rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Fotbalistul român care a plecat cu mare tam-tam în străinătate se pregătește să revină în Liga I

Fotbalistul român care a plecat cu mare tam-tam în străinătate se pregătește să revină în Liga I

Andrei Ivan, atacantul echipei Kuban Krasnodar, a declarat că ar putea să revină în fotbalul românesc, chiar la CS „U” Craiova, formație de la care a plecat în vară. Andrei...

Rusia, anunț ÎNGRIJORĂTOR de Ziua Națională a României. Un GENERAL RUS a dezvăluit ultima MIȘCARE MILITARĂ

Rusia, anunț ÎNGRIJORĂTOR de Ziua Națională a României. Un GENERAL RUS a dezvăluit ultima MIȘCARE MILITARĂ

Veste îngrijorătoare primită de români de Ziua Națională. Rusia și-a întărit unitățile militare din vestul țării. Raportul este oficial și aparține rușilor. De la începutul anului, unităţile Districtului militar Vest...

Lenine vrea să fie economist | ”Știre din Românii la 99 de ani”

Lenine vrea să fie economist | ”Știre din Românii la 99 de ani”

Lenine, după ce și-a părăsit idealul de orator de stradă, s’a gândit la un sistem de protejare prin care să facă Rusia cea mai tare țară în industrie. În sumar,...

Riscul de a merge la muncă în Rusia este să fii bătut, torturat și ținut ani de zile în AREST PREVENTIV

Riscul de a merge la muncă în Rusia este să fii bătut, torturat și ținut ani de zile în AREST PREVENTIV

Asta au păţit doi moldoveni care au mers la muncă în Federația Rusă. Avocatul celor doi, a declarat astăzi într-o conferință de presă că odată reținuți de poliția rusească, moldovenilor...

Brexitul forțat pe social media: 150.000 de conturi false de Twitter și Facebook ale fabricii de troli din Rusia. Pulsul planetei

Brexitul forțat pe social media: 150.000 de conturi false de Twitter și Facebook ale fabricii de troli din Rusia. Pulsul planetei

După cum am anticipat în cartea noastră Războiul informațional. Tipizarea agresiunii informaționale a Rusiei, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion IC Brătianu” al Academiei Române,...

Jocurile din fotbalul mondial se fac la Kremlin

Jocurile din fotbalul mondial se fac la Kremlin

Citadela moscovită va găzdui mâine tragerea la sorți pentru grupele turneului final din 2018. La eveniment sunt așteptați președintele Vladimir Putin și premierul Dmitri Medvedev Începând de mâine, Rusia își...

DEZICIE RADICALĂ a SUA. Prezență militară permanentă în Europa de sud-est. Care este ADEVĂRATUL MOTIV

DEZICIE RADICALĂ a SUA. Prezență militară permanentă în Europa de sud-est. Care este ADEVĂRATUL MOTIV

SUA trebuie să-și instaleze o prezență militară permanentă în Europa de sud-est pentru a stabiliza această regiune. Este concluzia unui raport al grupului de reflecție din Washington Atlantic Council care...

SUA, mesaj DUR pentru inamicul din Europa: Rusia a RENĂSCUT!

SUA, mesaj DUR pentru inamicul din Europa: Rusia a RENĂSCUT!

Rex Tillerson a avut un mesaj clar la adresa Rusiei, oficialul american refăcând cunoscută poziția SUA în conflictul mocnit din Europa. Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a reafirmat marţi angajamentul...

Putin vrea dotări ultramoderne, dar industria de apărare nu face față

Putin vrea dotări ultramoderne, dar industria de apărare nu face față

Liderul rus a trasat obiectivele de dotare a forțelor armate, după întâlniri-maraton de patru zile, la Soci Acest gen de reuniuni cu șefii armatei și reprezentanți ai industriei de apărare...

MAREA TEAMĂ a lui Vladimir Putin! Probleme pentru Rusia

MAREA TEAMĂ a lui Vladimir Putin! Probleme pentru Rusia

Vladimir Putin se declară foarte îngrijorat de situația demografică a Rusiei, care a fost provocată după după o gravă criză care a urmat căderii URSS. „Astăzi, în principal din motive...

Rusia a pierdut legătura cu unul dintre sateliții săi, imediat după lansarea acestuia de la noua bază spațială Vostochny

Rusia a pierdut legătura cu unul dintre sateliții săi, imediat după lansarea acestuia de la noua bază spațială Vostochny

Oficialii ruși au declarat marți că au pierdut legătura cu un satelit meteorologic, la doar câteva ore după ce a fost lansat din noul cosmodrom Vostochny. Este cea de-a doua...

Şicanări în ZBOR deasupra Mării Negre: Coliziune EVITATĂ între un avion-spion american şi unul de vânătoare rusesc

Şicanări în ZBOR deasupra Mării Negre: Coliziune EVITATĂ între un avion-spion american şi unul de vânătoare rusesc

Incident abia evitat deasupra Mării Negre, între un avion rusesc şi unul american. Pentagonul a dezvăluit că sâmbătă un avion de vânătoare Su-30, al Moscovei, a interceptat un P-8A al...

SCENARIU EXPLOZIV: DRAGNEA aruncă România în ghearele RUSIEI, pentru a scăpa de presiunile SUA!

SCENARIU EXPLOZIV: DRAGNEA aruncă România în ghearele RUSIEI, pentru a scăpa de presiunile SUA!

Duritatea fără precedent a comunicatului Departamentului de Stat al SUA – care somează coaliţia PSD-ALDE să oprească modificarea legilor Justiţiei – demonstrează că, până în acest moment, pesediştii s-au făcut...

Este OFICIAL! Patriarhia Română CONFIRMĂ că Patriahul Daniel merge la Moscova

Este OFICIAL! Patriarhia Română CONFIRMĂ că Patriahul Daniel merge la Moscova

Patriarhul Daniel va participa perioada 2-5 decembrie, alături de alţi patriarhi şi întâistătători, la aniversarea a 100 de ani de la restaurarea patriarhatului Bisericii Ruse. Informația a fost confirmată de...

Dodon, NECĂJIT de Europa, INDICĂ direcţia RUSIA

Dodon, NECĂJIT de Europa, INDICĂ direcţia RUSIA

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că Summitul Parteneriatului Estic a confirmat caracterul iluzoriu al integrării europene şi a arătat că dosarul Republica Moldova se află în cel mai jos...

SCANDAL imens la FBI. Agenţii au ţinut SECRETE extrem de importante faţă de OFICIALII AMERICANI

SCANDAL imens la FBI. Agenţii au ţinut SECRETE extrem de importante faţă de OFICIALII AMERICANI

FBI nu a informat oficialii americani că hackerii ruși încearcă să intre în conturile lor personale de Gmail, în ciuda faptului că aveau dovezi de cel puțin un an, s-a...

Anunţ BOMBĂ. Un DICTATOR sângeros RENUNŢĂ la PUTERE

Anunţ BOMBĂ. Un DICTATOR sângeros RENUNŢĂ la PUTERE

Conducătorul republicii ruse Cecenia, fostul rebel islamist Ramzan Kadîrov, renunţă la puterea pe care o deţine din 20017. Liderul din Cecenia a anunţat că lasă Kremlinului alegerea unui succesor. Ramzan...

Rusia a dat drumul la BOMBARDIERELE cu rază LUNGĂ de acțiune. Rezultatul este CATASTROFAL

Rusia a dat drumul la BOMBARDIERELE cu rază LUNGĂ de acțiune. Rezultatul este CATASTROFAL

Rusia a folosit, în atacurile asupra Siriei, bombardierele cu rază lungă de acțiune. Şase bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune Tu-22M3 au lovit duminică ţinte ale organizaţiei jihadiste Statul...

Vladimir Putin, declarații de RĂZBOI! Mutarea FĂRĂ PRECEDENT a liderului rus

Vladimir Putin, declarații de RĂZBOI! Mutarea FĂRĂ PRECEDENT a liderului rus

Vladimir Putin a declarat de curând că toate companiile rusești ar trebui să fie la orice oră gata să treacă la producţia de echipamente militare. „Capacitatea economiei noastre de a...

MĂCEL făcut de AVIAȚIA RUSĂ. Raidurile AERIENE au UCIS 15 COPII în Siria

MĂCEL făcut de AVIAȚIA RUSĂ. Raidurile AERIENE au UCIS 15 COPII în Siria

Aviația rusă a pornit raidurile aeriene asupra Siriei, atacuri soldate cu moartea a 34 de civili, printre care și 15 copii. Cel puţin 34 de civili, între care 15 copii,...