Prognoza meteo, 12 august. Început de săptămână canicular
- Mădălina Sfrijan
- 12 august 2024, 06:32
Prognoza meteo, 12 august. Vremea a intrat într-un nou proces de încălzire. Astfel, temperaturile vor continua să crească. Luni, mercurul va urca în termometre până la pragul critic de 37 de grade Celsius. Sudul Banatului și zona de est a Olteniei vor fi afectate de valul de căldură extremă.
Prognoza meteo, 12 august. Maximele ajung la 37 de grade Celsius
Vremea se va menține caldă în majoritatea județelor. Potrivit ANM, afectate de caniculă vor fi zonele Crişana, Banat și Oltenia. Totodată, căldura extremă va fi resimțită și cea mai mare parte a Munteniei.
În zona de sud a Banatului, dar și în Oltenia, valorile termice se vor situa între 36 și 37 de grade. În schimb, în centrul țării, în regiunea Transilvaniei, temperaturile nu vor trece de 27 de grade Celsius.
Înnorări temporare la munte
La fel de cald va fi și la munte, unde cerul va fi senin în prima parte a zilei. În zona Carpaților Meridionali, se vor înregistra înnorări temporare. Luni, vântul va sufla slab și nu vor exista șanse de ploaie.
De asemenea, vremea se menține la fel de caldă și pe litoral. Vântul va sufla slab și moderat, iar valorile termice maxime vor ajunge la 31 de grade Celsius. Apa mării va fi caldă la începutul acestei săptămâni, temperatura oscilând între 25 și 26 de grade Celsius.
Prognoza meteo, 12 august. Nopțile tropicale revin în România
Bucureștenii se vor confrunta cu disconfortul termic. Luni, mercurul va urca în termometre până la 36 de grade. De altfel, la fel de cald va fi și în următoarele zile, când valorile termice vor oscila între 35-37 de grade Celsius. Totodată, nopțile tropicale revin în România.
La Suceava, temperaturile nu vor depăși pragul de 25 de grade Celsius. La Bacău și Baia Mare, acestea se vor situa între 27-29 de grade. În Transilvania, la Sibiu și Brașov, valorile termice vor oscila între 29 și 31 de grade Celsius.