Evenimentul Zilei.
Acest text nu se vrea o explicație la ceea ce s-a spus în ultimele 24 de ore. Nu este nici locul, nici momentul, pentru asemenea explicații. Este însă menirea unui...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Acest text nu se vrea o explicație la ceea ce s-a spus în ultimele 24 de ore. Nu este nici locul, nici momentul, pentru asemenea explicații. Este însă menirea unui...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, marţi, despre noua cerere de încuviinţare a arestării pe numele Elenei Udrea, afirmând că este convins că va aduce argumente în instanţă. Totodată, răspunzând...
Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a afirmat că inclusiv prezența într-o emisiune a lui Mihai Gâdea a fost negociată. Precizările sale au venit după ce Antena 3 a afirmat...
Galeria adormiţilor include politicieni de frunte ai României, actualul şef al Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, aflându-se într-o companie deosebit de selectă. Campionul absolut al aţipelilor de partid rămâne Ion Iliescu,...
Fostul președinte Traian Băsescu i-a transmis premierului Victor Ponta un mesaj, prin intermediul paginii Facebook. Fostul șef al statului i-a transmis lui Ponta că dacă ar fi învățat de la...
Elena Udrea a comentat evenimentul Congresului PSD de duminică. Fostul preşedinte al PMP spune că nu există opoziţie, şi a criticat lipsa de poziţie a PNL şi a partidului Monicăi...
Premierul Victor Ponta a declarat duminică, la debutul Congresului PSD, că va fi alături de noua echipă a PSD şi i-a mulţumit lui Liviu Dragnea pentru "parteneriatul loial" de cinci...
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a adresat, prin intermediul paginii de Facebook, premierului Victor Ponta şi preşedintelui Klaus Iohannis în problema crizei refugiaţilor. Fostul şef de stat le-a cerut celor doi...
Site-urile, televiziunile de știri, ziarele, radiourile alcătuiesc toate o masivă Sirenă a lui Roaită, de care trage fără a fi ciuruit de gloanțele Parchetului General, fostul președinte al României, Traian...
Miercuri, 14 octombrie 2015, Klaus Iohannis a ținut o Conferință de presă. La sindrofie, după încheierea Statementului, Klaus Iohannis a fost întrebat: „Ramona Avramescu, TVR: Domnule preşedinte, cum comentaţi declaraţiile...
Traian Băsescu a criticat poziţia preşedintelui Klaus Iohannis faţă de declaraţia lui Jean-Claude Juncker potrivit căreia Uniunea Europeană ar trebui să îşi amelioreze relaţiile cu Rusia şi să nu lase...
Demersul organizat de Partidul Social Democrat pentru alegerea conducerii partidului a stârnit amuzament în spaţiul online, şi mai ales pe reţelele de socializare. Iniţial, în cursa pentru şefia PSD s-au...
Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost invitat, luni, la emisiunea „Vorbește liber”, difuzată de televiziunea publică. Traian Băsescu a declarat, în cadrul emisiunii, că cea mai mare problemă...
Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei emisiuni, că nu este de acord cu impunerea cotelor de refugiați. Fostul președinte susține, de asemenea, că soluţia în ceea ce privește...
Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost invitat, luni, la emisiunea „Vorbește liber”, difuzată de televiziunea publică. Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD va fi mult mai puțin...
Fostul președinte al României Traian Băsescu este invitat, azi, începând cu ora 21.00, la emisiunea „Vorbește liber”, difuzată de televiziunea publică. Emisiunea este moderată de Sorin Avram și vine la...
Primarul suspendat al sectorului 5 vorbește despre situația sa juridică, viața în arestul preventiv și situația actuală din PSD. - Dan Andronic: Domnule Vanghelie, vă e teamă? - Marian Vanghelie:...
În comuna Apahida, limitrofă cu municipiul Cluj Napoca, alegerile pentru șefi a PSD s-au ținut într-o anexă a gospodăriei primarului Grigore Fati. Urna de vot a stat într-o altă încăpere,...
Fostul președinte Traian Băsescu și-a făcut, vineri, public numărul de telefon. El este primul politician român care a făcut acest lucru. Doar în primele 24 de ore a vorbit cu...
N-am nicio emoție, nu mă gândesc la niciun balotaj, la vreo surpriză, la nimicnimicuța care să-mi zdruncine convingerea că Unicul Candidat Liviu Dragnea n-ar fi ieșit, din urnele partidului, Președinte....