Două locuri din România, vestite la nivel mondial. Sunt în topul unei prestigioase reviste

Două locuri din România, vestite la nivel mondial. Sunt în topul unei prestigioase revisteSursa foto: Facebook

Traseul Via Transilvanica a ajuns în atenția străinilor. Alături de orașul Brașov, acesta a fost inclus pe lista destinațiilor de neratat în 2025.

Via Transilvanica, atracție pentru turiștii din întreaga lume

Recent, National Geographic a publicat clasamentul celor destinațiilor de neratat în anul următor. Topul cuprinde 25 de locuri incredibile din lume, iar pe lista respectivă se află și un oraș din inima României.

Cei de la National Geographic au inclus destinații din Thailanda, Guatemala sau Mexic în clasament. Cu un aer aparte, Orașul de la poalele Tâmpei își face loc printre aceste destinații.

Interesați de centrul României

De altfel, tot mai mulți turiști se arată interesați de zona Transilvaniei și de obiectivele din regiune, arată Monitorul de Cluj.

„Ne bucurăm enorm că tot mai multe publicaţii de profil recomandă traseul nostru la nivel internaţional, iar asta se vede deja pe traseu, pentru că avem tot mai mulţi drumeţi din afară care vin să ne cunoască ţara”, se arată pe pagina de Facebook Via Transilvanica.

Traseul de drumeţie poate fi folosit din anul 2022. Cei dornici de o experiență inedită pornesc de la Putna şi traversează zece judeţe ein România. Drumeția se încheie la intrarea Dunării în ţară.

Via Transilvănica, atracție pentru milioane de turiști

Atractive pentru turiștii din străinătate su fost porțiunile Terra Saxonum şi Terra Dacica.

Via Transilvănica

Sursa foto: Facebook

Ideea acestui proiect unic a pornit în anul 2018 și aparține Asociaţia Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud. În total, traseul are 1.400 de 1.400 kilometri și se întinde de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Doritorii îl pot parcurge pe jos, cu bicicleta sau chiar călare. Întreg traseul este semnalizat. În luna august, traseul turistic a fost promovat în Times Square din New York.

De altfel, acesta poartă și denumirea „Drumul care unește” și este considerat unul dintre cele mai spectaculoase din lume. Numeroși turiști străini au parcurs deja Via Transilvănica și s-au arătat extrem de încântați.