Sfârșit de vară infernal în România. Căldura va presa mai rău ca niciodată

Sfârșit de vară infernal în România. Căldura va presa mai rău ca niciodatăCaniculă. Sursa foto: Pixabay

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat că va fi căldură excesivă în următoarele săptămâni și că românii vor reuși să stea cu greu afară la prânz. Meteorologii au prelungit avertizarea de cod galben și portocaliu pentru ziua de vineri. Vor fi temperaturi de peste 38 de grade Celsius în mai multe zone ale țării.

Codul portocaliu de caniculă a fost prelungit

„Am prelungit avertizarea meteorologică de cod galben și portocaliu și pentru ziua de vineri. Vorbim, în aria avertizată pentru cod portocaliu din partea de vest, sud-vest și sud a țării, de valori de 39 - 40 de grade Celsius. În aria de cod galben, pentru zone din vestul, centrul, sudul și sud-estul României, vorbim de valori între 35 și 37 de grade Celsius.

Caniculă

Caniculă. Sursa foto: Freepik

În acest context, disconfortul termic va fi unul deosebit de ridicat, având în vedere valorile indicelui temperatură-umezeală, care pot depăși pragul critic de 80 de unități, temperaturile resimțite fiind de până la 43 de grade Celsius”, a spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

Temperaturi record

Elena Mateescu a declarat că pe 14 august s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime și că românii vor avea parte de un sfârșit de vară infernal. Pe 14 august, temperaturile maxime au fost între 40 și 43 de grade Celsius și nu vor scădea prea curând. Meteorologul a spus că până la finalul lunii august se vor înregistra și alte recorduri.

Caniculă

Caniculă. Sursa foto: Freepik

Românii vor avea parte de un sfârșit de vară infernal

„La cinci stații, am avut recorduri lunare, iar ziua ieri a adus la 46 de stații meteorologice temperaturile maxime cele mai ridicate pentru o zi de 13 august.Cu siguranță, până la finalul lunii august și, de fapt, al verii 2024, vom mai putea înregistra recorduri la nivelul maximelor și minimelor, pentru că datele arată o probabilitate ridicată de a avea, în continuare, o vreme deosebit de caldă”, a spus, la Antena 3 CNN, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), Elena Mateescu.

Ne puteți urmări și pe Google News