Povestea de DRAGOSTE și SPIONAJ dintre NSA și AT&T: miliarde de mailuri au fost SUPRAVEGHEATE
- Radu Pădure
- 16 august 2015, 18:09
Se știe de multă vreme că marile companii de telecomunicații americane au cochetat cu NSA, agenția de informații a Statelor Unite. Însă cu colosul AT&T pare să fi fost o adevărată poveste de amor.
Potrivit New York Times și site-ului de investigații ProPublica, care continuă să decodifice datele divulgate de WikiLeaks, compania americană AT&T este descrisă ca o societate „extrem de cooperantă” și care a dovedit „o mare dorință de a colabora”.
Nu se cunoaște, scrie ziarul american, dacă programul despre care vorbesc documentele citate, care datează din perioada 2003 - 2013, este activ și astăzi.
Documentele arată că AT&T a permis NSA accesul la miliarde de mailuri schimbate pe teritoriul american, printre care cele de la sediul ONU din New York, al cărui furnizor de internet este AT&T.
Supravegherea corespondențelor electronice din sediul ONU a fost dispusă de un tribunal federal special, arată documentele. Între timp, Washingtonul a afirmat că ONU nu va mai face obiectul unei supravegheri.
AT&T a instalat echipamente de supraveghere în cel puțin 17 dintre centrele sale de pe teritoriul american, cu mult mai multe decât concurentul său Verizon (și MCI, cumpărat de Verizon în 2006).
Inginerii AT&T au fost primii care au testat noile tehnologii de supraveghere inventate de NSA, care ținea să cultive acest parteneriat cu colosul de telecomunicații. Un document chiar le amintește agenților NSA să fie politicoși când se deplasează la sediile AT&T, „pentru că este un parteneriat și nu o relație contractuală”.
AT&T a început să furnizeze zilnic către NSA peste un miliard de date de localizare ale telefoanelor mobile. Obiectivul era să obțină un flux „operațional înainte de a zecea comemorare de 11 septembrie”, se arată în documentele citate.
După dezvăluirile din 2013 ale lui Edward Snowden, autoritățile americane au replicat că supravegherea privea mai ales apelurile de la posturile fixe, și nu telefoanele mobile.
Inculpat pentru spionaj în Statele Unite, fostul informatician al NSA s-a refugiat în Rusia și riscă până la 30 de ani de închisoare în țara sa.