temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Prognoza meteo pe două săptămâni. România întră în forjă, canicula pune stăpânire pe țară

Prognoza meteo pe două săptămâni. România întră în forjă, canicula pune stăpânire pe țară

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni, respectiv pentru perioada 17 iunie - 1 iulie. Vor fi temperaturi caniculare în majoritatea țării, dar și ploi....

Sfaturi pentru zilele de caniculă. Cum să te răcorești fără aer condiționat

Sfaturi pentru zilele de caniculă. Cum să te răcorești fără aer condiționat

Zilele de caniculă au revenit, iar în acest context mulți români, în special cei care nu au aer condiționat, caută modalități de a se răcori în interiorul locuințelor. Potrivit meteorologilor...

Vremea se încălzește în Republica Moldova, temperaturile revin la normal

Vremea se încălzește în Republica Moldova, temperaturile revin la normal

Săptămâna începe cu vreme frumoasă, în Republica Moldova, după cum au anunțat meteorologii. Temperaturile sunt în creștere, comparativ cu cele înregistrate în weekendul încheiat, iar norii și ploile nu-și vor...

Prognoza meteo, 17 iunie. Revine canicula. Zonele cu cele mai ridicate temperaturi

Prognoza meteo, 17 iunie. Revine canicula. Zonele cu cele mai ridicate temperaturi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 17 iunie. În sudul țării, vremea va fi caldă, iar în unele zone din Oltenia și Muntenia poate deveni...

Prognoza meteo până pe 23 iunie. Revine canicula. Cea mai fierbine zi

Prognoza meteo până pe 23 iunie. Revine canicula. Cea mai fierbine zi

ANM a emis prognoza meteo pentru intervalul 17 – 23 iunie. Valorile termice se preconizează a fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului, iar canicula se...

Prognoza meteo, 16 iunie. Vreme călduroasă. Zonele cu cele mai ridicate temperaturi

Prognoza meteo, 16 iunie. Vreme călduroasă. Zonele cu cele mai ridicate temperaturi

Prognoza meteo, 16 iunie 2024. Vremea continuă să se încălzească în toată țara. Potrivit meteorologilor, maximele vor ajunge până la 34 de grade Celsius. Media temperaturilor minime se va situa...

Revin ploile în multe zone din Republica Moldova. Temperaturile sunt caniculare și azi

Revin ploile în multe zone din Republica Moldova. Temperaturile sunt caniculare și azi

Temperaturile continuă să rămână la un nivel foarte ridica, și azi, 11 iunie, în Republica Moldova. Maximele sunt puțin peste media acestei perioade a anului, după cum au precizat meteorologii...

Prognoza meteo actualizată. Cod galben și portocaliu de vreme rea. Ce ne așteaptă

Prognoza meteo actualizată. Cod galben și portocaliu de vreme rea. Ce ne așteaptă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo actualizată. Două coduri de vreme rea vor fi în vigoare pe parcursul zilei de luni, fiind vizată peste jumătate din țară....

Vreme extrem de caldă în Republica Moldova, cerul va fi parțial înnorat

Vreme extrem de caldă în Republica Moldova, cerul va fi parțial înnorat

În Republica Moldova, săptămâna începe cu vreme foarte caldă, după cum au anunțat meteorologii. Maximele zilei nu se schimbă foarte mult față de zilele trecute și ajung la valorile de...

Prognoza meteo, 9 iunie. ANM anunță vreme caniculară și disconfort termic ridicat

Prognoza meteo, 9 iunie. ANM anunță vreme caniculară și disconfort termic ridicat

Prognoza meteo, 9 iunie. ANM a emis prognoza meteo pentru duminică și zilele viitoare. Prognoza meteo, 9 iunie. Vremea va fi caniculară în Bucureşti Vremea va fi caniculară în Bucureşti...

ANM a emis Cod galben de caniculă. Când vom scăpa de temperaturile caniculare

ANM a emis Cod galben de caniculă. Când vom scăpa de temperaturile caniculare

România a intrat sub avertizare Cod galben și portocaliu de temperaturi ridicate. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis a mai multe alerte meteorologice pentru estul teritoriului în Moldova și...

Temperaturi normale pentru această perioadă, în Republica Moldova. Nu sunt șanse de precipitații

Temperaturi normale pentru această perioadă, în Republica Moldova. Nu sunt șanse de precipitații

Vreme specifică pentru această perioadă a anului, în Republica Moldova, în prima zi a weekendului. Maximele zilei ating valorile de 26 - 28 de grade Celsius, în timp ce minima...

Prognoza meteo, 8 iunie. Căldură extremă și disconfort termic ridicat în mai multe zone

Prognoza meteo, 8 iunie. Căldură extremă și disconfort termic ridicat în mai multe zone

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 8 iunie. Meteorologii indică o creștere semnificativă a temperaturilor, mult peste valorile obișnuite pentru această perioadă. În special în...

Sfaturi esențiale pentru a ne feri de caniculă. Ce alimente să evităm în această perioadă

Sfaturi esențiale pentru a ne feri de caniculă. Ce alimente să evităm în această perioadă

În fața unei perioade de caniculă extremă în întreaga țară, specialiștii atrag atenția că este vital să adoptăm măsuri de protecție împotriva efectelor negative ale soarelui. Aceste precauții sunt esențiale...

Urmează zile de foc pentru țara noastră. Zonele afectate de caniculă

Urmează zile de foc pentru țara noastră. Zonele afectate de caniculă

Vara începe să-și intre în drepturi, drept pentru care meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat că ne așteaptă temperaturi extreme, de caniculă, ce se apropie de 40 de...

Vreme foarte caldă în Republica Moldova, ploile revin în weekend

Vreme foarte caldă în Republica Moldova, ploile revin în weekend

Vreme deosebit de caldă, astăzi, în Republica Moldova, cu maxime care vor crea disconfort termic. Se vor înregistra maxime de 29 - 30 de grade Celsius, după cum au informat...

Un val de caniculă lovește România. Weekendul vine cu temperaturi sufocante

Un val de caniculă lovește România. Weekendul vine cu temperaturi sufocante

Un val de caniculă a lovit deja mai multe regiuni din Europa, cu precădere cele din est și sud, iar alerte de cod portocaliu au fost deja emise în Spania,...

Vreme fără excese în Republica Moldova, temperaturile rămân la valori normale

Vreme fără excese în Republica Moldova, temperaturile rămân la valori normale

Vreme fără excese, joi, 6 iunie, în Republica Moldova, după cum au informat meteorologii. Maximele zilei sunt normale pentru această perioadă a anului, cuprinse între valorile de 25 și 27...

Prognoza meteo, 6 iunie. Temperaturi de peste 30 de grade, ploi și grindină. Zonele afectate de vremea rea

Prognoza meteo, 6 iunie. Temperaturi de peste 30 de grade, ploi și grindină. Zonele afectate de vremea rea

Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 6 iunie 2024. Meteorologii anunță instabilitate atmosferică în mai multe zone ale țării, dar și temperaturi de...

Temperaturile sunt în regres în Republica Moldova. Nu vor mai fi șanse de precipitații

Temperaturile sunt în regres în Republica Moldova. Nu vor mai fi șanse de precipitații

Temperaturile sunt în scădere, astăzi, 5 iunie, în Republica Moldova, după câteva zile în care maxima a ajuns și la 30 de grade. Sunt șanse să plouă sporadic în sud,...