SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

LOVITURĂ pentru MAIOR. Tăriceanu vrea RETRAGEREA din funcție a AMBASADORULUI

LOVITURĂ pentru MAIOR. Tăriceanu vrea RETRAGEREA din funcție a AMBASADORULUI

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că va transmite o scrisoare către Ministerul Afacerilor Externe pentru retragerea lui George Maior din funcția de ambasador al României în SUA. Tăriceanu...

Centenarul Marii Uniri, onorat de guvernatorul statului Florida

Centenarul Marii Uniri, onorat de guvernatorul statului Florida

Centenarul Marii Uniri a fost onaorat de către guvernatorul statului Florida, Rick Scott, printr-o proclamație de felicitare a României. Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a emis o proclamație de felicitare...

Al TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Bătălia FINALĂ se va da între SUA și RUSIA. Tensiunile CRESC constant

Al TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Bătălia FINALĂ se va da între SUA și RUSIA. Tensiunile CRESC constant

Din cauza tensiunilor din Siria care cresc constant, SUA și Rusia ar putea declanșa un al treilea război mondial. Așa a concluzionat un celebru analist militar. La trei ani după...

Liderul de la Phenian vrea să-l reîntâlnească pe şeful de la Casa Albă! Kim Jong Un, Donald Trump şi schimbul de epistole

Liderul de la Phenian vrea să-l reîntâlnească pe şeful de la Casa Albă! Kim Jong Un, Donald Trump şi schimbul de epistole

Se înteţeşte schimbul de epistole dintre liderii de la Washington şi Phenian. După ce Donald Trump a lăudat parada militară fără rachete balistice, a venit rândul lui Kim Jong Un...

Atenţionare de călătorie în SUA. Pericol major în statele Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord şi Virginia din cauza uraganului Florance

Atenţionare de călătorie în SUA. Pericol major în statele Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord şi Virginia din cauza uraganului Florance

Cetăţenii români care vor călători în perioada imediat următoare în SUA sunt avertizaţi asupra pericolului cauzat de uraganul Florence. Furtuna va afecta statele Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord...

RĂZBOIUL SUPERPUTERILOR atinge APOGEUL. MIZA este COLOSALĂ, iar VICTIMELE COLATERALE vor fi numeroase. SUA și CHINA au pornit BĂTĂLIA FĂRĂ PRIZONIERI

RĂZBOIUL SUPERPUTERILOR atinge APOGEUL. MIZA este COLOSALĂ, iar VICTIMELE COLATERALE vor fi numeroase. SUA și CHINA au pornit BĂTĂLIA FĂRĂ PRIZONIERI

China a solicitat permisiunea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a impune Statelor Unite sancţiuni comerciale în valoare de aproximativ şapte miliarde de dolari anual legate de unele mărfuri americane,...

ÎNVĂȚĂMÂNT „altfel”! O ȘCOALĂ își va BATE elevii cu o PALETĂ din LEMN

ÎNVĂȚĂMÂNT „altfel”! O ȘCOALĂ își va BATE elevii cu o PALETĂ din LEMN

O școală din statul american Georgia a venit cu o modalitate atipică pentru a pedepsi elevii care provoacă probleme. Elevii vor fi pedepsiți cu o paletă din lemn. Școala a...

CAZ MACABRU. Copiii, MARTORI la CRIMĂ

CAZ MACABRU. Copiii, MARTORI la CRIMĂ

O americancă în vârstă de 31 de ani a fost arestată în statul Louisiana după ce și-a împușcat soțul în parcarea unui supermarket, în fața copiilor. Poliția a declarat că...

Hackerul Guccifer va fi extrădat în SUA. Autoritățile române au pus însă o condiție

Hackerul Guccifer va fi extrădat în SUA. Autoritățile române au pus însă o condiție

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, cererea autorităților americane de extrădare a hackerului Guccifer. Arădeanul Marcel Lehel Lazăr va trebui însă să își ispășească mai întâi pedeapsa din...

Haosul de la Casa Albă nu este DOAR din cauza Trump, ci datorită SISTEMULUI politic american DEZASTRUOS

Haosul de la Casa Albă nu este DOAR din cauza Trump, ci datorită SISTEMULUI politic american DEZASTRUOS

America a avut câțiva președinți corupți și câțiva incompetenți, dar nu a existat niciodată atâta haos la Casa Albă aşa ca astăzi. Unul dintre cei mai mari jurnaliști americani, Bob...

Statul paralel versus Statul subteran. Duplex București – Wasinghton pe canalele intereselor economico-politice văzut de academicianul Eugen Mihăescu

Statul paralel versus Statul subteran. Duplex București – Wasinghton pe canalele intereselor economico-politice văzut de academicianul Eugen Mihăescu

Academicianul Egen Mihăescu analizează scrisoarea anonimă publicată recent de un prestigios ziar americam în care pornește un adevărat război la adresa președintelui Donald Trump. Distinsul academician român face o comparație...

Record de asasinate politice în America de Nord

Record de asasinate politice în America de Nord

Un total de 175 de politicieni au fost asasinaţi în Mexic în ultimul an, conform firmei de analiză a riscurilor Etellekt, relatează dpa. Un total de 175 de politicieni au...

SUA avertizează toate companiile AERIENE. Ultima mișcare a lui TRUMP spune multe despre INAMICII săi

SUA avertizează toate companiile AERIENE. Ultima mișcare a lui TRUMP spune multe despre INAMICII săi

Administraţia pentru aviaţia civilă din SUA (FAA) a emis noi avertizări la adresa companiilor aeriene, îndemnându-le la prudenţă atunci când operează în spaţiul aerian al Iranului Administraţia pentru aviaţia civilă...

Tăriceanu ARUNCĂ BOMBA. MAIOR este ISTORIE? Cum va decurge audierea ambasadorului

Tăriceanu ARUNCĂ BOMBA. MAIOR este ISTORIE? Cum va decurge audierea ambasadorului

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a avut o intervenție telefonică luni seară la emisiunea „Sinteza Zilei”, la Antena 3 în care a oferit detalii despre audierea lui George Maior în...

Efectul NĂUCITOR după ce a părăsit US Open. SERENA WILLIAMS plătește SCUMP

Efectul NĂUCITOR după ce a părăsit US Open. SERENA WILLIAMS plătește SCUMP

Serena Williams a fost sancţionată cu o amendă de 17.000 de dolari în urma celor trei avertismente primite în finala feminină a turneului US Open. Serena s-a certat cu arbitrul...

Situație fără PRECEDENT. SUA amenință CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ.

Situație fără PRECEDENT. SUA amenință CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ.

Statele Unite urmează să adopte luni o poziţie extrem de dură împotriva Curţii Penale Internaţionale de la Haga. SUA ameninţă cu sancţiuni împotriva judecătorilor CPI dacă vor începe o investigaţie...

Rusia, ACUZAȚII grave la adresa STATELOR UNITE. Sunt invocate ATACURI CHIMICE

Rusia, ACUZAȚII grave la adresa STATELOR UNITE. Sunt invocate ATACURI CHIMICE

Rusia acuză Statele Unite ale Americii că au bombardat o provincie din Siria folosind bombe cu fosfor. Armata rusă a declarat că două avioane F-15 aparținând forțelor armate ale Statelor...

SUA: ATAC ARMAT lângă o UNIVERSITATE. POLIȚIA este în ALERTĂ

SUA: ATAC ARMAT lângă o UNIVERSITATE. POLIȚIA este în ALERTĂ

Un bărbat a fost ucis și alte patru rănite, într-un atac armat din SUA, duminică dimineață, lângă un celebru fast-food și în apropierea unei universități. Polițiștii care au ajuns la...

Al Treilea Război Mondial POATE ÎNCEPE ORICÂND. Cum se poate ajunge la colosalul conflict militar? SUA şi Rusia, în prim-plan

Al Treilea Război Mondial POATE ÎNCEPE ORICÂND. Cum se poate ajunge la colosalul conflict militar? SUA şi Rusia, în prim-plan

Un fost apropiat al fostului președinte rus, Boris Yelțin, a făcut declarații despre situația trupelor în Orientul Mijlociu și despre rolul pe care îl joacă SUA și Rusia. Conform lui...

Kim Jong-Un va turba de furie. Detalii intime despre cel puţin 100 de femei. CINEVA ESTE ÎN PERICOL!

Kim Jong-Un va turba de furie. Detalii intime despre cel puţin 100 de femei. CINEVA ESTE ÎN PERICOL!

Un actor de 38 de ani îl intepretează de cinci ani pe cunoscutul dictator Kim Jong-un, alături de „sosia” lui Donald Trump - un alt actor. Cei doi străbat lumea,...