traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

REACȚIA lui Traian Băsescu la decizia de clasare a DOSARULUI  REVOLUȚIEI. Președintele către Laura Codruța Kovesi, în 2009:„Au murit 1.600 de oameni la Revoluție iar voi închideți dosarul. Aveți obligația să spuneți dacă oamenii ăia s-au împușcat singuri

Prima reacție a fostului președinte al României, Traian Băsescu, la aflarea deciziei Parchetului General de a clasa faptele săvârșite în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a fost postarea pe contul...

Un deputat revine la Mişcarea Populară: "Motivul pentru care m-am reîntors este indiscutabil Traian Băsescu"

Un deputat revine la Mişcarea Populară: "Motivul pentru care m-am reîntors este indiscutabil Traian Băsescu"

Deputatul Mihaela Stoica şi-a anunţat vineri revenirea în Mişcarea Populară. Ea susţine că motivul pentru care s-a reîntors este Traian Băsescu care s-a înscris la începutul lunii octombrie în MP....

Traian Băsescu către românii din Spania: Știu că nu ați plecat de bine. Sper ca într-o zi să vă întoarceți acasă VIDEO

Traian Băsescu către românii din Spania: Știu că nu ați plecat de bine. Sper ca într-o zi să vă întoarceți acasă VIDEO

Fostul președinte Traian Băsescu, aflat în Spania, a avut miercuri o întâlnire cu Comisarul European pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, dar și cu membrii comunității românești din...

Punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu – un nou moment din transformarea diversionistă a lui Liviu Dragnea din Baronul de Teleorman în Europeanul de România!

Punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu – un nou moment din transformarea diversionistă a lui Liviu Dragnea din Baronul de Teleorman în Europeanul de România!

Miercuri, 21 octombrie 2015, ora 10. Televiziunile de știri explodează într-un Breaking news de-adevăratelea, nu dintre cele trase de păr: Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în Dosarul Mineriadei...

Deputaţii vor vota cererea de reţinere şi arestare a Elenei Udrea miercurea viitoare

Deputaţii vor vota cererea de reţinere şi arestare a Elenei Udrea miercurea viitoare

Cel mai probabil, Camera Deputatilor va decide miercurea viitoare în privinţa solicitării Procurorului General cu privire la începerea urmăririi penale a Elenei Udrea , precum şi privind reținerea și arestarea...

Evenimentul Zilei.

Evenimentul Zilei.

Acest text nu se vrea o explicație la ceea ce s-a spus în ultimele 24 de ore. Nu este nici locul, nici momentul, pentru asemenea explicații. Este însă menirea unui...

Traian Băsescu, despre noua cerere de arestare pe numele Elenei Udrea: Nu mă simt vizat în niciun dosar. Am convingerea că Udrea nu a făcut astfel de intervenţii

Traian Băsescu, despre noua cerere de arestare pe numele Elenei Udrea: Nu mă simt vizat în niciun dosar. Am convingerea că Udrea nu a făcut astfel de intervenţii

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, marţi, despre noua cerere de încuviinţare a arestării pe numele Elenei Udrea, afirmând că este convins că va aduce argumente în instanţă. Totodată, răspunzând...

Elena Udrea: Și prezenţa la emisiunea lui Gâdea, când am scos celebrul bileţel, a fost negociată înainte

Elena Udrea: Și prezenţa la emisiunea lui Gâdea, când am scos celebrul bileţel, a fost negociată înainte

Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a afirmat că inclusiv prezența într-o emisiune a lui Mihai Gâdea a fost negociată. Precizările sale au venit după ce Antena 3 a afirmat...

Adormiţii neamului. Politiceni care dorm în public mai bine ca-n dormitorul personal

Adormiţii neamului. Politiceni care dorm în public mai bine ca-n dormitorul personal

Galeria adormiţilor include politicieni de frunte ai României, actualul şef al Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, aflându-se într-o companie deosebit de selectă. Campionul absolut al aţipelilor de partid rămâne Ion Iliescu,...

Traian Băsescu, către Ponta: N-ai înțeles nimic. Cu siguranță ai fi fost președintele României dacă te ducea mintea să înveți ceva de la mine

Traian Băsescu, către Ponta: N-ai înțeles nimic. Cu siguranță ai fi fost președintele României dacă te ducea mintea să înveți ceva de la mine

Fostul președinte Traian Băsescu i-a transmis premierului Victor Ponta un mesaj, prin intermediul paginii Facebook. Fostul șef al statului i-a transmis lui Ponta că dacă ar fi învățat de la...

Udrea, despre Congresul PSD: Avem opoziţie în ţara asta? Până şi Iliescu a criticat lipsa de competiţie. Ce zic reprezentanţii la Bucureşti ai marilor democraţii ale lumii?

Udrea, despre Congresul PSD: Avem opoziţie în ţara asta? Până şi Iliescu a criticat lipsa de competiţie. Ce zic reprezentanţii la Bucureşti ai marilor democraţii ale lumii?

Elena Udrea a comentat evenimentul Congresului PSD de duminică. Fostul preşedinte al PMP spune că nu există opoziţie, şi a criticat lipsa de poziţie a PNL şi a partidului Monicăi...

CONGRES PSD. Ponta, către Dragnea: Toate deciziile bune le-am luat împreună. Și toate deciziile greșite, Liviu!.

CONGRES PSD. Ponta, către Dragnea: Toate deciziile bune le-am luat împreună. Și toate deciziile greșite, Liviu!.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, la debutul Congresului PSD, că va fi alături de noua echipă a PSD şi i-a mulţumit lui Liviu Dragnea pentru "parteneriatul loial" de cinci...

Traian Băsescu, cerere pentru Ponta şi Iohannis: Dacă vă pasă de România, anunţaţi că NU vom primi NICIUN refugiat

Traian Băsescu, cerere pentru Ponta şi Iohannis: Dacă vă pasă de România, anunţaţi că NU vom primi NICIUN refugiat

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a adresat, prin intermediul paginii de Facebook, premierului Victor Ponta şi preşedintelui Klaus Iohannis în problema crizei refugiaţilor. Fostul şef de stat le-a cerut celor doi...

Ne cuceresc rușii! Cu autostrăzile noastre surpate cu tot!

Ne cuceresc rușii! Cu autostrăzile noastre surpate cu tot!

Site-urile, televiziunile de știri, ziarele, radiourile alcătuiesc toate o masivă Sirenă a lui Roaită, de care trage fără a fi ciuruit de gloanțele Parchetului General, fostul președinte al României, Traian...

Prin declarația de la Cotroceni, Klaus Iohannis a făcut fără să vrea jocul Moscovei | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Prin declarația de la Cotroceni, Klaus Iohannis a făcut fără să vrea jocul Moscovei | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Miercuri, 14 octombrie 2015, Klaus Iohannis a ținut o Conferință de presă. La sindrofie, după încheierea Statementului, Klaus Iohannis a fost întrebat: „Ramona Avramescu, TVR: Domnule preşedinte, cum comentaţi declaraţiile...

Iohannis, scos la tablă de Băsescu după ce preşedintele a ignorat afirmaţiile RUSOFILE ale şefului CE, Jean-Claude Juncker: Vă asigur că eu aş fi fost călare cu telefonul pe el

Iohannis, scos la tablă de Băsescu după ce preşedintele a ignorat afirmaţiile RUSOFILE ale şefului CE, Jean-Claude Juncker: Vă asigur că eu aş fi fost călare cu telefonul pe el

Traian Băsescu a criticat poziţia preşedintelui Klaus Iohannis faţă de declaraţia lui Jean-Claude Juncker potrivit căreia Uniunea Europeană ar trebui să îşi amelioreze relaţiile cu Rusia şi să nu lase...

Cum a devenit Liviu Dragnea principala sursă de amuzament pe internet după alegerile PSD. Şeful pesediştilor s-a simţit Kim Jong-un pentru o zi

Cum a devenit Liviu Dragnea principala sursă de amuzament pe internet după alegerile PSD. Şeful pesediştilor s-a simţit Kim Jong-un pentru o zi

Demersul organizat de Partidul Social Democrat pentru alegerea conducerii partidului a stârnit amuzament în spaţiul online, şi mai ales pe reţelele de socializare. Iniţial, în cursa pentru şefia PSD s-au...

Traian Băsescu: „UE nu este pregătită să facă faţă unui conflict cu Rusia”

Traian Băsescu: „UE nu este pregătită să facă faţă unui conflict cu Rusia”

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost invitat, luni, la emisiunea „Vorbește liber”, difuzată de televiziunea publică. Traian Băsescu a declarat, în cadrul emisiunii, că cea mai mare problemă...

Traian Băsescu: “Dezavuez total abordarea cu cotele, legată de refugiaţi. Merkel are responsabilitatea ei”

Traian Băsescu: “Dezavuez total abordarea cu cotele, legată de refugiaţi. Merkel are responsabilitatea ei”

Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei emisiuni, că nu este de acord cu impunerea cotelor de refugiați. Fostul președinte susține, de asemenea, că soluţia în ceea ce privește...

Traian Băsescu: „PSD va fi mult mai puțin credibil cu Liviu Dragnea președinte”

Traian Băsescu: „PSD va fi mult mai puțin credibil cu Liviu Dragnea președinte”

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost invitat, luni, la emisiunea „Vorbește liber”, difuzată de televiziunea publică. Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD va fi mult mai puțin...