Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Scandalul este uriaș! Simona Halep și Dragnea, în disputa zilei. „Nu înțeleg”

Scandalul este uriaș! Simona Halep și Dragnea, în disputa zilei. „Nu înțeleg”

Meciul dintre Simona Halep și Bianca Andreescu, românca de sub steagul Canadei, a reprezentat și un motiv de scandal. Și paradoxal, acesta a pornit tocmai din partea managerului de comunicare...

Scandalos. Un membru din echipa Simonei Halep a atacat-o pe Bianca Andreescu, după meciul de la Turneul Campioanelor

Scandalos. Un membru din echipa Simonei Halep a atacat-o pe Bianca Andreescu, după meciul de la Turneul Campioanelor

Cosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep, a lansat un atac scandalos la adresa Biancăi Andreescu, după jocul direct dintre cele două de la Shenzhen. Simona Halep (locul 5...

Declarația șocantă a Simonei Halep. Ce „bârfe” au ajuns din România la Shenzhen

Declarația șocantă a Simonei Halep. Ce „bârfe” au ajuns din România la Shenzhen

Simona Halep a avut luni prima reacţie după victoria de la Turneul Campioanelor 2019, în fața Biancăi Andreescu.  Ea a spus că a fost pusă sub presiune fiindcă a auzit...

Simona Halep, reacție neașteptată după victoria fantastică de la Turneul Campioanelor

Simona Halep, reacție neașteptată după victoria fantastică de la Turneul Campioanelor

În ciuda victoriei obținute la Turneul Campioanelor, Simona Halep nu este mulțumită de jocul practicat. Simona Halep a declarat la finalul partidei cu Bianca Andreescu, de la Turneul Campioanelor, câștigată...

Breaking News. Victorie epică pentru Simona Halep, la Turneul Campioanelor! Spectacol total

Breaking News. Victorie epică pentru Simona Halep, la Turneul Campioanelor! Spectacol total

Simona Halep, locul 5 mondial, a avut parte de un debut incredibil la WTA Finals 2019, după ce, astăzi, a câștigat meciul disputat, în premieră, cu jucătoarea canadiancă cu origini...

Duelul așteptat de toți românii: Halep vs. Andreescu, astăzi, la Turneul Campionelor

Duelul așteptat de toți românii: Halep vs. Andreescu, astăzi, la Turneul Campionelor

Simona Halep (locul 5 WTA) va debuta, astăzi, în cadrul Turneului Campionelor, la Shenzhen (China). Constănțeanca a fost repartizată în Grupa Violet, iar primul ei meci va fi în companiei...

Simona Halep, apariție surprinzătoare la Turneul Campioanelor. Puțini au văzut-o așa. FOTO

Simona Halep, apariție surprinzătoare la Turneul Campioanelor. Puțini au văzut-o așa. FOTO

Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor și a participat la ședința foto oficială a competiției.  Simona Halep a pozat într-o rochie lungă turcoaz, cu model negru. În fotografia de...

Violetul îi poartă noroc Simonei Halep. Au fost decise grupele la Turneul Campioanelor

Violetul îi poartă noroc Simonei Halep. Au fost decise grupele la Turneul Campioanelor

La tragerea la sorți pentru Turneul Campioanelor din Shenzhen, care a avut loc, vineri, Simona Halep a nimerit în grupa violet. Ea va juca alături de Karolina Pliskova (2 WTA),...

Simona Halep, criticată dur: „Nu s-a trezit încă după succesul de la Wimbledon”

Simona Halep, criticată dur: „Nu s-a trezit încă după succesul de la Wimbledon”

Jurnaliștii de la ESPN cred că Simona Halep are ultima șansă de-a se impune la Turneul Campioanelor Simona Halep (locul 5 WTA) se pregătește să ia startul la Turneul Campioanelor,...

Bianca Andreescu a vorbit despre Halep. Declarație îngrijorătoare pentru fosta lideră WTA

Bianca Andreescu a vorbit despre Halep. Declarație îngrijorătoare pentru fosta lideră WTA

Bianca Andreescu a vorbit despr emeciul cu Simona Halep de la Turneul Campioanelor găzduit de Shenzhen. Bianca Andreescu (locul 4 WTA) o va întâlni pe Simona Halep (5 WTA) în...

Întâlnire șoc la Turneul Campioanelor. Halep, față în față cu Bianca Andreescu

Întâlnire șoc la Turneul Campioanelor. Halep, față în față cu Bianca Andreescu

Simona Halep și Bianca Andreescu se vor înfrunta în faza grupelor de la Turneul Campionaleor. Programul Turneului Campioanelor a fost stabilit, astăzi, în urma tragerii la sorți ce a avut...

Turneul Campioanelor pune la bătaie cel mai mare premiu din istoria tenisului!

Turneul Campioanelor pune la bătaie cel mai mare premiu din istoria tenisului!

Ultima întrecere a sezonului, WTA Finals, care va începe duminică, 27 octombrie, și se va încheia pe 3 noiembrie, Organizatorii le-au pregătit jucătoarelor și recompense pe măsură. Turneul Campioanelor 2019,...

Amnezie de Nadia, Hagi, Halep și Ilie Năstase. Leș zice că soldații noștri sunt cei mai importanți ambasadori

Amnezie de Nadia, Hagi, Halep și Ilie Năstase. Leș zice că soldații noștri sunt cei mai importanți ambasadori

Asta spune ministrul interimar al Apărării în mesajul său de Ziua Armatei. Numai că soldații noștri luptă pe fronturi străine.În rest a grăit bine 25 octombrie reprezintă o bornă cu...

Ion Țiriac, replică tăioasă pentru CTP. Simona Halep, "mărul discordiei"

Ion Țiriac, replică tăioasă pentru CTP. Simona Halep, "mărul discordiei"

Simona Halep și Ion Țiriac au o relație foarte apropiată, miliardarul român fiind un mentor care o inspiră de ani de zile pe jucătoare, lucru recunoscut chiar de fostul lider...

Cine va fi portdrapelul la olimpiada Tokyo 2020

Cine va fi portdrapelul la olimpiada Tokyo 2020

Conducerea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COR) a decis ca Simona Halep să fie portdrapelul României la Olimpiada din 2020 de la Tokyo. Presedintele COR, Mihai Covaliu a fost cel...

Nunta anului în România. Simona Halep a dat toate detaliile. „Mă voi dedica copiilor”

Nunta anului în România. Simona Halep a dat toate detaliile. „Mă voi dedica copiilor”

Simona Halep, locul 5 WTA, a vorbit despre viața personală în presa din Italia. Tenismena a spus și ce va face după ce își va încheia cariera de jucătoare. Anul...

Veste mare pentru Simona Halep. Anunțul a fost făcut de șeful COSR

Veste mare pentru Simona Halep. Anunțul a fost făcut de șeful COSR

Simona Halep are mari șanse să fie portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo Simona Halep ar putea să fie portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Vară, găzduite anul...

Schimbări mari pentru Halep! Ce se întâmplă după revenirea lui Darren Cahill

Schimbări mari pentru Halep! Ce se întâmplă după revenirea lui Darren Cahill

Australianul Darren Cahill a revenit mai devreme în „Team Halep”, și va fi alături de Simona la Turneul Campioanelor. Tenismena „tricoloră” a vorbit despre rolul pe care îl va avea...

O jucătoare din circuit se teme de Halep: „Ajungi să te rogi la Dumnezeu pentru viața ta când joci cu ea”

O jucătoare din circuit se teme de Halep: „Ajungi să te rogi la Dumnezeu pentru viața ta când joci cu ea”

Jucătoarea germană Andrea Petkovic (locul 80 WTA) a declarat că e fascinată de jocul Simonei Halep (5 WTA) și a ridicat-o în slăvi pe tenismena din Constanța. Raportul întâlnirilor directe...

Secretul-bombă despre Simona Halep. Nimeni nu știa asta. „Nu știu dacă e sănătos”

Secretul-bombă despre Simona Halep. Nimeni nu știa asta. „Nu știu dacă e sănătos”

Celebra sportivă româncă, Simona Halep a afirmat recent că îi place foarte mult să se uite la telenovele şi în egală măsură să mănânce ciocolată. Regretul fostului număr 1 mondial...