Eșecul planului de preluare a presei maghiare din Transilvania. Guvernul de la Budapesta a risipit aproape 30 de milioane de euro
- Ionel Sclavone
- 28 septembrie 2024, 15:11
Viktor Orban a încercat să pună pe picioare un gigant media care să cuprindă presa de limbă maghiară din Transilvania. Guvernul de la Budapesta a pompat bani frumoși, care au fost risipiți responsabilii proiectului.
Planul de înființare a unei o platformă de propagandă maghiară în Ardeal a eșuat. Sumele uriașe, în jur de 29 de milioane de euro, au dispărut în vânt. Multe publicații s-au închis, iar redactorii au fost concediați.
Planul lui Viktor Orban pentru presa din Transilvania
Guvernul de la Budapesta a cheltuit 29 de milioane de euro în șase ani pentru preluarea presei de limbă maghiară din Transilvania. Planul pus la cale de Guvernul Viktor Orban a fost derulat printr-o asociație intitulată Erdélyi Médiatér Egyesület (Asociația pentru Spațiu Media Transilvan), condusă de Szilárd Demeter. Finanțările au fost alocate din fonduri guvernamentale, însă banii au ajuns în alte buzunare.
În 2018, asociația Erdélyi Médiatér Egyesület (EME) primea 1,45 de miliarde de forinți, aproximativ 4,7 milioane de euro, din partea guvernului maghiar. Banii erau destinați unui proiect pretențios, de dezvoltare calitativă și cantitativă a presei de limbă maghiară din România. În fapt se dorea preluarea instituțiilor media maghiare din Transilvania și subordonarea lor intereselor Budapestei.
Banii trimiși de Viktor Orban, care trebuiau investiți în mass-media au luat o altă destinație, prin diferite operațiuni. Fondurile au ajuns în buzunarele unor personaje din anturajul conducerii asociației sau în conturile unor politicieni maghiari. Alți bani au fost cheltuiți pentru achiziții scumpe, fără nici o legătură cu munca din redacții. Drept urmare, nimeni nu s-a mirat că proiectul a eșuat.
Subiectul a fost investigat de jurnaliștii publicațiilor UH.ro, din Odorheiul Secuiesc, și Magyar Hang Jurnaliștii au descris mecanismele prin care a fost distrusă presa maghiară din Ardeal. Iar totul s-a făcut sub umbrela proiectului „Presa Ardeleană 3.0” (Erdélyi Média Web 3.0). Subiectul a fost dezbătut în podcast-ului Miközöd, citat de afaceri.netws, rezumat de Transtelex.hu, dar și de publicația Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă).
Banii s-au scurs în buzunare interesate
După prima subvenție, din 2018, Asociația EME a mai primit, anual, diferite sume de la guvernul condus de Viktor Orban. Anual în conturile organizației intrau între 1,5 și 2 miliarde de forinți. Astfel, în câțiva ani s-au strâns circa 29 de milioane de euro. Banii au fost investiți într-o mică măsură în publicații. Drept urmare, s-a ajuns la lichidarea presei de limbă maghiară din Transilvania.
Szilárd Demeter, considerat omul din spatele Asociației, a fost ofițerul de presă a lui Laszlo Tokes, pe vremea când activa în Parlamentul European. Potrivit autorilor investigației, Szilárd Demeter era un „cărător de genți”între Bruxelles, Budapesta și București. Această poziție i-a favorizat relația cu mia multe personaje apropiate de Viktor Orban, din Fidesz.
Drept urmare când s-a discutat despre înființarea unei platforme de propagandă care să servească interesele maghiare în Transilvania, omul lui Laszlo Tokes a răspuns prezent. Și-a asumat planul creării unui trust media transilvănean. La vremea respectivă, Szilárd Demeter susținea că va avea grijă de banii acordați de guvernul Orban pentru ca aceștia să nu fie risipiți.
„Vom fi atenți să ne asigurăm că banii nu se scurg. (…) Implementarea deciziilor este acum o chestiune de specialitate, iar procesele cuprind un sistem de control robust, am și dezvoltat un model pentru asta. Esența conceptului nu este doar aceea că Asociația cumpără instituții media din Transilvania; ideile noastre vizează ca această piață să poată să stea pe picioarele sale pe termen mediu, să fie sustenabilă. Am dat și un titlu proiectului: «Presa Ardeleană 3.0». Punem pe masă un concept complex, care, pe lângă construirea unui conglomerat media integrat, cuprinde și elemente de creare a unui adevărat spațiu media transilvănean”, spunea omul lui Tokes.
Viktor Orban tras pe sfoară
Dincolo de achiziția masivă a mai multor publicații de limbă maghiară din Transilvania, mult așteptatul salt calitativ și cantitativ nu s-a petrecut niciodată. Banii au ajuns în alte conturi și buzunare, direcționați de Szilárd Demeter, susțin jurnaliștii maghiari de investigații. Din fondurile Budapestei au fost plătiți consultanți și manageri conectați la lumea politică maghiară.
Foarte bine capitalizat, încă din 2018, trustul media al Asociației EME a început o expansiune agresivă. Toate instituțiile de presă în limba maghiară din Transilvania au fost abordate cu oferte de preluare. Astfel, rând pe rând, publicațiile, posturile de radio, un portal de căutare a locurilor de muncă, o televiziune, reviste au intrat în portofoliul EME.
Dezvoltarea trustului, promisă de Szilárd Demeter, s-a dovedit a fi o farsă. Nici una dintre așteptările și promisiunile asumate nu au fost respectate. Numărul publicațiilor a fost restrâns, jurnaliștilor nu le-au fost acordate salariile promise, iar rețeaua de distribuție a fost pusă la pământ.
Fondurile erau scurse către diferite surse
Jurnalistul Csaba Lukács de la Magyar Hang a refăcut traseul banilor care au intrat în conturile EME în perioada 2019-2022, prin Fondul „Bethlen Gábor”, finanțat de guvernul Viktor Orban. Din investigații rezultă că gigantul media înființat sub umbrela EME avea alte obiective. Banii destinați jurnaliștilor și dezvoltării redacțiilor au fost împărțiți între „manageri” și „consultanți”. Alte sume de bani, erau trimise înapoi, în Ungaria.
Soția lui Szilárd Demeter, Andrea Birtalan, a fost angajată în funcția de „manager responsabil cu relațiile financiare externe”. Ea primea un salariu brut de 43.419 lei pe lună, adică aproximativ 25.000 lei net pentru 160 de ore de muncă pe lună. Potrivit lui Lukács, salariul ei era mai mare chiar decât al premierului maghiar, Viktor Orban.
La finalul anului 2022, subvențiile maghiare s-au redus, iar în cele din urmă s-au oprit. Pe cale de consecință, lipsite de finanțare ziarele în format tipărit au fost închise, din ianuarie 2023, iar în redacții au început reducerile de personal. În cele din urmă, după un conflict cu Antal Rogán cunoscut ca „ministrul Propagandei” de la Budapesta, Szilárd Demeter a fost dat afară. A fost considerat responsabil pentru eșec.
Subvențiile au fost reluate, dar publicațiile nu au mai fost redeschise. Noul obiectiv a fost de a integra trustul de presă din Ardeal în așa-numita Fundație pentru Presă și Media din Europa Centrală (KESMA), conglomeratul mediatic maghiar condus de Gábor Liszkay, fidel lui Viktor Orban. Banii au dispărut, însă, fără urmă, sumele fiind estimate la aproximativ 4 miliarde de forinți (peste 10 milioane de euro).