Ca să nu pară că nu există nici o bază pentru această ipoteză, voi relua momentul de la care am plecat în această criză politică. Am mai spus-o, o repet, Rareș Bogdan, realizatorul TV și un apropiat al cercurilor de putere de lângă Klaus Iohannis, ne-a anunțat despre această variantă încă din 22 octombrie, acum aproape o lună. Ceea ce înseamnă că ea fusese gândită și diiscutată cu mult timp înainte. Nu-mi dau seama dacă pe Rareș Bogdan l-a luat gura pe dinainte sau a cineva l-a rugat să lanseze un balon pe piața media pentru a studia reacțiile, dar asta este doar un amănunt. Care nu mai are nici o importanță.

„Vom avea un prim-ministru tehnocrat, ca și acum 15 ani, când Mugur Isărescu a condus timp de un an guvernul și a pregătit alegerile parlamentare de la finalul anului 2000. Este vorba de fostul comisar european Dacian Cioloș(…)Este un tehnocrat 100% ardelean, cunoaște foarte bine instituțiile europene. Dacian Cioloș are cele mai mari șanse să ajungă premier, pe o formulă de guvern PNL-UNPR sau într-un guvern de uniune națională PNL-PSD-UNPR”. 

Totul se întâmplă așa cum a anunțat Rareș Bogdan, viitorul director editorial al ziarului "România Liberă", o altă mișcare care poate fi pusă în legătură cu evenimentele din aceste zile. Pentru cei pasionați de politică este evident că asistăm la punerea în practică a unui scenariu de putere în care se întâmplă lucruri extrem de rapid, după un plan. Care este miza?

După părerea mea, mutarea cu Dacian Cioloș ca primi-ministru independent va urma același tipar ca și cele anterioare: Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Mihai Răzvan Ungureanu. Intră în guvern cu aura de tehnocrat, sunt lăsați să-și facă treaba o perioadă de timp, după care sunt propulsați în politică. 

Dacian Cioloș va deveni fie liderul PNL, fie liderul unui nou partid, de tip prezidențial, mai alb, mai curat. Înclin să cred că adevărata miză o reprezintă a doua ipoteză: un nou partid! Sondajele de opinie din ultima vreme ne arată că există un potențial de nemulțumire din ce în ce mai ridicat. Poate fi estimat ca fiind undeva la 20 la sută, fiind format în special din alegători de dreapta. 

Nemulțumiți de PNL, am mai spus în analizele anterioare că Alina Gorghiu nu inspiră încredere nici măcar votanților liberali, darmite altora, nemulțumiți de prestația ezitantă a lui Klaus Iohannis, cu o lipsă de încredere în viitor, acești alegători pot deveni o masă importantă la alegerile parlamentare din noiembrie anul viitor. În actuala criză de leadership și pe fondul de nemulțumire extrem de vizibil, acești votanți puteau fi captați de un lider ca Traian Băsescu, a cărui intuiție politică a dat fiori de fiecare dată adversarilor. 

Cu alte cuvinte, în varianta optimă a Planului, PNL va fi lăsat să performeze la nivelul clasic de 20-25 la sută, iar Dacian Cioloș, în măsura în care va confirma politic și managerial, va deveni liderul unui nou partid. Nu trebuie scos din calcul nici faptul că PNL ar putea să mai fie zguduit de scandaluri de corupție, ceea ce face ca nevoia unui partid nou, cu oameni neimplicați în politică, să devină o realitate necesară. Viitorul guvern ar putea reprezenta osatura noi structuri politice. 

Ce se va întâmpla cu PSD-ul lui Liviu Dragnea, mai reprezintă el o amenințare? Cred că PSD are toate elementele să rămână cel mai important partid, numai că dimensiunile și capacitatea de manevră pe scena politică vor fi mult reduse.

"Marele defect al PSD este forța sa politică, mult prea mare pentru a fi pe placul oricui vrea să dirijeze lucrurile în România. PSD-ul are un electorat constant, de multe milioane de votanți, putere organizatorică, rădăcini solide în teritoriu, numeroși susținători cu bani (indiferent că sunt numiți „baroni” sau „oligarhi”), și deci o anumită autonomie. Ne place sau nu, PSD este (încă) singurul partid solid, cu bază de masă, din România (nu va mai fi multa vreme… DNA, instituția prezidențială și alte forțe mai puțin vizibile îl vor demonta treptat). Or, un atare partid constituie un risc major pentru politicile construite peste granițe, el putându-se lesne replia în strategii naționale/naționaliste neconvenabile pentru marii actori strategici. Din nou, Ungaria, Turcia și chiar Bulgaria atestă clar că mișcări politice solide pe plan intern constituie obstacole pentru aplicarea lină a directivelor SUA, NATO sau UE. "

Așa marca situația PSD într-o analiză imediat după alegerile prezidențiale (2014), analistul politic Adrian-Paul Iliescu, iar această definiție rezumă întreaga situație actuală. Mai țineți minte tentativele lui Victor Ponta de a face o politică tip Victor Orban, sau Recep Erdogan, apropierea de Vladimir Putin? Cred că au observat și alții…

De unde vine nevoia lui Klaus Iohannis de putere? În primul rând, din actualul context geopolitic, unde ne confruntăm cu o Rusie din ce în ce mai agresivă la granițele NATO, după Ucraina fiind asaltat spațiul de dincolo de Prut, cu șanse mari de reușită. Opțiunea României nu poate rămâne alta decât alianța strategică cu Statele Unite ale Americii, apropierea naturală de Germania, datorită lui Klaus Iohannis fiind privită cu circumspecție la Washington tocmai din motivul de mai sus. Dar nu se poate vorbi de o ruptură, ci doar de înțelegerea faptului că Germania și Franța privesc relația cu Rusia dintr-o perspectivă economică, iar SUA dintr-un unghi geostrategic și de securitate, România fiind undeva la mijloc.

Numai că ar trebui să primeze interesele de securitate în fața celor economice, deci Klaus Iohannis are nevoie de Guvernul Lui pentru a nu se mai trezi pus în fața faptului împlinit de un alt prim-ministru. La aceasta se adaugă și situația internă, cu o scenă politică zguduită de scandaluri și partide cu lideri slabi. Apropierea alegerilor parlamentare, esențială pentru următorii patru ani de mandat ai lui Klaus |ohannis nu va face decât să accelereze construirea Liderului de Tip Nou, Dacian Cioloș.