Cel mai controversat candidat. Mogulul Trump vrea la Casa Albă
- Simona Stupar
- 15 august 2015, 00:00
Cu o avere estimată între 4 și 7 miliarde de dolari, cu o experiență de antreprenor, scriitor, om de televiziune și, mai nou, politician, Donald Trump are o reputație la nivel mondial. Cine este celebrul personaj și care este secretul succesului său?
S-au scris cărți despre formidabila viață a excentricului miliardar. Donald John Trump are 69 de ani și s-a născut într-o familie cu cinci copii, în cartierul Queens, la periferia New York-ului. Mama sa era imigrantă din Scoția, iar bunicii dinspre tată erau imigranți nemți. A avut șansa de a se naște într-o familie înstărită - tatăl său, Frederick Trump, era dezvoltator în domeniul imobiliar. Ambițiile fiului său au mers, însă, mult mai departe.
Donald era un băiat foarte inteligent și energic, iar părinții l-au înscris la Academia Militară din New York, pe când avea doar 13 ani, considerând că puțină disciplină nu-i strică. Trump s-a descurcat de minune, a devenit un atlet cunoscut în facultate și lider al studenților.
FOTO: În 16 iunie 2015, Trump s-a înscris în cursa pentru nominalizarea Partidului Republican la prezidențialele din 2016. FOTO: AGERPRES
Începutul aventurii
A urmat apoi cursurile Școlii de Finanțe Wharton, Universitatea Pennsylvania, pe care a absolvit-o în 1968, cu o diplomă în economie.
S-a implicat imediat în afacerile tatălui său, Organizația Trump. În 1971, s-a mutat în Manhattan, unde a cunoscut mulți oameni influenți. Convins de oportunitățile economice din oraș, a investit în proiecte de construire a zgârie- norilor din celebrul cartier newyorkez. Profiturile n-au întârziat să apară, iar designul îndrăzneț i-a adus recunoaștere publică.
În 1990, piața imobiliară a scăzut foarte mult, reducând valoarea imperiului Trump, de la circa 1,7 miliarde de dolari, la circa 500 de milioane. A împrumutat masiv, pentru a evita falimentul. A fost o prăbușire simbolică a exceselor economice și sociale din anii 1980. Cu toate acestea, Trump a luptat pentru a reveni pe linia de plutire, ajungând, în 1997, la o cifră de afaceri de 2 miliarde de dolari.
Imperiul Trump
Afacerile sale sunt în cele mai diverse domenii: imobiliare, industrie hotelieră și de divertisment, servicii financiare și de consultanță, produse gastronomice, agenție de turism, o linie de modă pentru bărbați, ziare, reviste, echipe de fotbal american și terenuri de golf, firmă de mobilier, companie de producție de televiziune, etc. Trump este și proprietarul concursurilor de frumusețe Miss Univers și Miss SUA, încă din 1996. S-ar zice că nu există o investiție ce s-ar putea dovedi profitabilă, pe care Trump să o fi scăpat din vedere.
FOTO: Trump esterenumit peste Ocean pentru show-ul tv „Ucenicul”, în care mai mulți tineri intră în competiție pentru un job la una dintre companiile miliardarului
Odată înscris în cursa republicană pentru președinția SUA, el a ajuns rapid la 30% din preferințele republicanilor, în sondaje. Aparițiile sale publice sunt, însă, controversate, Trump fiind acuzat de extremism, misoginism și rasism. A avut declarații scandaloase la adresa mexicanilor și a femeilor, pe care ulterior le-a retractat.
O viață tumultoasă
Viața de familie a lui Donald nu a fost mai puțin însuflețită. S-a căsătorit prima oară în 1977, cu Ivana Zelnícková, fotomodel din Cehia, cu care a avut trei copii, Donald Jr, Ivanka și Eric. Au divorțat în 1992. Un an mai târziu, în 1993, Donald s-a căsătorit cu actrița Marla Maples, cu care are o fată, Tiffany, ce s-a născut cu două luni înainte de cununia părinților ei. Divorțul lor a început în 1997, a fost unul extrem de mediatizat și s-a încheiat abia în 1999, Marla primind 2 milioane de dolari de la fostul soț. În 2005, omul de afaceri s-a căsătorit, pe o insulă din Florida, cu un alt fotomodel, slovena Melania Knauss, iar un an mai târziu s-a născut cel de-al cincilea copil al său, Barron William. Donald este bunic: are șapte nepoți. Este presbiterian și susține că religia este „un lucru minunat”. Când fiica sa Ivanka s-a convertit la iudaism, Donald Trump a afirmat cu seninătate: „Nu doar că am nepoți evrei, dar am o fiică evreică și sunt foarte onorat de asta”.