SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Imagini cu cel mai moderne submarine nucleare din lume USS North Dakota și Iuri Dolgoruki/Rusia

Imagini cu cel mai moderne submarine nucleare din lume USS North Dakota și Iuri Dolgoruki/Rusia

US NAVY a spus, în 2012, că a lansat la apă cel mai performant submarin nuclear din lume. Rușii au replicat, un an mai târziu, cu Iuri Dolgoruki. Care e...

SUA avertizează: corupția din Bulgaria a atins un nivel critic

SUA avertizează: corupția din Bulgaria a atins un nivel critic

Corupţia din Bulgaria a ajuns la un “nivel critic”, iar efectele sale sunt resimţite de toţi cetăţenii, este de părere adjunctul şefului misiunii SUA la Sofia, Bruce Berton. Afirmaţia diplomatului...

N-ai să ghicești cum își achită amenzile locuitorii unui orășel din Texas

N-ai să ghicești cum își achită amenzile locuitorii unui orășel din Texas

De trei ani, poliția din orășelul texan Pantego le permite șoferilor indisciplinați în trafic să își achite amenzile nu financiar, ci sub o fomră inedită, în spiritul sărbătorilor de iarnă...

Tehnicile de TORTURĂ ale CIA erau inspirate din metodele de SCHINGIUIRE ale comuniștilor CHINEZI

Tehnicile de TORTURĂ ale CIA erau inspirate din metodele de SCHINGIUIRE ale comuniștilor CHINEZI

Mentorii din spatele programului CIA de interogatorii prin tortură sunt doi psihologi, ofițeri în retragere ai US Air Force, considerați maeștri în „arta coerciției”. Jim E. Mitchell, de 63 de...

EVZ ESCLUSIV. Mărturia primei românce care a pus piciorul la Guantanamo

EVZ ESCLUSIV. Mărturia primei românce care a pus piciorul la Guantanamo

Ramona Mănescu este parlamentar european de două mandate, din partea PNL. S-a implicat în multe proiecte și acțiuni externe. Departamentul de Stat al SUA i-a făcut o invitație de maximă...

Raportul CIA zguduie America

Raportul CIA zguduie America

Statele Unite sunt presate să aducă în fața justiției oficialii care au aprobat tehnicile dure de interogare ale spionajului american. Washingtonul era ieri în defensivă, sub tirul reacțiilor virulente, pe...

Ce spune Ion Iliescu despre existenţa unei închisori CIA în România

Ce spune Ion Iliescu despre existenţa unei închisori CIA în România

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a declarat miercuri că nu are cunoştinţă de existenţa unei închisori CIA în România. Potrivit Washington Post, România este pe lista ţărilor care au...

Raportul CIA: Lituania cere SUA să spună dacă a găzduit pe teritoriul său închisori pentru torturarea prizonierilor

Raportul CIA: Lituania cere SUA să spună dacă a găzduit pe teritoriul său închisori pentru torturarea prizonierilor

La o zi după publicarea raportului Senatului SUA cu privire la tehnicile de tortură folosite de CIA în interogarea suspecţilor de terorist, premierul lituanian Algirdas Butkevicius a cerut Washingtonului să-i...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Statul de drept american pune CIA pe coji de nucă!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Statul de drept american pune CIA pe coji de nucă!

Marți, 9 decembrie 2014, în Statele Unite ale Americii s-a dat publicității un document de 525 de pagini, autorizat spre declasificare, pe 3 decembrie 2014, de președintele Barack Obama, purtînd...

Polonia a primit 15 milioane de dolari pentru a "găzdui" închisori CIA

Polonia a primit 15 milioane de dolari pentru a "găzdui" închisori CIA

Fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski a confirmat faptul că pe teritoriul Poloniei au existat închisori CIA, el precizând că interogările brutale ale suspecţilor de terorism au încetat în anul 2003....

Fost jucător de geniu al Columbiei, în pericol de moarte. „Acum trebuie să fug!”

Fost jucător de geniu al Columbiei, în pericol de moarte. „Acum trebuie să fug!”

Faustino Asprilla (45 de ani), fostul internaţional columbian, a fost atacat, marţi, de opt indivizi înarmaţi în casa din oraşul natal, Tulua. Agresorii i-au ameninţat familia fostului fotbalist, cerând taxă...

Raportul CIA: George W. Bush a fost informat despre torturi abia în 2006, după patru ani de la debutul acestor practici

Raportul CIA: George W. Bush a fost informat despre torturi abia în 2006, după patru ani de la debutul acestor practici

George W. Bush, pe atunci preşedintele Statelor Unite, a fost informat în aprilie 2006, abia după patru ani, că deţinuţii au fost torturaţi în închisorile secrete ale CIA, dezvăluie raportul...

Raport: CIA, practici de tortură "brutale" şi "ineficiente". Ce le făcea Agenţia deţinuţilor

Raport: CIA, practici de tortură "brutale" şi "ineficiente". Ce le făcea Agenţia deţinuţilor

Agenţia Centrală de Informaţii CIA din Statele Unite a utilizat metode „brutale”, de multe ori "ineficiente", pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile...

Și-a torturat câinele cu lama de ras ca să obțină medicamente gratuit

Și-a torturat câinele cu lama de ras ca să obțină medicamente gratuit

Medicii veretinari au prins-o și au sesizat poliția Heather Pereira, 23 de ani, din Elisabethtown, SUA, se tot ducea cu câinele ei la veterinar și obținea medicamente gratuit, pentru a-l...

Nadia Comăneci, de la Reagan la Obama

Nadia Comăneci, de la Reagan la Obama

„Zeița de la Montreal” a devenit primul român care s-a întâlnit cu cinci președinți ai Statelor Unite ale Americii Pe data de 18 iulie 1976, o gimnastă româncă în vârstă...

Cu cine îi înlocuiește lohannis pe oamenii lui Băsescu

Cu cine îi înlocuiește lohannis pe oamenii lui Băsescu

Potențialii consilieri ai lui Klaus Iohannis îl așteaptă pe președintele ales să se întoarcă din concediu, pentru a avea o ultimă discuție, înainte ca acesta să-și anunțe, oficial, echipa. Aflat...

Vasile Muraru, premiat în Porto Rico

Vasile Muraru, premiat în Porto Rico

Cunoscutul actor Vasile Muraru a fost premiat la Festivalul Internațional CINECAMPUS 2014 din Porto Rico. Scurt metrajul „UȘA” (”THE DOOR”), în care maestrul Vasile Muraru este protagonist, a fost premiat...

CIA și tortură - raportul care face lumină în controversa închisorilor antiteroriste

CIA și tortură - raportul care face lumină în controversa închisorilor antiteroriste

Comisia pentru informații din Senatul american urma să publice, aseară, un raport mult așteptat despre tehnicile de interogare a suspecților de terorism, folosite de CIA în închisorile din afara granițelor...

Raportul CIA: torturile au fost mai brutale decât recunoscuseră inițial serviciile secrete americane. Obama: metodele dure contravin valorilor noastre

Raportul CIA: torturile au fost mai brutale decât recunoscuseră inițial serviciile secrete americane. Obama: metodele dure contravin valorilor noastre

Programul de “interogare intensivă” folosit de CIA împotriva suspecţilor de terorism după atacurile din SUA, din 11 septembrie 2001, a fost mult mai brutal decât recunoscuse iniţial agenţia americană de...

Radu Mazăre –„Nicuşor (Constantinescu) e nerăbdător să se întoarcă la Consiliul Judeţean, că de aia s-a întors din America”

Radu Mazăre –„Nicuşor (Constantinescu) e nerăbdător să se întoarcă la Consiliul Judeţean, că de aia s-a întors din America”

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu-şi poate exercita funcţia din cauza interdicţiei impusă de Curtea de Apel, de a comunica, direct sau indirect, cu subalternii săi. Prietenul său Radu...