SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

„Misiunea SRI e strict legată de informații. Nu instrumentează dosare”

„Misiunea SRI e strict legată de informații. Nu instrumentează dosare”

George Maior, fost director al SRI, a dorit să lămurească încă o dată rolul instituției în lupta anticorupție și limitele acesteia în relația cu procurorii Fostul director al SRI George...

CRIZA creditorilor români: Nu mărul restanțierilor a crescut cu 7% într-un an

CRIZA creditorilor români: Nu mărul restanțierilor a crescut cu 7% într-un an

Numărul restanţierilor persoane fizice la Instituţiile Financiare Nebancare /IFN/ şi bănci a ajuns, în martie, la 713.880 persoane, cu 6,8% mai multe comparativ cu finalul aceleiaşi luni din 2014, se...

Papa sparge GHEAȚA ATEE în Caraibe: Raul Castro se ÎNCHINĂ la Vatican

Papa sparge GHEAȚA ATEE în Caraibe: Raul Castro se ÎNCHINĂ la Vatican

Președintele Cubei, Raul Castro, este primit duminică, 10 mai, la Vatican, de către Papa Francisc. Principalul scop al vizitei liderului cubanez este de a-i mulțumi Suveranului Pontif pentru rolul său...

S-a deschis sezonul de VÂNĂTOARE la POLIȚIȘTI în Statele Unite!

S-a deschis sezonul de VÂNĂTOARE la POLIȚIȘTI în Statele Unite!

Doi polițiști au fost împușcați mortal sâmbătă noaptea în statul american Mississippi. Suspecții nu au fost încă prinși. Medicul legist Butch Benedict, citat de presa locală, a declarat că doi...

Gest incredibil cu ocazia paradei militare de la Moscova. Putin a mulțumit Occidentului! VIDEO

Gest incredibil cu ocazia paradei militare de la Moscova. Putin a mulțumit Occidentului! VIDEO

Vladimir Putin, încolţit de occidentali, care îi reproşează sprijinirea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a evidențiat, cu ocazia paradei militare de la Moscova, "contribuţia" Aliaţilor la victoria din 1945 contra...

Cum a fost întâmpinată Regina Maria în Statele Unite ale Americii | VIDEO inedit

Cum a fost întâmpinată Regina Maria în Statele Unite ale Americii | VIDEO inedit

La 14 mai 1926 se ivea ideea unei călătorii extraordinare pentru Regina Maria a României. Şi anume ideea de a vizita America. La 12 iunie 1926, regina nota în însemnarile...

SE ÎNTÂMPLĂ în cea mai bogată țară din lume: Oamenii stau în rulote pentru că nu au bani

SE ÎNTÂMPLĂ în cea mai bogată țară din lume: Oamenii stau în rulote pentru că nu au bani

Tot mai mult nord-americani au ajuns să locuiască în rulote din cauza problemelor financiare, locuind în parcuri mizere destinate acestui tip de locuinte, potrivit tvr.ro. Alţi americani au hotărât ei...

Blatul PSD-PNL iese la lumină. Câteva dovezi solide

Blatul PSD-PNL iese la lumină. Câteva dovezi solide

Am fost printre cei care au scris printre primii despre existența unui blat PSD-PNL. Un blat care are ca principal obiectiv domolirea luptei anticorupție, protejarea în Parlament a celor cu...

O puștoaică din România UIMEȘTE în Formula 4: „Are un potențial uriaș"

O puștoaică din România UIMEȘTE în Formula 4: „Are un potențial uriaș"

În vârstă de 15 ani, Alexandra Marinescu se poate mândri că este prima româncă participantă la competițiile de monoposturi, debutând deja în Formula 4, un important reper în domeniu. Primul...

Putin a "bătut" CUBA cu Raul Castro. Președintele Cubei se află în vizită la Moscova

Putin a "bătut" CUBA cu Raul Castro. Președintele Cubei se află în vizită la Moscova

Vladimir Putin s-a întânit joi cu Raul Castro. Președintele Cubei este printre puținii lideri care se află în Rusia cu ocazia ceremoniilor prin care Rusia marchează 70 de ani de...

Jean-Claude Juncker:  O hoardă de găini e mai combativă decât armata Uniunii Europene

Jean-Claude Juncker: O hoardă de găini e mai combativă decât armata Uniunii Europene

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat din nou joi pentru o armată comună a celor 28 de state membre, afirmând că o "hoardă de găini" este mai combativa decât...

USL trăiește în Parlament

USL trăiește în Parlament

După consensul de dimineață de la Cotroceni pe legea privind retenția datelor cu caracter personal, parlamentarii PSD și PNL s-au pus de acord asupra unor proiecte de lege esențiale, ca...

Scandalul de spionaj clatină scaunul lui Merkel

Scandalul de spionaj clatină scaunul lui Merkel

Germania, acuzată că a ajutat SUA să spioneze politicieni și companii internaționale, a declanșat o anchetă internă. Miza este de a afla dacă șefa guvernului știa ce făceau serviciile sale...

Presa din SUA, despre numirea ca ambasador al „fostulul șef al spionilor români

Presa din SUA, despre numirea ca ambasador al „fostulul șef al spionilor români

Associated Press, New York Times și Washington Post au cuvinte de laudă despre fostul director al SRI și îl descriu ca un luptător împotriva terorismului. Vestea numirii lui George Maior,...

Senatoarea PC Cristiana Anghel amenință diplomații americani și britanici cu expulzarea

Senatoarea PC Cristiana Anghel amenință diplomații americani și britanici cu expulzarea

Într-o declarație la postul B1, fosta grevistă a foamei Cristiana Anghel, acum parlamentar PC, a reacționat la criticile aduse de Ambasadele SUA și a Marii Britanii la proiectele de modificare...

20 de MILIOANE de dolari pe CAPETELE a patru lideri ISIS

20 de MILIOANE de dolari pe CAPETELE a patru lideri ISIS

Guvernul Statelor Unite a anunțat o recompensă de 20 de milioane de dolari pentru informații în legătură cu patru lideri ISIS. Departamentul de Stat i-a numit pe cei patru membri...

Mamele din România, ultimele din UE. Și în Belarus e mai bine

Mamele din România, ultimele din UE. Și în Belarus e mai bine

România ocupă locul 66 într-un top al țărilor cu cele mai bune condiții oferite mamelor, se arată în ultimul raport al Organizației Salvați Copiii. Această poziționare ne plasează pe ultimul...

GENIAL Obama: Încheie un ACORD nuclear cu Iranul, apoi vrea SCUT anti-rachetă în Golf împotriva Iranului!

GENIAL Obama: Încheie un ACORD nuclear cu Iranul, apoi vrea SCUT anti-rachetă în Golf împotriva Iranului!

Președintele Barack Obama va cere aliaților Americii din Golf să creeze un sistem regional de apărare împotriva rachetelor iraniene, în tentativa de a calma îngrijorarea din zonă față de un...

Hillary Clinton susține acordarea CETĂȚENIEI americane pentru 11 milioane de IMIGRANȚI

Hillary Clinton susține acordarea CETĂȚENIEI americane pentru 11 milioane de IMIGRANȚI

Hillary Clinton, care şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din SUA din toamna anului viitor, a lansat un apel pentru elaborarea unui plan de regularizare a situaţiei...

Metodă sigură de fentat Fiscul, pentru băiatul cu pizza

Metodă sigură de fentat Fiscul, pentru băiatul cu pizza

Am încredere mai mare în IRS decât în Fisc. Mi-ar plăcea să fie și în România ca în SUA, unde spui băiatului cu pizza "keep the change" și nu iei...