Ger năprasnic și drumuri închise. Va ninge, iar vântul va bate în rafale
Temperaturile vor începe să scadă începând de mâine, 1 februarie, în toată țară. Ninsorile își vor face apariția, iar vântul va continua să sufle cu putere în multe zone ale...
Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.
Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.
Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).
Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.
Cele mai folosite sensuri sunt:
Temperatura aerului, un indicator din meteorologie
Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.
Temperaturile vor începe să scadă începând de mâine, 1 februarie, în toată țară. Ninsorile își vor face apariția, iar vântul va continua să sufle cu putere în multe zone ale...
Temperatorile din acest weekend se vor situa peste media obișnuită a acestei perioade. Va ninge, iar la munte vântul avea avea intensificăto și va bate în rafală Potrivit ANM, în...
Vremea în următoarele ore se va încălzi în România. Ulterior, însă, temperaturile vor scădea ușor, iar spre finele săptămânii prognoza meteo anunță o creștere a valorilor în termometre. Iată cu...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în următoarele două zile, vremea va deveni mai rece decât normalul acestei perioade, iar temperaturile abia vor trece de 0 grade Celsius....
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Deși vremea se va mai încălzi cu câteva grade, vor avea în continuare parte de temperaturi cu minus și ninsori...
Temperaturile vor continua să varieze în perioada de weekend, este avertismentul lansat de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Dacă pe timpul zilei valorile termice vor înregistra o ușoară creștere,...
ANM a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 14 ianuarie. Vremea se mai încălzește, însă tot se vor înregistra temperaturi sub zero grade Celsius. Precipitațiile vor fi mixte, iar...
Meteorologii au emis mai multe avertizări și coduri de vreme severă în toată țara. Așa temperaturi scăzute nu s-au mai văzut de multă vreme. Românii vor face față cu greu...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 10 ianuarie. Vremea se va răci treptat. În majoritatea teritoriilor din țară se vor semnala precipitații care...
O zi de duminică mohorâtă din punct de vedere al vremii, la fel ca și cea precedentă, cu temperaturi scăzute în termometre, cu frig și cu ceață. Vremea va fi...
ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, însă vorbim despre fenomene extreme. Dacă începutul lunii ianuarie a debutat cu temperaturi ridicate, în acest final de săptămână se anunță...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 7 ianuarie. Temperaturile vor scădea în majoritatea regiunilor din țară, apropiindu-se astfel de specificul perioadei de iarnă....
Există mari motive de îngrijorare, semnalate de specialiștii de la ANM. Temperaturile din țara noastră sunt din ce în ce mai ridicate, exemplul fiind și acest început de an. Vreme...
Românii au avut parte de câteva zile cu adevărat călduroase, temperaturile fiind specifice mai degrabă primăverii decât lunii ianuarie. Joi, vremea începe să se răcească, iar meteorologii ANM au emis...
La începutul perioadei 5-8 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât specificul lunii, însă ulterior temperaturile vor scădea semnificativ. În majoritatea teritoriilor din țară se vor semnala precipitații, care vor lua...
Vremea continuă să fie caldă în majoritatea regiunilor din România, fiind anunțate temperaturi de primăvară. Meteorologii preconizează precipitații sub formă de ploaie în unele regiuni, însă marea majoritate a teritoriului...
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de marți. Potrivit informațiilor oferite de aceștia, temperaturile continuă să crească în majoritatea teritoriului, fiind semnalate și ploi slabe. În zonele montane,...
Deși ne aflăm abia la începutul lunii ianuarie, meteorologii anunță temperaturi specifice primăverii. Vântul va sufla slab până la moderat, iar cerul va fi variabil. Temperaturile maxime înregistrate duminică vor...
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru prima zi din anul 2022. Conform acestora, se pare că temperaturile din termometre vor înregistra creșteri comparativ cu perioadele anterioare. Stratul de zăpadă...
Deși suntem în sezonul rece, vremea va fi mai caldă decât specificul perioadei în următoarele ore. Prima zi din anul 2022 aduce temperaturi mai ridicate decât ne-am fi așteptat. Cu...