Canicula se mai domolește în Republica Moldova. La ce valori ajung temperaturile
- Nicolae Comănescu
- 23 august 2024, 07:36
Republica Moldova. Vești bune anunțate de meteorologi, pentru ziua de astăzi, 23 august. Valorile termice sunt în scădere, după ce canicula a pus stăpânire pe întreaga țară. Vineri, maximele vor ajunge la valori de 27 - 30 de grade Celsius, iar minima consemnată va fi de 16 grade.
Cerul va fi senin în majoritatea regiunilor țării, excepție vor face zonele din centru și sud-este, acolo unde va fi parțial înnorat. Azi nu sunt șanse de apariție a ploilor, au anticipat specialiștii meteo.
Temperaturi în scădere, în Republica Moldova, azi, 23 august
Cel mai cald va fi la Cahul, cu o maximă de 30 de grade. La Ștefan-Vodă și Chișinău se vor înregistra 28 de grade Celsius, iar la Bălți, Rîbnița și Briceni se vor consemna 27 de grade.
Mâine, în prima zi de weekend, maximele ating valori de 28 - 31 de grade Celsius. Va fi cer senin, nu sunt anunțate precipitații.
În România, astăzi, se anunță o vreme călduroasă. În zonele de sud, valul de căldură, deşi în uşoară scădere din punct de vedere al intensității, va persista, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat (indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unităţi).
Caniculă în România, în majoritatea regiunilor țării
Cerul urmează să se prezinte variabil, cu înnorări după-amiaza la munte, acolo unde pe arii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul şi în sud-estul teritoriului.
Specialiștii de la ANM au emis cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în sudul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală.
În sudul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și în Dobrogea continentală va fi disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 34 - 36 de grade Celsius. În timp ce noaptea va fi local tropicală, cu minime cuprinse între 17 și 21 de grade, au anunțat specialiștii.