transilvania

Transilvania este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României.

Regional aparține Europei Centrale. De-a lungul timpului a făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Habsburgic/Imperiul Austriac înainte de a se uni cu Regatul României la începutul secolului al XX-lea. Timp de circa 170 de ani, între 1526 și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. În această calitate a jucat un rol însemnat în Războiul de Treizeci de Ani, de partea coaliției protestante. Odată cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena.

Vești excelente despre Autostrada Transilvaniei. Modul bizar în care lucrările au fost grăbite

Vești excelente despre Autostrada Transilvaniei. Modul bizar în care lucrările au fost grăbite

Constructorii vor să grăbească lucrările de pe Autostrada Transilvaniei. Recent, ei au folosit explozibil pentru a înainta mai repede cu lucrările. Dealul, format din roci mai dure, este greu de...

Un nou drum de mare viteză în România. Va face legătura direct cu A3

Un nou drum de mare viteză în România. Va face legătura direct cu A3

România. Un nou drum de mare viteză în Transilvania, care va face legătura directă cu A3, va fi construit în perioada următoare, a anunțat Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de...

Pelaghia Roșu, „amazoana” din Ardeal! 154 de ani de la moarte

Pelaghia Roșu, „amazoana” din Ardeal! 154 de ani de la moarte

Pelaghia Roșu, „amazoana” din Ardeal! 150 de ani de la moarte. Cine a fost învățătoarea româncă renumită că a pus pe fugă o armată profesionistă? Pelaghia Roșu rămâne până astăzi...

VIDEO. De ce ungurii încă râvnesc la Transilvania? Istoricul Alex Mihai Stoenescu, la HAI România: „Totul are legătură cu resursele”

VIDEO. De ce ungurii încă râvnesc la Transilvania? Istoricul Alex Mihai Stoenescu, la HAI România: „Totul are legătură cu resursele”

Disputa dintre România și Ungaria în ceea ce privește teritoriul Transilvaniei este un subiect foarte vechi. Această regiune are o istorie îndelungată împărțită acum între cele două culturi. Însă, în...

Ce este xenofobia? Evenimentul istoric

Ce este xenofobia? Evenimentul istoric

În secolele XIX și XX, România a traversat o serie de transformări majore care au influențat atitudinile față de străini și au contribuit la evoluția ultranaționalismului. Există mai multe confuzii...

Guvernul lui Viktor Orban, bani pentru maghiarii din Transilvania. Sumele trimise în România

Guvernul lui Viktor Orban, bani pentru maghiarii din Transilvania. Sumele trimise în România

Maghiarii din Transilvania au primit sume considerabile din partea guvernului lui Viktor Orban. Sumele au avut scopul de a sprijini o serie de proiecte derulate pe teritoriul țării noastre. Guvernul...

Alegeri locale 2024. Rezultate în județele din Transilvania

Alegeri locale 2024. Rezultate în județele din Transilvania

Alegeri Transilvania. Rezultatele scrutinului din 9 iunie au adus schimbări majore în Transilvania. La Brașov, primarul Allen Coliba  și-a recunoscut înfrângerea în fața candidatului Alianței PSD-PNL, George Scripcariu. Astfel, acesta...

Alertă hidrologică. Cod galben de inundații în Moldova și Transilvania

Alertă hidrologică. Cod galben de inundații în Moldova și Transilvania

În timp ce jumătate de țară este luată cu asalt de caniculă, hidrologii avertizează asupra pericolului de inundații pe numeroase râuri din Moldova și Transilvania. Specialiștii au emis o avertizare...

Hencleș cu smântână și griș. Prăjitura sașilor din Transilvania

Hencleș cu smântână și griș. Prăjitura sașilor din Transilvania

Pe meleagurile Transilvaniei mai trăiesc puțini sași. Cei care nu au plecat peste hotare păstrează tradiția și pregătesc deserturile de odinioară. Rețeta de hencleș este una simplă, însă gustul acestui...

PNL, locul 1 în sondaje pentru alegerile locale din Ardeal și Banat

PNL, locul 1 în sondaje pentru alegerile locale din Ardeal și Banat

PNL, locul 1 în sondaje pentru alegerile locale din Ardeal și Banat. Partidul Național Liberal este pe primul loc la votul politic din Transilvania înaintea alegerilor locale din 9 iunie....

Bucureștiul, în topul preferințelor turiștilor străini. Mari puncte de atracție în Capitala României

Bucureștiul, în topul preferințelor turiștilor străini. Mari puncte de atracție în Capitala României

Tot mai mulți turiști sunt interesați să viziteze România. În clasamentul celor mai atractive destinații turistice pentru 2024, Capitala României se poziționează pe locul 5. Turiștii care au ajuns deja...

Ghiveci cu legume și costiță afumată. Rețetă culeasă din satele transilvănene

Ghiveci cu legume și costiță afumată. Rețetă culeasă din satele transilvănene

Ghiveciul de legume este unul dintre preparatele pregătite în majoritatea zonelor țării. În Ardeal, acest fel de mâncare conține și costiță afumată. Acest ghiveci ardelenesc este gustos, iar prepararea lui...

România minunată. Castelul din Transilvania care i-a impresionat pe turiștii americani

România minunată. Castelul din Transilvania care i-a impresionat pe turiștii americani

Țara noastră ascunde locuri desprinse din basm de care prea puțini știu. În Transilvania dăm peste o adevărată bijuterie arhitecturală care și-a făcut renume și peste hotare. Americanii au rămas...

Orașul din România de care s-au îndrăgostit străinii. „Ne ajung 200 de euro”

Orașul din România de care s-au îndrăgostit străinii. „Ne ajung 200 de euro”

Brașov este orașul din România care îi fascinează pe turiștii străini. Lună de lună, este luat la pas, chiar și de turiști din America de Sud. Conform ultimelor statistici, în...

Când vin temperaturile de primăvară. Prognoza meteo actualizată

Când vin temperaturile de primăvară. Prognoza meteo actualizată

Prognoza meteo. Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă prognoză pentru următoarele zile. Meteorologii au anunțat când vom scăpa de nopțile cu îngheț, brumă, ploi și ninsori. Prognoza...

Hunorka, Jutka și Katica la jogging în parcul central din Cluj. Jo napot, Ciolaku!

Hunorka, Jutka și Katica la jogging în parcul central din Cluj. Jo napot, Ciolaku!

Președintele Ungariei, Katalin Novák, a demisionat din funcție, după ce Budapesta a luat foc din cauză că aceasta a grațiat un pedofil. Împreună cu ea a demisionat și fostul ministru...

Endre Konya, profesorul grațiat de președintele Ungariei, are rădăcini în România

Endre Konya, profesorul grațiat de președintele Ungariei, are rădăcini în România

Katalin Novak, președintele Ungariei a demisionat în urma unui scandal care a șocat opinia publică din Ungaria. Novak l-a grațiat în luna aprilie pe Endre Konya, condamnat la trei ani...

Putin aprinde fitile pentru Ungaria și România. Ce spune de Transilvania

Putin aprinde fitile pentru Ungaria și România. Ce spune de Transilvania

„Are Ungaria dreptul să-și ia teritoriile înapoi?” . Putin a vorbit în interviu lacordat lui Tucker Carlson despre teritoriile Ungariei, însă a făcut o precizare și de Transilvania, În cadrul...

Prognoza meteo, 3 februarie. Temperaturi în creștere şi ploi răzlețe. Unde ninge în weekend

Prognoza meteo, 3 februarie. Temperaturi în creștere şi ploi răzlețe. Unde ninge în weekend

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru sâmbătă, 3 februarie. Meteorologii anunță o vreme caldă cu șanse mai mici de precipitații faţă de ziua precedentă. Prognoza...

Cum au încercat ungurii să pună mâna pe Transilvania în 1947. Documente declasificate

Cum au încercat ungurii să pună mâna pe Transilvania în 1947. Documente declasificate

Ion Cristoiu a publicat documente relevante pentru perioada imediat următoare încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Ungurii și Transilvania după al Doilea Război Mondial. Pe măsura ce se apropie Conferința...