SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Summit G7 în Germania. Grecia, călcâiul lui Ahile al zonei euro

Summit G7 în Germania. Grecia, călcâiul lui Ahile al zonei euro

Miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale din G7, grupul celor mai industrializate state din lume, discută la Dresda, în aceste zile, despre starea economiei globale, dar și despre situația...

Nu prea avem un „prim om în stat”, dar începem să avem un „al doilea”! | ANTI-OPINIE

Nu prea avem un „prim om în stat”, dar începem să avem un „al doilea”! | ANTI-OPINIE

Atunci când la sfârșitul lunii februarie a anului trecut Călin Popescu Tăriceanu s-a dus de unul singur la Guvern, ca să-l convingă pe Victor Ponta să-şi menţină angajamentele luate și...

Super-ARMA direct din Star Treck: Raza care DISTRUGE toate echipamentele electronice ale INAMICULUI (Video)

Super-ARMA direct din Star Treck: Raza care DISTRUGE toate echipamentele electronice ale INAMICULUI (Video)

US Air Force a ales racheta cu rază lungă de acțiune Joint Aer-Sol fabricată de Lockheed Martin pentru a purta o nouă super-armă: o rază pulsatorie capabilă să distrugă aparatura...

Damian Drăghici, povestea unui cerşetor care a ajuns europarlamentar VIDEO

Damian Drăghici, povestea unui cerşetor care a ajuns europarlamentar VIDEO

Europarlamentarul de origine romă Damian Drăghici, muzician şi fost cerşetor, a vorbit recent în cadrul conferinţelor TEDxBerkleeValencia despre poporul său, despre istoria acestuia, despre discriminările şi prejudecăţile ale căror victime...

Joe Biden cere Ucrainei să lupte cu corupția, pentru a se bucura în continuare de sprijinul Occidentului

Joe Biden cere Ucrainei să lupte cu corupția, pentru a se bucura în continuare de sprijinul Occidentului

Guvernul ucrainean trebuie să ancheteze și să condamne corupția la toate nivelele și să implementeze reforme politice dificile, pentru a păstra sprijinul de care se bucură din partea SUA, a...

Greşeală incredibilă: un laborator militar expediat antrax în zece locuri. Peste 20 de persoane primesc tratament

Greşeală incredibilă: un laborator militar expediat antrax în zece locuri. Peste 20 de persoane primesc tratament

Un laborator militar american a expediat din greşeală un bacil mortal activ – antrax - la nouă laboratoare private de pe teritoriul Statelor Unite şi la o bază militară din...

FIFA, măcinată de un nou scandal de corupție

FIFA, măcinată de un nou scandal de corupție

Lumea fotbalului a fost zguduită, ieri, după o intervenție de amploare a poliției elvețiene.  Autoritățile din „Țara Cantoanelor” au reținut șapte membri Comitetului Executiv al FIFA, în urma unor acuzații...

Adevărul despre moartea lui JFK . Unul din cele mai mari mistere contemporane ar putea fi lămurit în 2017

Adevărul despre moartea lui JFK . Unul din cele mai mari mistere contemporane ar putea fi lămurit în 2017

Publicarea conţinutului arhivelor confidenţiale despre asasinarea fostului preşedinte american John Kennedy va depinde de decizia viitorului preşedinte al Statelor Unite, chiar dacă accesul la arhive a fost autorizat oficial începând...

SUA și China pe picior de război în Pacific

SUA și China pe picior de război în Pacific

Tensiunile dintre Washington și Beijing, pe fondul ocupării de către China a Arhipelagului strategic Spratly, cresc de la o zi la alta. Cele două părți se amenință cu represiuni militare...

Furtuni violente, soldate cu victime în Mexic și SUA

Furtuni violente, soldate cu victime în Mexic și SUA

Cel puțin 13 oameni au murit și mulți alții au fost răniți în urma unei tornade care a lovit nordul Mexicului, în orașul de frontieră Ciudad Acuna.  Sute de locuințe...

Atac ARMAT într-un centru comercial din SUA. Un membru al FORȚELOR AERIENE americane a fost IMPLICAT

Atac ARMAT într-un centru comercial din SUA. Un membru al FORȚELOR AERIENE americane a fost IMPLICAT

Un incident grav a avut loc la un supermarket din orașul Grand Forks, din statul Dakota de Sud. Două persoane au murit după ce un bărbat înarmat a deschis focul...

EVZ a avut dreptate. Dovada ÎNȚELEGERII cu America peste capul Ucrainei: Putin ABANDONEAZĂ proiectul „Noua Rusie”!

EVZ a avut dreptate. Dovada ÎNȚELEGERII cu America peste capul Ucrainei: Putin ABANDONEAZĂ proiectul „Noua Rusie”!

În urmă cu zece zile, pe 16 mai, Evenimentul zilei titra: „Putin a învins. Rusia păstrează Crimeea, iar Estul Ucrainei va avea o largă autonomie. Președintele Poroșenko în corzi”. Evenimentele...

IRAN. Începe procesul jurnalistului Washington Post, acuzat de SPIONAJ

IRAN. Începe procesul jurnalistului Washington Post, acuzat de SPIONAJ

Procesul jurnalistului de la publicația Washington Post, arestat în Iran de aproape 10 luni, pentru acuzații de spionak, a început la Teheran, în spatele ușilor închise, anunță BBC News. Jason...

CHINA are o nouă strategia sa MILITARĂ, pe fondul tensiunilor cu SUA

CHINA are o nouă strategia sa MILITARĂ, pe fondul tensiunilor cu SUA

China a lansat, azi, o nouă Cartă Albă privind strategia sa militară, în care pune accent pe dezvoltarea forţelor navale şi pe conceptul de „apărare activă” în plină escaladare a...

Începe RĂZBOIUL? Putin și-a trimis SOLDAȚII să se antreneze

Începe RĂZBOIUL? Putin și-a trimis SOLDAȚII să se antreneze

Rușii au iniția un exercițiu militar de amploare, în vestul, centrul și sudul țării. Aproximativ 12.000 de militari vor lua parte la acest exercițiu, anunță Ministerul rus al Apărării, citat...

Marea Chinei dă în CLOCOT: Beijingul și Washingtonul se amenință cu RĂZBOIUL

Marea Chinei dă în CLOCOT: Beijingul și Washingtonul se amenință cu RĂZBOIUL

China a făcut încă un pas în escaladarea războiului declarațiilor cu Statele Unite, pe fondul tensiunilor iscate de revendicările teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud: ministrul de Externe...

În Siria distrusă, regimul lui Assad trăiește ultimele clipe

În Siria distrusă, regimul lui Assad trăiește ultimele clipe

După ani de război civil, soldat cu 220.000 de victime, apar două ipoteze: regimul de la Damasc poate fi învins de Statul Islamic și Siria ar putea fi divizată Într-o...

Coșmarul de la US Open revine la Roland Garros

Coșmarul de la US Open revine la Roland Garros

Simona Halep nu a gafat la debutul de la Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.  Tenismena „tricoloră” a debutat, ieri, pe zgura pariziană și a...

Politicienii-scriitori s-au înghesuit să lanseze la Bookfest

Politicienii-scriitori s-au înghesuit să lanseze la Bookfest

Președintele Klaus Iohannis și-a promovat, sâmbătă, volumul „Primul pas“. Nu a fost singur în această ipostază. Târgul de carte a fost realmente luat cu asalt de oameni politici într-o relație...

Navă americană de război în România. Distrugătorul USS Ross a ajuns în Portul Constanţa

Navă americană de război în România. Distrugătorul USS Ross a ajuns în Portul Constanţa

Distrugătorul american USS Ross a sosit în această dimineaţă în Portul Constanţa, iar mâine va participa la un exerciţiu militar comun în Marea Neagră, alături de o navă bulgărească şi...