Nordul Ciprului, amestec de frumusețe și istorie în colțul islamic al Europei

Nordul Ciprului, amestec de frumusețe și istorie în colțul islamic al Europei

Cine dorește o vacanță într-o insulă care conservă farmecul anilor , 70 – , 80 poate alege regiunea de nord a Ciprului, locuită de ciprioții de origine turcă. Poate fi un sejur de relaxare dar și unul intinerant, zona fiind împânzită de vestigii istorice, vechi de mii de ani

Accesul către această parte a insulei poate părea dificil. Fiind o republică recunoscută numai de Turcia, Ciprul de Nord este legată prin zboruri directe doar de această țară, așa că veți ajunge în insulă doar făcând mai întâi o escală în Istanbul. Veți avea nevoie pentru deplasare de pașaport, pe care îl veți folosi atât la plecarea către Istanbul, cât și la sosirea în Ciprul de Nord, zonă care nu face din parte din UE.

Kyrenia, orașul port contemporan cu Grecia Antică

Ercan, aeroportul pe care veți ateriza, este foarte aproape de capitala Nicosia sau Lefkoșa în limba turcă, împărțită între Ciprul de Nord și Republica Cipru, care ocupă partea de sud a insulei. De aici, câteva zeci de kilometri vă despart de una dintre cele mai frumoase stațiuni ale insulei, un vechi port ce datează din vremea războiului troian: Kyrenia.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO" Moscheea Mustafa Pasa din Famagusta

Pentru a înțelege mai bine istoria locului, trebuie să vizitați castelul din golf, ce datează din perioada bizantină, purtând însă și însemnele invaziei venețiene, ale Imperiului Otoman și ale perioadei de dominație britanică. Poate cel mai de seamă exponat din muzeul castelului este vechea arcă, provenind, potrivit specialiștilor, din anul 300 înainte de Hristos. Cetatea păstrează aproape intacte urmele dominației bizantine în zonă, existând aici o capelă bizantină, dar și pe cele ale dominației venețiene și otomane. De pe turnurile circulare ale fortificației, puteți admira golful.

Famagusta, istoria tragică a Ciprului

Al doilea oraș ce merită vizitat, pentru posibilitățile de recreere oferite - plaja stațiunii fiind una dintre cele mai frumoase de pe insulă - dar mai ales pentru vestigiile istorice, este Famagusta, atestată, ca și Kyrenia, încă din perioada Greciei antice. Centrul stațiunii este dominat de vestigii gotice, biserici creștine transformate ulterior în moschei. De asemenea, în una din construcțiile fortificate ale insulei se spune că Shakespeare ar fi scris Otello.

Dar cea mai încărcată de simboluri zonă a orașului este în sud, și se află în vecinătatea stațiunii care în anii 70 era perla întregii insule: Varoșa. Transformată în oraș fantomă, odată cu invazia turcilor, în 1974, când toți locuitorii au fost evacuați în timpul bombardamentelor, Varoșa era una din stațiunile preferate ale marilor actori, printre care și Sophia Loren. În anii ,70 se spune că nu puteai găsi un loc de cazare aici, deoarece toate ar fi fost rezervate până în 2000. Odată cu bombardamentele turcilor, noile și vechile clădiri ale stațiunii au căzut în paragină și pot fi văzute, din spatele gardului ghimpat care înconjoară zona, cum se prăbușesc. Zona este acum sub controlul armatei turce.

Nicosia, capitala cu un picior în Islam și altul în UE

Ultima oprire a sejurului intinerant ar trebui să fie Nicosia, sau Lefkosa, cum sună denumirea turcă a capitalei Ciprului de Nord. Orașul este despărțit prin graniță de surata sa europeană, cealaltă parte de Nicosie, capitala Republicii Cipru.

Lefkosa a rămas la stadiul de dez voltare al anilor 70, prea puține construcții fiind ridicate în ultimii zeci de ani. În centru veți regăsi aceleași vechi construcții gotice, transformate în perioada de Ev Mediu în moschee, ca în Famagusta sau Kyrenia, Nicosia cunoscând aceleași valuri de dominații ca întreaga insulă.

În 1974, stațiunea Varoșa a fost bombardată de turci,devenind de atunci oraș fantomă

O experiență inedită veți trăi trecând granița, către „cealaltă” Nicosie, un oraș modern, dezvoltat pe verticală, capitală europeană și centru financiar.

Cazare

Dacă vreți să combinați sejurul itinerant cu unul de relaxare, atunci alegeți pentru cazare una din stațiunile de pe litoral, Kyrenia sau Farmagusta.

Puteți alege un hotel sau vila unor localnici, iar dacă sunteți un grup mai numeros, puteți chiar închiria o căsuță. O cameră de două persoane are prețuri ce variază între 200 și 450 de lei pe noapte, micul dejun fiind inclus. O vilă cu capacitate de opt paturi poate fi închiriată pentru circa 600 de lei pe zi. Cele mai multe vile turistice și hoteluri sunt amplasate în Kyrenia aproape de mare, așa că accesul la plajă nu va fi o problemă, iar majoritatea sunt dotate cu piscină. Fostă colonie engleză, Ciprul a rămas una din destinațiile preferate de britanici, așa că veți auzi adesea vorbinduse în jur limba Marelui Albion.

FOTO: Punctul de graniță din Nicosia, unde se face trecerea din Ciprul de Nord în Republica Cipru

Istoria modernă a Ciprului

1960 – Ciprul câștigă independența după acordul de la Zurich și Londra, semnat între Turcia, Grecia și Marea Britanie

1964 – Turcia încearcă să invadeze Ciprul, din cauza disputelor interne care existau pe insulă între comunitatea greacă și cea turcă. Invazia este însă oprită de o intervenție a președintelui SUA

1974 – Ciprioții turci încearcă să unească Turcia cu Grecia, prin lovitură de stat. În replică, Turcia bombardează zonele ocupate de ciprioții greci. Conflictul este sistat în urma presiunilor internaționale. În 1983, liderul turcilor ciprioți proclamă Republica Ciprul de Nord, recunoscută doar de Turcia.