Ce ne spune Jurnalul Elenei Udrea despre ce i se întîmplă acum lui Gabriel Oprea

Ce ne spune Jurnalul Elenei Udrea despre ce i se întîmplă acum lui Gabriel Oprea

Idiot să fii sau, și mai rău, ofițer acoperit să fii, și tot ți-ai da seama că împotriva lui Gabriel Oprea s-a declanșat o vastă Operațiune a unei Coaliții politico-mediatice. Nu sunt un apropiat al Generalului.

De cîte ori am scris despre el, am avut serioase îndoieli în privința supradimensionării sale de către cei care acum îl micșorează mai mult decît trebuie.

Dar ca și în cazul Elenei Udrea, al Alinei Bica, al lui Victor Ponta, al lui Traian Băsescu din 2009 – pentru a trece în revistă doar ce-mi amintesc pe loc – simt nevoia să dezvălui cititorilor mei dedesubturile mizere ale Afacerii.

Nu i-au apărarea nimănui. Iau apărarea cititorului meu, pe care nu-l vreau drogat de manipulările Noilor Securiști în toiul răfuielilor politico-mafiote botezate Luptă împotriva corupției.

Din experiența mea nu numai de ziarist, dar și de cititor de Istorie, știu de la Teroarea din timpul Revoluției franceze, ba chiar și de la Teroarea stalinistă, că în astfel de împrejurări fiecăruia îi vine rîndul. Elena Udrea a fost alintata Sistemului. Nu numai că a fost martoră entuziastă, dar a și participat la executarea de către Sistemul făurit de Traian Băsescu a dușmanilor lui Traian Băsescu.

După plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, i-a venit și ei rîndul. Foștii ei tovarăși de mese, de nunți și botezuri, de aniversări ale Tovarășului, dar mai ales de ticăloșii, pentru a supraviețui după schimbarea de regim de la Cotroceni, au vîrît-o pe ea la moara arestărilor preventive și a terfelirii de către Divizia Presă a Binomului.

Cîtă vreme Elena Udrea era tîrîtă în cătușe în piața publică, un alt stîlp al Sistemului – Gabriel Oprea – se bucura că el nu numai că a supraviețuit schimbării de regim, dar mai mult poate urmări, din loja puternicilor zilei, executarea fostei sale tovarășe de Sistem.

A venit rîndul, iată, și lui Gabriel Oprea. Un fapt pentru care ar fi trebuit să primească doar o palmă a declanșat o campanie mediatică prin care se cere arderea sa pe rug.

Disproporția dintre fapt și campania mediatică îmi amintește de Scandalul Ludovic Orban din decembrie 2007. Un fapt – accidentul rutier din 16 decembrie 2007 – a declanșat o campanie mediatică înspăimîntătoare, avînd drept vîrf de lance Realitatea Tv a lui Sorin Ovidiu Vântu, postul de atunci al Sistemului lui Traian Băsescu, un fel de Digi Tv de azi pentru Klaus Iohannis. Lucram la Antena 3 și-mi amintesc și acum că emisiunea la care l-am chemat, pentru a se apăra (nu-l asculta nimeni, toți îi cereau capul), eu și Mihai Gâdea, am fost nevoiți să-l ținem sprijinit între noi, atît de năucit era. Acum, acest Lăbuș al politruciei românești aplaudă execuția publică a lui Gabriel Oprea. A uitat că și el a trecut prin calvarul de a fi considerat dușman al Poporului. E de partea Învingătorilor, deh! Nu știe, amărîtul, cît de repede poți ajunge de partea Învinșilor!

Cei care știu ce e și ce învîrte Gabriel Oprea sunt nedumeriți de asaltul la care e supus Generalul tocmai de Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, avînd în centru Digi 24. Că acest post e acum oficiosul Binomului, așa cum pe vremuri, pînă a intra în dizgrație, era oficios postul lui SOV, nu mai încape nici o îndoială. A fost postul care s-a implicat mult peste hotarele minimei deontologii în campania electorală a lui Klaus Iohannis. A fost postul care a dus o campanie deșănțată împotriva lui George Maior cînd acesta a pierdut bătălia cu Florian Coldea. E postul care întreține isteria mediatică anti-Gabriel Oprea.

Cum de a ajuns Generalul din tabăra Învingătorilor în cea a Învinșilor? Răspunsul ni-l dau aceste rînduri din Jurnalul Elenei Udrea din timpul bătăliei pentru Președinție: „Oprea venise și cu Planul Ponta președinte, el la SRI, Maior la Guvern. Sigur l-a enervat tare pe Coldea acest plan. Ca urmare, după ce a văzut că Oprea insistă i-a făcut niște dosare penale, Și Oprea s-a potolit. Ba chiar zice că este bine că Ponta se va lupta cu Iohannis în turul doi. Așa funcționează lucrurile. Totul se poate obține cu amenințarea dosarelor.”

Simt nevoia să repet ce-am mai scris, pentru că numai așa putem înțelege ce i se întîmplă lui Gabriel Oprea. În bătălia electorală, SRI s-a împărțit în două: Gruparea lui George Maior și Gruparea lui Florian Coldea. Gruparea lui George Maior a fost din tabăra lui Victor Ponta. Din această tabără au mai făcut parte: Gabriel Oprea, Elena Udrea, Alina Bica, Horia Georgescu. Gruparea lui Florian Coldea a fost din tabăra lui Klaus Iohannis. Din această tabără au mai făcut parte: Codruța Kovesi, Livia Stanciu, președinta ÎCCJ, Vasile Blaga, Alina Gorghiu.

Televiziunile și ziarele au fost și ele împărțite. Cum? Vedeți ce televiziuni și ziare triumfă acum financiar, deși te întrebi de unde dracu au parale cînd ele nu fac rating sau tiraj nici cît să intereseze o curcă.

Klaus Iohannis a devenit președinte. Rezultatul? Elena Udrea, Horia Georgescu, Alina Bica – la pușcărie! George Maior – constrîns să demisioneze! Gabriel Oprea – pe cale să fie arestat preventiv! Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu – pe cai mari, arestează pe cine vor ovarele lor și ocolesc sfidător pe Vasile Blaga și pe liderii PDL care au fost de partea lor.

Dacă Gabriel Oprea a fost în tabăra lui George Maior, de ce abia acum execuția? Răspunsul e simplu. Gabriel Oprea s-a pus la dispoziția Învingătorilor după pierderea partidei. În ultimul timp – vorba unui Tovarăș din Noua Securitate – își luase nasul la purtare. Ca de exemplu, mergerea în SUA, pentru un turneu de imagine, aranjat de George Maior. Asta nu înseamnă că Gruparea lui George Maior din SRI s-a resemnat. Ea continuă să se bată cu Gruparea Florian Coldea. De aici impresia de haos, de lovituri în toate părțile, de arestări și a celor care au fost moriști ale SRI sau slugi ale SRI, dar din Grupări diferite.

Un cititor cinstit m-ar putea întreba: Bine, bine, dar Eduard Hellvig, cel pe care ni-l vîrai pe gît ca Omul în stare să scoată SRI din ipostaza de Miliție economică pentru a-l întoarce la misiunea sa constituțională, de Serviciu în slujba țării și nu al unor interese politico- mafiote, Eduard Hellvig, directorul SRI, ce face? Cum ce face? Ține discursuri despre cît de democratic ar putea fi SRI dacă ar fi altceva decît ceea ce e acum!