SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

DETALII INCREDIBILE despre cazul în care Cristiano Ronaldo este ACUZAT de VIOL: „El spune 99% din ce s-a întâmplat. A fost un băiat bun, mai puțin 1%”

DETALII INCREDIBILE despre cazul în care Cristiano Ronaldo este ACUZAT de VIOL: „El spune 99% din ce s-a întâmplat. A fost un băiat bun, mai puțin 1%”

Kathryn Mayorga, femeia care susține că a fost violată de Cristiano Ronaldo, în 2009, a dat detalii despre caz și a spus că fotbalistul nu spune în totalitate adevărul. Cristiano...

Cel mai scump avion din istoria militară a SUA a primit „botezul focului”. Despre ce aparat de luptă e vorba

Cel mai scump avion din istoria militară a SUA a primit „botezul focului”. Despre ce aparat de luptă e vorba

În premieră, Armata americană a recurs joi, la capacitățile noului său avion invizibil F-35 într-o situaţie de luptă, a declarat un responsabil american, un eveniment important pentru acest aparat stealth,...

Nici nu au știu ce i-a lovit! Americanii au aruncat în luptă invizibilul F-35

Nici nu au știu ce i-a lovit! Americanii au aruncat în luptă invizibilul F-35

SUA au folosit, pentru prima oară, noul său avion invizibil F-35 într-o situaţie de luptă, un eveniment important pentru acest aparat stealth, considerat cel mai scump din istoria US Air...

SUA folosește în PREMIERĂ un AVION invizibil în AFGANISTAN

SUA folosește în PREMIERĂ un AVION invizibil în AFGANISTAN

Armata americană a testat pentru prima oară noul său avion invizibil F-35 într-o situaţie de luptă, a declarat un responsabil american. Este un eveniment important pentru acest nou aparat stealth,...

ATENTAT TERORIST MAJOR în Olanda. Șapte persoane au fost arestate pentru că pregăteau CEL MAI MARE ATAC de la 9/11 încoace

ATENTAT TERORIST MAJOR în Olanda. Șapte persoane au fost arestate pentru că pregăteau CEL MAI MARE ATAC de la 9/11 încoace

Poliţia din Olanda a arestat şapte indivizi care se pregăteau să comită un atentat terorist major, în urma căruia foarte multe persoane și-ar fi pierdut viața. „Poliţia a arestat şapte...

Erdogan vrea să se împace și cu Trump

Erdogan vrea să se împace și cu Trump

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan susține că Ankara şi Washingtonul vor depăşi "perioada turbulentă" din relaţiile dintre ele. Oficialul turc a adoptat un ton conciliant în încheierea vizitei sale în...

Mărturia unui pilot american de B-52: România, văzută din fortăreața nucleară. Căpitanul Jason Clandenin a trecut cu zeci de focoase pe deasupra noastră

Mărturia unui pilot american de B-52: România, văzută din fortăreața nucleară. Căpitanul Jason Clandenin a trecut cu zeci de focoase pe deasupra noastră

Evenimentul Zilei a obţinut în premieră pentru presa din România şi în Exclusivitate, un interviu cu pilotul american Jason Clandenin, căpitan în cadrul US Air Force, care a survolat România...

Inițial „Google” se numea ”Masaj la spate”. Fondatorii GOOGLE au explicat de la ce a venit denumirea mareului MOTOR de CĂUTARE. FOTO

Inițial „Google” se numea ”Masaj la spate”. Fondatorii GOOGLE au explicat de la ce a venit denumirea mareului MOTOR de CĂUTARE. FOTO

Gigantul Google a pornit de la o idee, într-un garaj. Proiectul care acum a devenit una dintre cele mai de succes afaceri din lume, nu se numea Google, ci Backrub,...

MELEȘCANU va DECIDE soarta lui MAIOR „cât mai curând cu putință”

MELEȘCANU va DECIDE soarta lui MAIOR „cât mai curând cu putință”

Teodor Meleşcanu a declarat că în privinţa unei rechemări a ambasadorului român în SUA, George Maior, trebuie văzut dacă există argumentele necesare. Ministrul de Externe a subliniat că nu poate...

ÎNTÂLNIRE CRUCIALĂ la PENTAGON între ministrul MIHAI FIFOR și secretarul american al apărării, JAMES MATTIS

ÎNTÂLNIRE CRUCIALĂ la PENTAGON între ministrul MIHAI FIFOR și secretarul american al apărării, JAMES MATTIS

Evoluția de securitate din regiunea Mării Negre și din Balcanii de Vest, lupta împotriva terorismului, intensificarea cooperării în domeniul apărării sunt câteva din temele importante abordate la întâlnirea dintre ministrul...

Industria de Apărare americană, interesată de România

Industria de Apărare americană, interesată de România

Reprezentanți ai companiilor Bell Helicopter, Boeing, Raytheon și Lockeed Martin, companii americane din domeniul Apărării, şi-au manifestat interesul faţă de România. În cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii,...

SUA și Rusia pe picior de război în Siria. Confruntare directă la Al Tanf. Pulsul planetei

SUA și Rusia pe picior de război în Siria. Confruntare directă la Al Tanf. Pulsul planetei

Prezente pe teren în Siria, cu forțe speciale și aviație, SUA și Rusia au fost pe punctul de a declanșa un conflict direct după schimburi de focuri importante la Al...

Estul Mediteranei, sub ocupaţie rusească. Moscova, pe traiectorie de coliziune directă cu Ierusalimul şi Washingtonul

Estul Mediteranei, sub ocupaţie rusească. Moscova, pe traiectorie de coliziune directă cu Ierusalimul şi Washingtonul

Moscova pune stăpânire pe estul Mediteranei, instituind restricţii de zbor şi ameninţând cu bruierea comunicaţiilor, inclusiv prin satelit. Măsura extremă vine după ce un avion de spionaj rusesc a fost...

Siria - Războiul asimetric dintre SUA şi Iran

Siria - Războiul asimetric dintre SUA şi Iran

SUA vor păstra o prezență militară în Siria, până când Iranul își va retrage forțele, a declarat un important oficial al administrației Trump. Nu vom pleca atât timp cât trupele...

Mesaj SURPRINZĂTOR la ONU: „RESPINGEM ideologia GLOBALISMULUI”.

Mesaj SURPRINZĂTOR la ONU: „RESPINGEM ideologia GLOBALISMULUI”.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat de la tribuna Adunării Generale a ONU că SUA vor să-și limiteze contribuția la 25% din bugetul operațiunilor ONU de menținere a păcii. Președintele...

ROMÂNIA ar putea fi CAUZA unui nou CONFLICT între RUSIA și SUA. „Statele Unite vor fi gata să se APERE”

ROMÂNIA ar putea fi CAUZA unui nou CONFLICT între RUSIA și SUA. „Statele Unite vor fi gata să se APERE”

Tratatul Forțelor Nucleare ar putea fi anulat din partea Rusiei dacă nu se rezolvă „dilema” rachetelor defensive ale Statelor Unite din estul Europei, avertizează Vladimir Yermakov, directorul departamentului de non-proliferare...

SUPERCRIZA ECONOMICĂ, la orizont. Va fi prăpădul prăpădurilor. Breaking news social

SUPERCRIZA ECONOMICĂ, la orizont. Va fi prăpădul prăpădurilor. Breaking news social

Acum zece ani de zile, creditele luate prea ușor aveau să ducă piețele financiare spre dezastru. Astăzi, datoria globală care a depășit 245 de trilioane de dolari ar putea provoca...

UE, victimă colaterală în RĂZBOIUL economic dintre SUA și CHINA

UE, victimă colaterală în RĂZBOIUL economic dintre SUA și CHINA

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi a declarat că Zona euro trebuie să se pregătească de un impact semnificativ, dacă măsurile protecţioniste anunţate de SUA şi China sunt implementate. „Deocamdată...

„Revoluția Trump” a debarcat în Europa

„Revoluția Trump” a debarcat în Europa

Steve Bannon, fostul strateg electoral al lui Trump, se află într-un turneu pe Bătrânul Continent pentru a-și promova „Mișcarea” de coagulare și sprijinire a formațiunile naționaliste, eurosceptice și anti-sistem. La...

SUA fac primii paşi către piloţii-cyborg. DARPA, microcipul din creier şi pilotarea simultană a mai multor aeronave

SUA fac primii paşi către piloţii-cyborg. DARPA, microcipul din creier şi pilotarea simultană a mai multor aeronave

O nouă tehnologie dezvoltată de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) permite pilotarea simultană a trei aeronave sau a unui roi de drone, cu ajutorul unui microcip implantat în creier....