Irina Begu s-a calificat în „sferturile” de la Charleston. Va întâlni campioana de la Australian Open
- Andrei Călin
- 8 aprilie 2016, 13:51
Irina Begu, locul 34 WTA, a facut un meci incredibil, în „sferturile” de la Charleston, acolo unde a dispus de Monica Puig (Puerto Rico/62 WTA), scor 1-6, 6-2, 7-6(4), dupa ce adversara sa a servit în doua rânduri pentru victorie.
Românca în vârsta de 25 de ani are un parcurs remarcabil pe zgura verde a întrecerii dotata cu 687.000 de dolari. Anul trecut, Begu a parasit turneul în „sferturi”, iar acum se va bate pentru un loc în penultimul act al competiţiei din Statele Unite. Însă, jucătoarea „tricoloră” va avea un adversar extrem de dificil în această rundă. O va înfrunta pe germanca Agelique Kerber, cea care a triumfat în acest sezon la Australian Open. Va fi de fapt și o repetiție pentru partida România - Germania, programată în perioada 16-17 aprilie, la Cluj, din barajul de mentinere în Grupa Mondială din Fed Cup. Scorul întâlnirilor direct dintre cele doua jucatoare este egal, 2-2. Așadar, în aceasta seară, de la ora 20:00, Irina Begu se va bate cu Angelique Kerber pentru un loc în semifinalele de la Charleston, în direct la Digi Sport 2.