temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Prognoza meteo, 20 aprilie. Temperaturile cresc ușor, dar ziua e marcată de ploi

Prognoza meteo, 20 aprilie. Temperaturile cresc ușor, dar ziua e marcată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 20 aprilie. Temperaturile pe timp de zi vor înregistra o ușoară creștere față de zilele trecute, apropiindu-se astfel de...

În Republica Moldova, temperaturile își revin la normalul acestei perioade

În Republica Moldova, temperaturile își revin la normalul acestei perioade

În Republica Moldova se vor înregistra, astăzi, 19 aprilie, temperaturi aproape de valorile normale pentru această perioadă a anului. După o zi ploioasă și friguroasă, cea de joi, vineri, mercurul...

Prognoza meteo, 18 aprilie. Frig în toată țara. Harta ploilor

Prognoza meteo, 18 aprilie. Frig în toată țara. Harta ploilor

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 18 aprilie. Temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit, cu excepția regiunilor din sud și sud-estul țării,...

Vreme nebună în România. Schimbări bruște, trei anotimpuri într-o zi

Vreme nebună în România. Schimbări bruște, trei anotimpuri într-o zi

Vremea va cunoaște schimbări bruște, în această săptămână, de la o zi la alta. De la căldurile specifice lunilor de vară, vom ajunge la temperaturi de toamnă, sub 20 de...

Cea mai călduroasă zi din acest an, în Republica Moldova. Maxime, la un nivel greu de crezut

Cea mai călduroasă zi din acest an, în Republica Moldova. Maxime, la un nivel greu de crezut

Săptămâna începe cu temperaturi record, în Republica Moldova. Mercurul din termometre urcă și va atinge valori greu de crezut pentru jumătatea lunii aprilie, după cum au anunțat meteorologii. Azi, 15...

Vreme perfectă la final de săptămână, în Republica Moldova. Condiții ideale pentru ieșit din casă

Vreme perfectă la final de săptămână, în Republica Moldova. Condiții ideale pentru ieșit din casă

Vreme perfectă, azi, 14 aprilie, în Republica Moldova. Se pot face planuri pentru ieșit din casă. pentru că temperaturile vor fi foarte ridicate, iar șansele de precipitații sunt extrem de...

Prognoza meteo, 14 aprilie. Temperaturile urcă tot mai mult, zi de vară în România

Prognoza meteo, 14 aprilie. Temperaturile urcă tot mai mult, zi de vară în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 14 aprilie. Meteorologii indică condiții frumoase și o ușoară creștere a temperaturilor în comparație cu zilele anterioare. Cerul va...

Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Prognoza meteo actualizată

Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Prognoza meteo actualizată

Peste mai puțin de o lună, românii se vor bucura de minivacanța de 1 Mai și de sărbătorile pascale. În perioada respectivă, vremea se va menține caldă, însă nu vor...

Vreme mohorâtă în prima zi de weekend, în Republica Moldova

Vreme mohorâtă în prima zi de weekend, în Republica Moldova

Vreme mohorâtă, azi, 13 aprilie, în Republica Moldova, chiar dacă temperaturile rămân ridicate în termometre. Cerul va fi acoperit de nori în majoritatea regiunilor țării și sunt șanse să apară...

Vremea în Republica Moldova. Temperaturile sunt în ușoară scădere, surprizele apar în weekend

Vremea în Republica Moldova. Temperaturile sunt în ușoară scădere, surprizele apar în weekend

O zi de vineri, 12 aprilie, cu temperaturi în ușoară scădere, în Republica Moldova. Vremea rămâne caldă, peste normalul perioadei, dar mercurul din termometre nu va mai urca la fel...

Prognoza meteo, 12 aprilie. Sudul țării fierbe. Zonele în care vin ploile

Prognoza meteo, 12 aprilie. Sudul țării fierbe. Zonele în care vin ploile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 12 aprilie. Potrivit meteorologilor, vremea continuă să fie mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, iar...

Prognoza meteo, 11 aprilie. Vremea rămâne caldă, vor fi ploi în unele regiuni

Prognoza meteo, 11 aprilie. Vremea rămâne caldă, vor fi ploi în unele regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 11 aprilie. În multe zone ale ţării, temperatura continuă să crească, fiind prognozate precipitaţii uşoare. Temperaturile maxime pot atinge...

ANM: Temperaturile scad până la -1 grad Celsius. Vremea, schimbare aiuritoare

ANM: Temperaturile scad până la -1 grad Celsius. Vremea, schimbare aiuritoare

Meteorologii avertizează că vremea se va schimba din nou în perioada următoare. De săptămână viitoare soarele va fi înlcouit de precipitații însemnate cantitativ, iar în depresiunea Transilvaniei, temperaturile minime scad...

Prognoza meteo, 10 aprilie. Zonele din România în care va ploua. La ce valoare ajunge maxima zilei

Prognoza meteo, 10 aprilie. Zonele din România în care va ploua. La ce valoare ajunge maxima zilei

Prognoza meteo, 10 aprilie. Vremea se menține în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. În unele regiuni din țară se vor înregistra înnorări și ploi slabe. În...

După căldură vine vreme rea. Cum va fi în minivacanță

După căldură vine vreme rea. Cum va fi în minivacanță

Prognoza meteo actualizată. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni, intervalul 8 – 21 aprilie 2024. Meteorologii anunță că țara noastră va fi traversată de...

Republica Moldova, sub un val neobișnuit de căldură

Republica Moldova, sub un val neobișnuit de căldură

Vreme foarte caldă și astăzi, în Republica Moldova, după cum au anunțat meteorologii, tendința de creștere a temperaturilor se păstrează. Cerul va fi parțial înnorat, cu șanse mici de precipitații,...

Prognoza meteo, 9 aprilie. Temperaturi ieșite din comun și astăzi. Cât mai ține căldura neobișnuită

Prognoza meteo, 9 aprilie. Temperaturi ieșite din comun și astăzi. Cât mai ține căldura neobișnuită

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru marți, 9 aprilie. Se prevede că vremea va fi predominant însorită, iar temperaturile vor fi semnificativ peste media obișnuită pentru...

Eclipsa totală de soare. Impactul pe care îl are asupra climei și Pământului

Eclipsa totală de soare. Impactul pe care îl are asupra climei și Pământului

Luni, 8 aprilie, va avea loc eclipsa totală de soare, care va începe în Mexic, va traversa teritoriul Statelor Unite și se va încheia în Canada. În acest context, climatologul...

Prognoza meteo pentru următoarele zile. Temperaturi ieșite din orice tipar în aprilie

Prognoza meteo pentru următoarele zile. Temperaturi ieșite din orice tipar în aprilie

Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a transmis prognoza meteo pentru zilele următoare, menționând ce ne rezervă vremea până la sfârșitul acestei săptămâni. Temperaturile ridicate continuă să-și facă...

În Republica Moldova, temperaturile sunt în creștere continuă. Va fi foarte cald, fără șanse de ploaie

În Republica Moldova, temperaturile sunt în creștere continuă. Va fi foarte cald, fără șanse de ploaie

Săptămâna începe, în Republica Moldova, cu temperaturi extrem de ridicate, specifice pentru luna iunie. Valori termice anormale, în continuare, au anunțat meteorologii, cu o minimă ce ajunge la 9 grade...