Avertizare meteo transmisă de specialiști. În ce zone ale țării va avea vremea manifestări extreme
- Nicolae Comănescu
- 21 august 2022, 15:01
Specialiștii de la Agenția Națională de Meteorologie au anunțat că, în mai multe teritorii ale țării vor avea loc mai multe fenomene extreme. Au fost emise coduri e ploi abundente.
ANM a emis, astăzi, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente valabilă în opt județe. Cea mai mare parte a României va fi sub avertizare codd galben de instabilitate atmosferică. Conform meteorologilor, sunt vizate județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și parțial județele Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.
În ce zone ale țării sunt valabile codurile emise de ANM
În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-90 l/mp.
Meteorologii au emis și o avertizare cod galben. Astfel, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp. Avertizările sunt în vigoare de duminică de la ora 10.00 până luni la ora 22.00.
Specialiștii de la ANM au mai anunțat că gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.
În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de duminică indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități.
Cum va fi vremea în București
În Capitală or fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp și izolat 20…25 l/mp. Disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 30…34 de grade, iar noaptea vor fi minime de 18…20 de grade. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.