Cum au încercat ungurii să pună mâna pe Transilvania în 1947. Documente declasificate

Ion Cristoiu a publicat documente relevante pentru perioada imediat următoare încheierii celui de-al Doilea Război Mondial.

Ungurii și Transilvania după al Doilea Război Mondial. Pe măsura ce se apropie Conferința de Pace de la Paris (1947), lucrurile se complică pentru România. Discuțiile includ și Ardealul de Nord. În acest context, maghiarii din Ardeal, Ungaria și lumea întreagă reacționează. Ei speră într-o decizie defavorabilă României. Provocările iredentiste în Ardeal cresc, scrie Ion Cristoiu pe blog. Un plan ascuns, mernit să ducă pe apa sâmbetei aspirațiile românilor.

Un raport al Jandarmeriei din ianuarie 1946 descrie situația. O organizație din Budapesta susținută de guvernul maghiar acționează în Ardealul de Nord. Ei îndeamnă maghiarii să nu respecte legile românești. Le cer să saboteze Convenția de Armistițiu și să se plângă de neplata salariilor.

„O organizație din Budapesta, susținută chiar de guvernul maghiar prin agenţii ei din Ardealul de Nord, îndeamnă populaţia maghiară să nu se supună legilor şi dispozițiilor luate de guvernul român, să saboteze Convenția de Armistiţiu, iar pe funcționarii maghiari să se plângă că statul român nu le achită salariile la timp etc.”

Câștigătorul marelui premiu la loto a murit. N-a apucat să se bucure de bani

Meniu libanez de post. Hummus cu salată tabbouleh și lipii coapte

Ungurii și problema Transilvaniei în 1947

Un alt raport din martie 1946 avertizează despre un ordin secret din Budapesta. Pentru ungurii din Transilvania. Acesta îndrumă maghiarii să se infiltreze în Partidul Comunist Român. Scopul este de a obține posturi importante în administrația de stat.

„Prin ordinul strict-secret nr. 2 684 din 8 septembrie a.c., trimis de Preşedinţia Consiliului de Miniştri din Budapesta, Direcţia pentru Afacerile Transilvănene (a se observa că titulatura a fost schimbată) către Legaţia Maghiară din Bucureşti, care activează în clandestinitate, sunt arătate directivele cu privire la alegerile parlamentare din România, după cum urmează:

– Elementele maghiare de încredere să se infiltreze, pe orice cale posibilă, în Partidul Comunist Român unde să activeze intens şi disciplinat şi să cîştige încrederea spre a putea obţine posturi importante, mai ales în viaţa administraţiei de stat” (…).

Tensiunile au culminat la căminul Avram Iancu din Cluj. Incidentele au avut loc după anunțarea termenilor Tratatului de Pace. La 28-29 mai, studenți unguri comuniști s-au luptat la Cluj. Muncitorii unguri de la fabrica „Dermata” au devastat căminul studențesc. Ei au atacat studenții români cu arme de foc. Autoritățile române nu au intervenit.

Raport britanic

Raportul britanic din 1946 descrie situația. Se spune că incidentul a fost răspunsul ungurilor din Transilvania la decizia de la Paris. Guvernul român este criticat pentru că nu a arestat agresorii unguri.

Iată-le relatate de o sursă neutră: Raportul asupra situaţiei din România în 1946, elaborat de Adrian Holman, ministrul Marii Britanii la Bucureşti, adresat primului ministru Clement Atlee la 12 martie 1947:

„În noaptea de 28 spre 29 mai, după ce se luase cunoştinţă de termenii Tratatului de pace, la Cluj a avut loc o încăierare serioasă între studenţii unguri comunişti. Se pare că în acele condiţii, muncitorii unguri comunişti de la fabrica de încălţăminte „Dermata” au fost transportaţi la Universitatea din Cluj în camioane ale Căilor Ferate Române, iar acolo au devastat căminul studenţesc şi i-au atacat pe studenţii români cu arme de foc.

Autorităţile române nu au făcut nici o încercare să intervină şi autorităţile pentru a restabili ordinea. S-au făcut numeroase arestări printre studenţii implicaţi, iar presa a afirmat la început că incidentul fusese cauzat în exclusivitate de un caracter naţionalist, mai degrabă, decît unul ideologic, fiind prima reacţie a ungurilor transilvăneni, probabil la instrucţiunile Budapestei, la decizia de la Paris, de a restabili fără modificări frontiera stabilită la Trianon.

În jurul lor s-a făcut multă publicitate la posturile de radio ungureşti, pentru a se demonstra că prezentele decizii în privinţa Transilvaniei nu erau satisfăcătoare. Acţiunea lipsită de orice logică a guvernului român de a aresta studenţi români şi nu pe agresorii lor unguri este încă un exemplu al principiului după care se ghida guvernul, de a acorda imunitate comuniştilor, faţă de orice acţiune arbitrară, indiferent de delictul comis, iar în al doilea rînd al convingerii lor că dr. Petru Groza rezolvase deja problema ungaro-română în Transilvania, din punct de vedere naţional”.

Adrian Holman, ministrul Marii Britanii la București, analizează situația. El observă contrastul între politica guvernului Petru Groza și realitatea din teren. Holman notează naivitatea lui Petru Groza. El menționează aderența ungurilor la organizația MADOSZ. Totodată, majoritatea românilor îl susținea pe Iuliu Maniu. Guvernul Groza a favorizat minoritatea ungură comunistă. Acest lucru a crescut animozitățile între români și unguri.

„D-lui Petru Groza îi făcea plăcere să afirme cît mai des posibil că rezolvase problema transilvăneană, dar din acest punct de vedere era extraordinar de naiv. După cum am văzut, mai toţi ungurii transilvăneni găsiseră de cuviinţă să devină membri ai organizaţiei MADOSZ, controlată de comunişti, în timp ce marea majoritate a românilor transilvăneni erau adepţi ai d-lui Maniu. Rezultatul a fost acela că guvernul Groza a avut o tendinţă de a acorda un tratament preferenţial minorităţii ungare comuniste, faţă de majoritatea românească ce suferise din cauza ungurilor în timpul războiului, iar această politică a agravat şi mai mult animozităţile”.