin, care spune că Ungaria ar intenționa...

Prognoza meteo, 8 august. Temperaturile scad brusc. Cum va fi vremea pe litoral

Prognoza meteo, 8 august. Temperaturile scad brusc. Cum va fi vremea pe litoral

Prognoza meteo 8 august. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru marți. Meteorologii anunță că vremea se va mai răci, iar în anumite regiuni ale ţării vor...

Suprimarea Domnitorului Mihai Viteazul - operațiune antinațională bine planificată și organizată de dușmanii poporului român

Suprimarea Domnitorului Mihai Viteazul - operațiune antinațională bine planificată și organizată de dușmanii poporului român

O figură eroică a istoriei românilor, primul domnitor care a reușit să aducă sub aceeași autoritate Țara Românească, Transilvania și Moldova, Mihai Viteazul a căzut și el pradă unui complot...

O nouă autostradă în România. Se inaugurează în septembrie

O nouă autostradă în România. Se inaugurează în septembrie

O nouă autostradă va fi gata în România, foarte curând. Lucrările la un sector din Autostrada Transilvania vor fi gata în cursul lunii septembrie 2023. Oficialii CNAIR dau asigurări că...

„Viktor Orban pretinde teritorii din România, Ucraina și Croația”. Scenariul unui economist rus

„Viktor Orban pretinde teritorii din România, Ucraina și Croația”. Scenariul unui economist rus

Șeful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban își dorește anexarea unor teritorii din România, Croația și Ucraina, la Ungaria. Așa se explică atitudinea sa mai mult decât prietenoasă față de...

Transfăgărășanul intră în modernizări. Ce surpriză vor avea șoferii

Transfăgărășanul intră în modernizări. Ce surpriză vor avea șoferii

Despre Transfăgărășan s-au făcut reportaje care au adus faimă României. A fost catalogat drept unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume și a fost construit cu greu, pe o...

Avertisment de furtuni și vânt puternic pentru mai multe zone din România. Unde vor fi mari probleme

Avertisment de furtuni și vânt puternic pentru mai multe zone din România. Unde vor fi mari probleme

Agenția Națională de Meteorologie a lansat un avertisment de vreme severă pentru mai multe regiuni din România. Oamenii sunt sfătuiți să nu părăsească locuințele și să își pună în siguranță...

Festivalul jazzului și a muzicii clasice. Începe ICon Arts Transilvania

Festivalul jazzului și a muzicii clasice. Începe ICon Arts Transilvania

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță deschiderea celei de-a XXI-a ediții a Festivalului ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai longevive festivaluri dedicate muzicii clasice, jazz...

Aproape de 1.000 km de autostradă, cu un nou segment din A3. Întârzieri în deschiderea traficului

Aproape de 1.000 km de autostradă, cu un nou segment din A3. Întârzieri în deschiderea traficului

România va atinge borna de 1.000 km de autostradă prin finalizarea unui nou segment al Autostrăzii Transilvania. Cu toate acestea, utilizarea acestui lot nu va fi posibilă imediat. Este vorba...

Viktor Orban este așteptat cu un nou discurs la Școala de vară de la Tușnad

Viktor Orban este așteptat cu un nou discurs la Școala de vară de la Tușnad

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va fi prezent și în acest an la Universitarea de Vară de la Băile Tușnad. Evenimentul este programat pentru săptămâna viitoare, iar organizatorii au confirmat prezența...

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturi oscilante și ploi în mai multe regiuni

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturi oscilante și ploi în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru perioada 26 iunie - 9 iulie și care vizează toate regiunile României. Meteorologii anunță temperaturi oscilante și ploi torențiale în mai...

Se deschide circulația pe Transfăgărășan. Care sunt interdicțiile rutiere impuse de CNAIR

Se deschide circulația pe Transfăgărășan. Care sunt interdicțiile rutiere impuse de CNAIR

Circulația pe celebra șosea de munte care face legătura între Oltenia și Transilvania, Transalpina, va fi deschisă începând de vineri. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a impus o...

PUSL susține declararea anului 2024, „Anul Avram Iancu”

PUSL susține declararea anului 2024, „Anul Avram Iancu”

Eroul naţional transilvănean, Avram Iancu rămâne un model care trebuie făcut cunoscut şi generaţiilor viitoare.  PUSL, singurul partid din România cu Departament pentru Transilvania solicită conducerii Camerei Deputaților să urgenteze...

TIFF - 2023. Actori şi regizori de Oscar vin la Cluj-Napoca. Programul din acest weekend

TIFF - 2023. Actori şi regizori de Oscar vin la Cluj-Napoca. Programul din acest weekend

Ediţia a 22-a a Festivalului International de Film Transilvania a deputat vineri. La eveniment sunt așteptați peste 3000 de spectatori, care vor avea şansa să admire actori şi regizori de...

Regele Charles, critici usturătoare din cauza vizitei făcute în România. A ales un sat prăfuit

Regele Charles, critici usturătoare din cauza vizitei făcute în România. A ales un sat prăfuit

Regele Charles, în vârstă de 74 de ani, se află într-o excursie privată în regiunea Transilvaniei din România. Este prima sa ieșire după ceremonia de încoronare, luând o pauză de...

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii avertizează că vara încă se lasă așteptată

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii avertizează că vara încă se lasă așteptată

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, mai exact pentru intervalul 5- 18 iunie. Iar veștile nu sunt chiar atât de bune în ceea...

Britanicii, cu ochii pe vizita Regelui Charles în România. Ce bucate au fost puse pe mese la picnicul de la Valea Zălanului. Foto

Britanicii, cu ochii pe vizita Regelui Charles în România. Ce bucate au fost puse pe mese la picnicul de la Valea Zălanului. Foto

Sâmbătă, în jurul prânzului, Regele Charles a participat la un picnic pe la Valea Zălanului unde a degustat din toate bucatele aduse de săteni. Vizita suveranului în România este relatată...

Picnic regal la Valea Zălanului. Cu cine va sta la masă Regele Charles

Picnic regal la Valea Zălanului. Cu cine va sta la masă Regele Charles

Regele Charles a ajuns în Transilvania, la nici o lună de la încoronarea sa. Este prima ieșire a monarhului din Marea Britanie cu scopul de a petrece câteva zile de...

Vizita Regelui Charles în România, în presa străină: Are Transilvania în sânge

Vizita Regelui Charles în România, în presa străină: Are Transilvania în sânge

Regele Charles al III-lea a ajuns în România, vineri, pentru o vizită privată de cinci zile, prima după ce a devenit monarhul Regatului Unit. Înainte de pleca în Transilvania, regele...

Regele Charles n-a venit niciodată în România însoțit de Camilla. Cine este femeia misterioasă care merge de fiecare dată cu el la Viscri

Regele Charles n-a venit niciodată în România însoțit de Camilla. Cine este femeia misterioasă care merge de fiecare dată cu el la Viscri

Satul Viscri, aflat în regiunea pitorească din Transilvaniei, a cucerit inima regelui Charles din prima clipă când l-a vizitat în 1998. De fiecare dată când a venit în România, monarhul...