Mugur Isărescu, pe "Lista Fantomelor Securității", prezentată de Sabin Orcan la B1 TV | VIDEO

Mugur Isărescu, pe "Lista Fantomelor Securității", prezentată de Sabin Orcan la B1 TV | VIDEO

În cadrul emisiunii "X-Press" de la B1 TV, Sabin Orcan care a promis un serial legat de ofiţerii acoperiţi sau colaboratorii serviciilor secrete care continuă să ocupe funcţii-cheie în stat, a vorbit despre guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Sabin Orcan a prezentat CV-ul lui Isărescu, de pe site-ul BNR, și a remarcat că printre studiile, medalii și cărțile publicate este menționat și faptul că a efectuat un stagiu de pregătire în SUA pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, perioadă în care nu orcine putea ieși din țară, mai ales în Statele Unite. Pașaportul, pentru români fiind o raritate. 

Pe de altă parte, Sabin Orcan a făcut referire și la o notă SIE-DIICOT despre relația dintre Mugur Isărescu și Dan Voiculescu. Potrivit acestui document, Isărescu a condus între 1990-1991 Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi. În această calitate, Isărescu l-a anchetat pe Voiculescu și chiar l-a interogat de două ori. Cu toate că cei doi se cunoaşteau de mulţi ani şi erau apropiaţi, Mugur Isărescu s-a prefăcut că nu îl cunoaşte pe Dan Voiculescu. Acest lucru, au afirmat procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE, ridică grave suspiciuni cu privirea la corectitudinea anchetei şi la hotărârea lui Mugur Isărescu de a duce ancheta până la capăt. Raportul SIE-DIICOT notează în final că Dan Voiculescu nu a păţit nimic deoarece Comisia condusă de Isărescu nu a obţinut nici un rezultat concret.

Ne puteți urmări și pe Google News