Ce le spune tânăra “dalmaţiană” celor care şi-au bătut joc de ea
- Dodo Romniceanu
- 17 august 2015, 17:00
O tânăra din Statele Unite, care fost toată viaţa sa ţinta răutăţilor oamenilor şi a suferit cumplit din această cauză, susţine că s-a împăcat, în sfârşit, cu felul în care arată. Mai mult, Ciera Swaringen, în vârstă de 19 ani, spune că este chiar mândră că este diferită.
Ciera Swaringen, din Carolina de Nord, SUA, s-a născut cu nenumărate aluniţe care îi erau răspândite din creştetul capului până în vârful picioarelor. Medicii au diagnosticat-o cu Giant Congenital Melanocytic Nevus, o afecţiune congentială rară.
Pentru că semnele îi acoperă două treimi din corp, Ciera a atras atenţia încă din copilărie. Tânăra povesteşte că la şcoală era ţintă răutăţilor celorlalţi copii. "Băieţii erau, de obicei, primii care comentau imediat ce mă vedeau. Îmi spuneau tot felul de răutăţi, dar cel mai des îmi spuneau "dalmaţian" sau îmi spuneau că sunt murdară şi să mă duc să mă spăl", marturisteste tânăra.
Din această cauza, a fost tot timpul retrasă, iar nivelul de încredere în ea tindea spre zero. Însă, faptul că locuieşte într-un oraş mic a ajutat-o, spunea ea. Oamenii au cunoscut-o îndeaproape şi au îndrăgit-o, astfel încât treptat şi-a depăşit frustrarea şi câştigat încrederea în ea.
Acum, Ciera este foarte împăcată cu ea şi spune că "sunt mândră că sunt diferită". "Până la urmă, oamenii sunt diferiţi. La unii din noi diferenţele sunt vizibile", mai spune ea.